un an..............

A trecut un an... Ce repede a trecut! A trecut un an de când am hotărât să-mi fac bagajele şi să trăiesc... Mda... Acum un an... mi-am zis că m-am săturat să trăiesc după regulile altora şi m-am decis că a sosit vremea să fac propriile alegeri în viaţă... Şi aşa am venit acasă... lăsând baltă facultatea... A fost o perioadă îngrozitoare... Toată familia îmi dansa în cap, prietenii erau departe de mine, el era indecis, am rătăcit... Au urmat nopţi albe în care îmi secau ochii de lacrimi, multe zile în care am stat închisă în casă... în care nu am mâncat, în care am rătăcit... numai eu ştiu pe unde... Singurul care mi-a mai alinat nopţile a fost un fost el... care mi-a dat exemplul propriu (şi el abandonase facultatea) şi m-a îmbărbătat spunându-mi că va fi bine, că mă va susţine... Şi a fost cel care m-a lăudat primul pentru întâiul articol publicat! Mersi, dragul meu prieten! Pupat cu foc! Un alt moment, greu, poate cel mai greu... a fost atunci când a trebuit să o sun pe dirigă să-i spun ce am făcut. Mi-era ruşine, îmi era teamă că o voi dezamăgi. Mi-a trebuit mai bine de o lună să prind curaj să o sun... şi într-o seară am făcut-o. Eram timorată şi m-a simţit. Ba mai mult, a simţit şi că s-a întâmplat ceva. În condiţiile în care vorbeam aproape zilnic cu ea, o absenţă de aproape două luni ridică semne de întrebare. A reacţionat aşa cum nu m-am aşteptat. Ba chiar mi-a spus că este mândră de mine că am hotărât să-mi iau viaţa în mâini. A încheiat cu "Inima sus!" şi am căpătat o forţă nemaipomenită. Mulţumesc, doamna dirigintă pentru că îmi daţi mereu putere! Şi vă iubesc! O perioadă am fost indecisă în hotărârea mea. Ştiam că trebuie să fac ceva şi nu ştiam ce. Aici m-a ajutat sclero al meu... care m-a bătut zilnic la cap şi m-a îndrumat către un tărâm extraordinar, jurnalismul. Mă suna de zeci de ori, zilnic şi îmi povestea cu lux de amănunte cât de mişto e să umbli lerla să faci un reportaj, o anchetă, un interviu sau chiar o simplă ştire. Îmi povestea şi mă fermeca... Mulţumesc, Gigi pentru că m-ai îndrumat spre jurnalism! Am văzut anunţul în ziar timp de două luni sau chiar mai bine. Nu îndrăzneam. Nu mă simţeam destul de bună pentru asta, dar într- o zi mi-am făcut curaj. Mi-am depus CV-ul sărăcăcios la redacţie. M-a întâmpinat Flori cu o privire blândă, dar sceptică în acelaşi timp. Aveam atâtea emoţii... Numai eu ştiu ce era în sufletul meu... Mi-a spus că mă va suna după ce se consultă cu şefii... indiferent care va fi răspunsul. Şi m-a sunat! Şi m-a chemat la muncă! Ce fericire! Inima îmi era plină... Eram atât de entuziasmată şi hotărâtă să arăt că pot, chiar dacă sunt un pişcot. Şi am dovedit. Primul meu articol a fost şi publicat. Mă documentasem bine. Am rămas chiar eu surprinsă de faptul că am fost trimisă singură să fac teren după două zile. M-am speriat, dar m-am descurcat. Îţi mulţumesc, Flori pentru că mi-ai dat o şansă! Mi-a fost şi greu, dar îmi place la nebunie. Timp de nouă luni mi-am făcut uncenicia la Evenimentul de Botoşani ca reporter. Un colectiv, n-aş pute spune că fain, mai potrivit ar fi... drăguţ. Mi-au rămas aproape de suflet Diana, cea care mi-a arătat cum să fac teren, cum să iau o declaraţie... Carmen, care m-a încurajat atunci când am dat-o în bară la prima şedinţă de consiliu local la care am fost... Claudia, un dracuşor de olteancă, mică, dar puternică şi Flori... Restul... doar au fost... M-am mutat la Jurnalul de Botoşani, unde lucrez şi în prezent. Un colectiv foarte fain. Aici am învăţat poate mai mult decât am învăţat în nouă luni de Ev. Am fost şi certată, dar am fost şi încurajată. Ţin să precizez că atunci când am plecat la Ev. am plecat total demoralizată. Ba chiar mă gândeam să renunţ şi să mă fac vânzătoare. Îmi pierdusem plăcerea de a lucra un articol, entuziasmul de a face teren. Aici, unde sunt acum le-am descoperit. Stăteam şi mă gândeam cât de mult face un şef super, care să ştie să te certe atunci când meriţi şi să te încurajeze atunci când ai făcut un lucru bun.
Recunosc.... am aceeaşi problemă cu trezitul de dimineaţă. Doamna dirigintă, iată-mă angajată şi fără leac!
Şi a trecut un an... un an minunat, care a adunat atât de multe în scrinul său... Şi bune şi rele... Am tras o linie acum şi pot spune, cu o singură excepţie că sunt mulţumită de viaţa mea, de ceea ce am realizat până acum şi de calea pe care am ales-o. Nu pot decât să mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere şi mai departe şi să mă lumineze să iau decizii corecte, aşa cum am făcut acum un an. (Am uitat să menţionez că între timp am devenit din noi boboacă, dar de data asta la Jurnalism)