Nu m-am schimbat! Nu m-am pierdut. Așa am fost tot timpul, numai că tu nu ai vrut să știi.
Acum vreau altceva, ceva care să mă facă să visez cu ochii deschiși, să vreau să am fluturi în stomac. Dacă cum mă simt acum înseamnă maturizare, atunci eu nu vreau să mă maturizez. Încă vreau să ies în toiul nopții și să simt mireasmă de tei și de străzi spălate de ploaie. Încă vreau să mă bucur când găsesc un colț de oraș neumblat de picioarele mele... Ce multe vreau! Și-mi este dor, foarte dor de o anume persoană din adolescența mea.
„Ai ochi mai frumoși când plângi...”
... așa mă făcea să zâmbesc atunci când fugeam la el pentru că mă certasem cu mama sau cu prietenul sau cu cine mă mai certam eu... „Câteodată simt că suntem făcuți unul pentru celălalt și mă bucur mult! Dar numai în vis...” Și știu că e copilăresc, dar mă făcea să mă simt a cuiva.
Dar timpul a trecut și noi am crescut și toate promisiunile și jurămintele au rămas printre copaci, pe bănci sau prin scări de bloc, prin haine largi sau așternuturi de mamă, pe pietre, legate de crengi sau prinse în brățări multicolore.
Acum vreau altceva... Ceva colorat, cu gust de cafea la ibric și țigări în balcon... Ceva în teniși, ceva cu miros de duș proaspăt, ceva cu ploaie, ceva cu flori, ceva cu plimbări interminabile, ceva în miez de noapte jurat pe sub tei înfloriți...
