loc lipsă
Publicat de
Îngera Fără Nume
nu mai știu să mă arunc în gol
m-am așezat pe margine de timp
întrebările mi-s descusute de gura lui
să nu mă spânzur de răspunsuri
am fost femeie
făcută din bucăți de evă
și-o coastă de bărbat
incomplet
a împachetat anotimpurile cuvintele
s-a făcut nevăzut
în urmă a lăsat ceață și-o cafea
nu am cu cine să o beau
lipsește
l-am smuls dintre coaste
seară de seară retrăiesc tăcerile ultimei convorbiri
sentimente claustrofobe adânc rătăcite într-o cușcă de vene
adânc închise în piept adânc în mine
sunt evă fără o coastă
incompletă
închisă într-un oraș decolorat de roșu
nici drumurile nu mă mai recunosc
Jurnal de toamnă și de despărțire
Publicat de
Îngera Fără Nume
1.
prietenia a murit pe buzele unui sărut
n-ai simțit atunci
poate doar eu
știu că am fost lucidă
nu înainte și nici după
ci exact când am hotărât să omor povestea
ai fost complice
așteptând cine-știe-de-când
momentul
să murim sau să ne sărutăm
sau poate amândouă
era toamnă atunci
e toamnă încă
2.
între noi a crescut un oraș
bucăți de trotuare mi-au acoperit ochii
borduri margini de pleoape le calci fără să știi cum te privesc
o piatră mi-e inima - tu o lovești cu piciorul în drum spre casă
ai uitat să ajungi la mine
nu mai plouă
tramvaie ne poartă din A spre B niciodată pe mine spre tine
sau invers
un balcon
la capăt de drum
niciun răsărit
acum văd
din mine a crescut un oraș
3.
aici e toamnă continuu
iarna nu îndrăznește să apară printre betoane ude
de tine nu mai știu
nici că ești bine nici că ți-e dor
de parcă te-ar fi înghițit ceața cu uitare cu tot
ți-am mai trecut prin fața casei
pustiu
doar zgomot de tramvaie deși stai în câmp
m-am închis în toamna asta ce nu mai plouă
nu aștept și nu caut
din când în când ard amintiri
știi... aici la mine e toamnă continuu
anotimpul despărțirii noastre
nici măcar rămas bun nu ne-am spus
doar
noapte bună.
prietenia a murit pe buzele unui sărut
n-ai simțit atunci
poate doar eu
știu că am fost lucidă
nu înainte și nici după
ci exact când am hotărât să omor povestea
ai fost complice
așteptând cine-știe-de-când
momentul
să murim sau să ne sărutăm
sau poate amândouă
era toamnă atunci
e toamnă încă
2.
între noi a crescut un oraș
bucăți de trotuare mi-au acoperit ochii
borduri margini de pleoape le calci fără să știi cum te privesc
o piatră mi-e inima - tu o lovești cu piciorul în drum spre casă
ai uitat să ajungi la mine
nu mai plouă
tramvaie ne poartă din A spre B niciodată pe mine spre tine
sau invers
un balcon
la capăt de drum
niciun răsărit
acum văd
din mine a crescut un oraș
3.
aici e toamnă continuu
iarna nu îndrăznește să apară printre betoane ude
de tine nu mai știu
nici că ești bine nici că ți-e dor
de parcă te-ar fi înghițit ceața cu uitare cu tot
ți-am mai trecut prin fața casei
pustiu
doar zgomot de tramvaie deși stai în câmp
m-am închis în toamna asta ce nu mai plouă
nu aștept și nu caut
din când în când ard amintiri
știi... aici la mine e toamnă continuu
anotimpul despărțirii noastre
nici măcar rămas bun nu ne-am spus
doar
noapte bună.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)