lăsaţi caii de noapte să vină la mine


astăzi plouă
ţi-ai pierdut rostul într-o iapă blondă cu sufletul viermuit
şi plouă
rătăcim desfăcuţi în două
deznodaţi de noi

mă găsesc caii de noapte singură

astăzi nu mi-am băut cafeaua
tropotul lor îmi îneacă tăcerile în ploaie năucă
caii ştiu să sărute până înăbuşă sfârşitul
să plouă în mine
să plouă noaptea la marginea oraşului

calul ăsta îmi paşte sânii
să uit altă dragoste
verdele ochilor se oxidează în ploaie
căprui
inima a zvâcnit îngheţată
douăzeci de tropote mi-au amintit de ce m-am temut

caii de noapte se îmbracă în piele de prieten
şi astăzi El plouă din mine

0 comentarii: