Zile însorite

Vă recomand!

... două filme care mie mi-au intrat la suflet.
Primul este The boat that rocked



Iar al doilea este Taking Woodstock

Primul pas

Alea iacta est!

Depresie. E intuneric in mine. Salvare.

Mi-a luat aproape doua luni sa-mi dau seama ce se intampla cu mine sau, mai bine zis, sa accept ce am. Da! A venit si la mine Urata. Nu stiu unde a inceput, cu ce a inceput, imi pot da seama doar de momentul in care lucrurile au inceput sa se agraveze. Era o dupa-amiaza placuta, eram in camera mea din apartamentul pe care il urasc. Am auzit zgomote dinspre bucatarie si curioasa, m-am dus sa vad ce se intampla. Una dintre colegele mele o luase razna, probabil avusese o zi prosta si a decis ca cel mai bine este sa-si verse nervii pe mine. De felul meu sunt "tare-n clanta", dar acela a fost probabil singurul moment din viata mea in care nu am reactionat cum as fi facut de obicei. Am incercat sa-mi pastrez calmul si sa o calmez si pe ea. Am reusit, doar ca am depozitat tot raul in mine. Mai tarziu a inceput sa se dezlantuie, "treptat, apoi brusc". Mi-a fost din ce in ce mai rau. Am fugit la mama, m-a ajutat doar pe moment, pentru ca intorcandu-ma in Iasi, am luat-o de la capat. A doilea moment a fost petrecerea de ziua mea, care ar fi trebuit sa fie fantastica. A fost, intr-un fel, dar nu asa cum mi-as fi dorit eu. Nu pot sa mai depistez si alte momente. De fapt, as putea, dar sunt prea obosita. Am aproape doua saptamani de cand am insomnii. Noptile numar stelele de pe perete, caut solutii care ar putea sa-mi usureze rahatul asta de viata. Mi-e frica! Am ajuns in punctul in care imi este frica sa traiesc, sa merg mai departe. Ziua imi pun o masca, ma innec in tigari, uneori mai beau si-o gura de vin. Si plang. Plang mult. N-am mai plans de multa vreme atat de mult. Mi-am spus ca trebuie sa fac ceva in momentul in care m-am gandit ca ar fi mai bine sa mor. Stop! Mie imi place viata, imi place sa traiesc, imi plac lucrurile marunte si colorate si trebuie sa le gasesc din nou.

Mi-am pierdut orice pofta de viata... Nu mai am vlaga, ma simt ca o umbra. Nimic din ce imi placea, nu-mi mai face placere. Nu mai pot sa scriu, nu mai pot sa port conversatii lungi si interesante, nu ma mai atrage aproape nimic. Nu mai gasesc rostul lucrurilor.

Mi-e ingrozitor de rau! Si am nevoie de ajutor. Nu l-am cerut pentru ca am simtit ca nu pot impovara pe nimeni altcineva cu povara mea. Insa lucrurile se inrautatesc. Pe zi ce trece ma simt tot mai neputincioasa. Simt ca nimeni nu intelege si nu ar putea sa inteleaga. Ceea ce ar trebuie sa ma incurajeze, gen :"toata lumea are perioade mai proaste; astea nu sunt motive sa te simti asa; trebuie sa-ti revii; vreau sa te ajut, trebuie sa vrei si tu;", toate astea mi se par enervante si, de fapt, nu ma ajuta deloc. Nici eu nu stiu ce ar trebui sa fac ca sa ma ajut, stiu doar ca este din ce in ce mai rau.

Vreau doar sa pot fi eu, cea dinainte. Sa pot sa visez si sa fac ceea ce-mi place. Sa ma pot bucura de lucruri mici si colorate, sa pot scrie din nou...

Maine va fi prima zi de terapie :) Singura am decis ca asta e cea mai buna cale. Vreau sa o gasesc pe Lorena, iar daca singura nu pot sa vad calea, poate e bine sa mi-o arate cineva. Urati-mi bafta si asteptati-ma, o sa revin :)

Doar tu şi marea ...

Renunţare

Lorena renunţă la tot!