din valiză (poem cu păcate II)


fumez versete din biblie
și număr câte inimi am colecționat
în valiza de păcate
zâmbesc
ai luat resturile de oase din mine
să mă vindec în carnea altora
să pot mesteca iubirea ca pe un orbit
acum altul se adapă din mine
ca dintr-o curgere de voluptate
și-mi desenează alte contururi
în nopțile de marți și duminică
tu rămâi rătăcit
printre absint tequila și bere
părăsindu-mi patul pentru 20 de bani
și-un pod de fier
îmi ascund visele în tricoul lui
și mă trezesc fericită
poveștile se cuibăresc în cafele
și în ferestre de messenger
am greșit din nou
dar e destul loc în valiză

0 comentarii: