geneză


luni
dumnezeu e poet
îşi face o evă din versuri
îi prinde iluzii în păr
şi-i cântă din fluier
să aibă ce iubi
marţi
eva nu-i vorbeşte
o agasează cu întrebări
şi visuri de copil
o ameninţă că-şi ucide rivalii
miercuri
eva oboseşte şi îmbătrâneşte
dumnezeu îşi doreşte copii de înger
îngerul plânge
joi
dumnezeu cade în păcat
adună cioburile evei în saci menajeri
îşi lasă îngerul dormind cu veioza aprinsă
iubirea îl doare
vineri
femeia îşi doare locul între coaste
păcatul se îmbibă în trup
sâmbătă
dumnezeu îşi caută o mamă
pentru
duminică
eva asta nu-i sfântă deloc
îngerul e nebun.

îmi cad frunzele iubitule


frunzele mele iubitule
una câte una ca sentimentele
se lasă în pământ
m-ai otrăvit cu iernile astea
blonde brunete crețe
de-au speriat și primăvara
când amândoi înfloream

îmi cad frunzele iubitule
și nici n-am dat în fruct
ce poate fi mai trist pentru mine
decât să mă usuc
înainte ca tu să mă fi cules
nu mai am putere să lupt
cu anotimpurile tale otrăvitoare

îmi cad frunzele iubitule
rămân goală în fața ta
ca un păcat
căci n-am știut să te iubesc
încrengindu-te

știi...
toamna a venit prea devreme