te-am iubit fraiere


te-am iubit fraiere în dimineața aceea
când mi-ai răscolit noaptea amorțită într-o migrenă
și am uitat de mare și nisip
și aproape m-am înnecat în tine
te-am iubit nenorocitule în noaptea aceea
când aproape m-ai făcut sicriu
cu sărutări o mie
și mi-ai spus să fim prieteni
te-am iubit fraiere
atât de mult te-am iubit
încât te-am lăsat să crezi în ozn-uri
și m-am transformat în extraterestră pentru tine
te-am iubit fraiere în sticle de bere
și shot-uri de tequila
în așternut neașternut și-n atingeri pe ascuns
te-am iubit ciudatule între patru pereți
în văz de străini și pe buze necunoscute
dar tu nu m-ai văzut nu m-ai simțit nu m-ai iubit
de frică să nu-ți leg libertatea de calorifer
iar acum când timpul se termină
mă vezi mă simți mă respiri
dar tot nu știi că
te-am iubit
fraiere.

2 comentarii:

Andra Grozav spunea...

Poezia asta este absolut fenomenală.

Îngera Fără Nume spunea...

Mulțumesc!