Nu omorâţi cărăbuşii!!!

Sunt tare tristă... Azi mergeam... pur şi smplu mergeam şi mă uitam pe unde calc (am avut câteva păţanii, nu de alta...) şi am văzut o infinitate de cărăbuşi de mai... morţi. Oamenii sunt atât de nepăsători... Cum pot să calce indiferenţi pe cărăbuşi? Nu se gândesc nici o clipă că ei sunt atât de mici şi de neajutoraţi şi de blânzi şi de drăguţi... Şi apoi... Cine se pune în locul unui cărăbuş? Ei sunt mai bezmetici, aşa, de felul lor... şi cad mereu pe trotuare şi pe asfalt, iar oamenii, răii îi calcă fără milă! Oare vouă v-ar conveni să fiţi un cărăbuş? V-ar conveni ca un om mare mare să vă strivească? N-aveţi pic de suflet... N-ar mai avea farmec aprilie şi mai dacă n-ar exista drăguţii cărăbuşi... Îmi amintesc că atunci când eram de-o şchioapă prindeam câte unul şi îl ţineam în palme şi-i recitam "Gândăcelul" de Elena Farago...

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

Aşa că... Nu omorâţi cărăbuşii!!!