Am dat din nou ochii cu eternitatea... Am vrut să fac ceea ce am jurat că n-am să fac... Într-un final mi-am dat seama că ar fi însemnat să distrug toată frumuseţea şi însemnătatea faptului... E ceva sfânt pentru mine... şi aşa va rămâne... O floare anume mi-a înflorit în suflet... şi mă doare enorm creşterea ei...
Existenţă...
Sunt o floare!
O floare?!
În scorbura unui stejar...
ascunsă de sute de ani
de inele vorbitoare de limbă multicoloră.
Singurătatea m-a îmbrăcat în spirale
de întrebări... şi am avut
viaţă secretă
într-o eternitate imaginară.
Doar o clipă de rouă
mi-a fost de-ajuns
să cresc treptat până la cer...
şi de lumină dantelată să mă agăţ...
în ultima mea săptămână de moarte.
Acum trec anotimpurile cu pleoape
de amintire
pe lângă mine...
iar eu trăiesc
Începutul...
Seară de seară
O floare îşi aminteşte de existenţă...
Ce memorie are stejarul?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu