....


„Chiar mă iubești?”

Nu ai știut să-mi răspunzi…
Dușul e mereu deschis. Iar soarele strălucește tot mai trist de când te-ai spălat de toate amintirile cu mine!





Guess what? Another sleepless night ...

Am notat 4.52 și eu încă nu dorm. Afară se aud păsările dimineții. Mie îmi sună a pițigoi. Să nu uit de câinii din depărtare. Nu pot decât să mă bucur că nu am cocoși prin preajmă.
De ce nu dorm? E haios să mă întreb asta și să nu vreau să-mi dau răspuns. Dar am să o fac și pe asta.

„Bu (a se citi alint între iubiți), nu vrei să dormi?
Nu. De ce să dorm?
Pentru că e 5 dimineața...
Da! E 5 dimineața și eu vreau să scriu!!!”

Asta a fost discuția pe care am purtat-o cu el acum 2 minute. Nu știu alții cum sunt, dar eu am nevoie de timpul MEU, de spațiul MEU, de intimitate.
Oare atunci când te muți cu cineva semnezi un soi de contract imaterial în care renunți de bunăvoie la timpul tău, la spațiul tău, la intimitatea ta? Asta înseamnă în 2? Să nu mai fii Unul nicicând?
Eu nu pot așa. Am nevoie să respir, iar atunci când nu mi se oferă acest spațiu, îl obțin, dar în același timp mă transform, iar replica pe care o primesc va fi întotdeauna: „Nu vei înceta niciodată să mă faci să mă simt prost...”.

Sunt stricată? E greșită nevoia mea de intimitate în 2? Eu o privesc ca pe un lucru firesc, pentru că așa mi se pare, dar... e la fel de firesc și pentru persoana de lângă mine? Și dacă nu este, cum aș putea face lucrurile să meargă?

Ascultă...

Se aud broaște... iar aerul e limpede... Închide ochii și va trece repede! Ai să vezi... :)

***