povestitorului II
Publicat de
Îngera Fără Nume
se apropie ziua aia nenorocita in care am nevoie de tine
sa nu-mi spui povesti de data asta
asculta-ma
mi-am dat seama ca povestile ma plictisesc
in schimb imi plac intamplarile ma tin in viata
dar tu stiai asta deja stiai
sunt o mica psihotica mereu in cautare de emotii
uite aici nu sunt stele sunt numai nori
cerul ala vazut de noi a ramas exact unde l-am lasat
sprijinit de o vara cu stele alunecand in lanuri de porumb
aici ploua mereu cred ca in orasul asta se naste ploaia
nu seamana cu orasul rosu
din nou ai avut dreptate
aici si eu nasc poeme odata cu ploaia sa nu ma ratacesc
sunt prea multi nori
hai vino si asculta-mi povestile cu patrufoi
vremea e perfecta pentru inca o dezamagire
ploua mereu ti-am spus
iar eu lacrimi nu mai am
anotimpul păcatelor neiertate
Publicat de
Îngera Fără Nume
ştiu bine deşi nu ştiu nimic
plin de metafore
mi te-am făcut dumnezeu
în dimineţile în care soarele răsărea de după trotuare
iubirile noastre pleacă şi nu mai vin
te părăsesc în trup de ceaţă al toamnei
făcând culcuş în inimă pentru rămas bun
atâta linişte în oraşul roşu
ca-ntr-un altar
fără răgaz să desprind clipele netrăite
de pe cruce
sunt bolnavă de o dragoste necuvântătoare
faţă de un dumnezeu neîmblânzit
lasă-mi pielea amintire
să ţină cald sufletului uscat.
trebuie să-ţi cumpăr un semn de carte
Publicat de
Îngera Fără Nume
cafea pe post de drog
şi cea mai lungă dintre nopţi
muncitorii ne-au alungat spre casă
tu ai furat ploile şi le-ai închis într-o cutie
cu geamuri care transpiră privindu-ne cum
ne certăm şi ne luptăm în tăceri
sau poate cutia transpiră sau poate plouă
sau poate tu transpiri
sau
poate
în cutia ta plouă mereu
necuvintele noastre cresc ca nişte buruieni pe un câmp
la margine de lună
în cutia ta e noapte plină de păcate nefăcute
se înteţesc
le văd arzând în ochii tăi
zâmbeşti şi mă citeşti aşa cum l-ai citit pe bukowski
în trei părţi
întâi mă atingi pe obraz
aşa cum ţi-ai trecut degetele pe litere
prelungindu-le spre mine sau spre alta
apoi îmi întinzi fierbințeala
cum ai mângâiat coperţile albe
strecurându-mi mie emoţiile când mi-ai luat ţigările
şi le-ai ascuns în piept
în final îmi îndoi gândurile
cum ai îndoit paginile să nu uiţi
să nu uit
eu am născut poeme
acum ştiu că toate ploile care-mi bat în fereastră
sunt ale tale
evadează din cutie sau poate tu le trimiţi
eu nu ştiu ce să fac cu ele
iar cărţile tale au rămas la mine
şi cea mai lungă dintre nopţi
muncitorii ne-au alungat spre casă
tu ai furat ploile şi le-ai închis într-o cutie
cu geamuri care transpiră privindu-ne cum
ne certăm şi ne luptăm în tăceri
sau poate cutia transpiră sau poate plouă
sau poate tu transpiri
sau
poate
în cutia ta plouă mereu
necuvintele noastre cresc ca nişte buruieni pe un câmp
la margine de lună
în cutia ta e noapte plină de păcate nefăcute
se înteţesc
le văd arzând în ochii tăi
zâmbeşti şi mă citeşti aşa cum l-ai citit pe bukowski
în trei părţi
întâi mă atingi pe obraz
aşa cum ţi-ai trecut degetele pe litere
prelungindu-le spre mine sau spre alta
apoi îmi întinzi fierbințeala
cum ai mângâiat coperţile albe
strecurându-mi mie emoţiile când mi-ai luat ţigările
şi le-ai ascuns în piept
în final îmi îndoi gândurile
cum ai îndoit paginile să nu uiţi
să nu uit
eu am născut poeme
acum ştiu că toate ploile care-mi bat în fereastră
sunt ale tale
evadează din cutie sau poate tu le trimiţi
eu nu ştiu ce să fac cu ele
iar cărţile tale au rămas la mine
trip cu ploaie
Publicat de
Îngera Fără Nume
eşti doar un străin în faţa căruia astăzi am plouat mai mult
ca o zi din aia rătăcită printre multe altele
m-am revărsat stângaci refuzând dansul ăla fluid
doar am plouat mai mult. maşinal.
a. şi m-am încolăcit de nişte adâncuri umede găsite în poşetă
eşti doar un străin într-o cutie
dar ai răscumpărat păcate de prieten
e un fel de solidaritate masculină o mână spală pe alta iar pe a ei
o face tremurândă
eşti doar un străin cu un pix şi o hârtie
care şi-a pierdut echilibrul din mine în timp ce mă învaţa să dresez
netăceri
în noaptea în care eu plouam mai mult decât dansam
sau orice altceva
aceleaşi drumuri greşite.
şi uite aşa am refăcut punctele cardinale.
au construit un oraş
Publicat de
Îngera Fără Nume
acum trei ani şi-au
dezbrăcat gurile de cuvinte
şi au închis
sentimente într-o îmbrăţişare de paltoane negre
îmi amintesc
au făcut acelaşi
lucru şi anul ăsta când au închis timpul în palme
iar inimile au
început să se revolte la auzul altor nume
au construit un
oraş roşu pentru psihotici
cu drumuri greşite
şi încâlcite într-o cale lactee
unde e mereu vară
iar zilele apun în cafea
unde stelele cad
într-un lan de porumb
iar noaptea nu se
satură de palme peste fund
în oraşul lor
sufletele se aruncă
de la balcon
iar lacrimile se
adună în filme
toamna cântă ploios
în ferestre de chat
iar ei aruncă sâni
unul în altul ca şi cum s-ar bate
cu bulgări de
zăpadă
au construit un
oraş roşu pentru psihotici
unde păstrează vara
în cafeaua de dimineaţă
povestitorului
Publicat de
Îngera Fără Nume
azi am nevoie de tine
să-mi
spui poveşti cu feţi-frumoşi
şi ilene cosânzene
eventual ilustrate
am nevoie de tine
şi de poveştile tale
magia a dispărut
din prezentul meu
s-a îmbătat aseară
şi s-a rătăcit nu ştiu pe unde
apoi m-a sunat şi a
început să-mi ţipe blesteme
sunt o scorpie tu
ştii tu mă cunoşti
ştii că nu-ţi cred
poveştile
dar azi am nevoie
de ele
pentru că în mine
există o copilă
căreia îi plac
poveştile inventate
azi vreau să fiu
copilă
iar tu să-mi fii
povestitor
să-mi spui despre
hoţii de inimi
despre curvele
fericirii
despre ispite cu
fluturi în stomac
vreau să-mi spui
poveştile alea cu adevăruri
azi vreau să ştiu
că nu sunt singura
azi am nevoie de
tine
să-mi spui povestea
iarna asta
Publicat de
Îngera Fără Nume
într-o zi o să-ţi
mănânc inima sau o să-ţi tai vreo arteră importantă
zâmbi el cu
jumătate de mustaţă
şi-o să fac asta
numai pentru că ştiu că-mi vei sfâşia sufletul
fără pic de milă
e în regulă iubire
îi răspund
dar mai întâi de
toate îngheaţă marea pentru mine
trebuie să ştiu că
meriţi să te iubesc până la nefiinţă
îmi place să văd
femeia din patul meu
ca într-o mare
îngheţată îl completez eu obsesiv în gând
în schimb îi spun
că are o părere prea bună despre el şi că
nu-i nici un fel de
superman
zâmbeşte din nou cu
cealaltă jumătate de mustaţă
apoi încremeneşte
el însuşi
ca marea îngheţată
un vers îmi răsună
prin cotloane
„tu ştii că iarna
tu eşti marea mea”
mamă
Publicat de
Îngera Fără Nume
iartă-mă
nu pot opri răul
să-mi crească în pântec
şi am început să
vomit cuvinte
iartă-mă că nu eşti
mândră de mine şi că în fiecare zi realizez că sunt
neîntreagă
ştiu că-i vina mea
îmi lipsesc mâinile
probabil le-am uitat prin vreun pat
o buză am lăsat-o
tipului creţ să o pună la presat
o pleoapă mi s-a
topit pe obraz la ultimul bocet
când îmi căutam
paşii rătaciţi prin crâşme
iar inima o mamă
inima mi-a rămas zidită în pieptul
soţului meu
sunt numai bucăţi
mamă şi îţi cer iertare
căci tu m-ai născut
întreagă
să ne mutăm fericirea mai la nord
Publicat de
Îngera Fără Nume
de câţiva ani tot
cos
întrebări de gura
mea
răspunsuri de
noapte
să ne spânzurăm de
acelaşi fir
iar aceeaşi voce să
ne repete mereu şi mereu la aceeaşi oră
că e greşit
astă-vară am
spulberat un mit
doar ca să adun
întâmplări în mine ca pe un
ghem şi câteodată
când tu eşti jucăuş să mi te încâlceşti
să te împrăştii în
vene
iar când sunt
depresivă să mi le tai să scot fire
colorate şi să
înnod brăţări ale prieteniei
eu ţi-am spus că
suntem altceva
tu îmi spui că te
plictisesc poeziile
şi-mi propui să
fugim într-o ţară nordică
să servim
nefericire la pahar
sună interesant mai
ales că am auzit că la oslo
e legal să fii
greşit
trip cu fluturi
Publicat de
Îngera Fără Nume
eram fata cu
fluturi până să-i îmbăt
şi tu să mi-i
desenezi pe bucăţi de cer pe care le-ai împăturit frumos
şi mi le-ai vârât
în portofel
credeam că sunt cea
mai (completează tu)
că în sfârşit te am
că tu o să-mi
dăruieşti câte o minune
pentru fiecare zi
din timpul rămas netrăit
ţii minte cum ne
vărsam fericirea în aşternut
apoi ne certam în
râsete până ne dureau sufletele
şi cafeaua era mai
tare când mă trezeam cu tine
nu mai aveam nevoie
de droguri
scurtcircuit de existenţă: într-o noapte te-am plâns până ai dispărut
fumez aripi de
fluturi
le rulez meticulos
le aprind şi trag adânc în mine
apoi mă întind în
aşternut
şi aştept
printr-un colţ
trebuie să fi rămas un strop
de fericire
tu – poemul meu fără final
Publicat de
Îngera Fără Nume
înainte scriam
poeme pe bucăţi de noapte
culegeam cuvintele
de pe buzele unui mustăcios alcoolizat
poate din
pantalonii lui
eram fericită în
neîmplinirea mea
acum nu mai scriu
nu mai am nopţi cu
ozn nici sticle nici fluturi
tu eşti poemul meu
fără formă finală
aş vrea să te
rescriu
mi-a ruginit condeiul
în ultima noapte când mi-ai refuzat iubirea
era gratis
îmi lipseşti în
nopţi ca astea
inspiraţia mi se
revoltă
te scuipă pe bucăţi
de foaie mi te mototoleşte
te aruncă în gunoi
iar eu în nopţi ca
astea
te despăturesc te
aşez sub veioză şi-ţi rearanjez cuvintele
te simt aproape
când mi te citeşti
când îmi spui că
împărţim aceeaşi nebunie
apoi realizez că
lipseşte ceva
un cuvânt poate
habar nu am
un singur lucru e
cert
pentru noi încă nu
s-a scris finalul
nici dumnezeu nu mai e ce era
Publicat de
Îngera Fără Nume
văd că ţi-ai
păstrat proastele obiceiuri
credeam că ai
scăpat de ele odată cu mine
încă te crezi
dumnezeu şi încă
bei bere în loc de
apă
mai aştepţi să apară
eva şi să se materializeze
din toate fostele iubiri
din toate trecutele
futaiuri
şi din toate
partidele de amor de unul singur
până atunci îi
umpli gura scriitoarei cu popcorn
să aibă ce scuipa
pe hârtie
ea nu ştie că tu nu
poţi iubi decât
la timpul trecut
ea te încearcă şi
crede că tu poţi fi prezent
dar e înainte
ăsta poate chiar va
fi anul tău
poate bagajele care
au căzut asupra ta vor rămâne
abandonate într-o
cameră de cămin
iar tu te vei muta
într-o garsonieră
poate vei avea un
atac de panică şi te vei trezi
în braţele evei
într-o zi de februarie când filmul ăla
rulează din nou
poate
până atunci îţi
reamintesc
nu eşti dumnezeu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)