Pe Drumul Sfarsitului de Vara I

El: Ai pierdut o stea! Zace ranita pe spatele noptii!
Ea: Mi-am gasit steaua! Nu era pe spatele noptii! Era ratacita in ochii tai...
El: E posibil sa n-o mai gasesti niciodata, cunosc haurile ochilor mei. Ai nevoie de lumina, multa lumina...
Ea: Poate nu am nevoie de lumina... Intunericul e plin de mister, iar formele lui au mai mult farmec.
El: Atunci steaua ta e pierduta pe veci, drumul e rece in imparatia umbrelor. Ah! Dar vad un strop de roua ce curge pe linia vietii tale, ma incearca un fior...
Ea: Poate scopul meu nu e sa-mi gasesc steaua, ci sa ma pierd si eu o data cu ea... In nelumina roua doar se simte, nu se vede... fiorul tau imi dezmiarda tandru porii...
El: Totusi o fanta de lumina a aprins taina stropului de roua, acum imi aprinzi si sufletul? Lasa-mi intunericul macar noaptea asta, o sa te doresc... si...
Ea: Intunericul noptii tale se prelungeste in fiinta mea. Imbratisari de pleoape asteapta un rasarit... Roua isi va spori taina in alternante de culori...
El: O sa-ti fac un fluturas de lumina sa-l agat de sufletelul tau pana cand culorile se vor topi peste... el... Ah! De ce ma omori? Imi vine sa te caut acum...
Ea: Astept ca timpul sa ma trezeasca, iar peste fluturas sa ninga culoare. Ma las prada noptii mele, iar tie iti doresc un somn agatat de ramura unui vis sublim... Apropo, eu sunt aici!
El: As vrea sa stau langa tine, sa ne uitam sub ramurile unse cu vise si dincolo de noptile noastre sa oprim timpul! Esti tare draga! Eu sunt ranit...
Ea: Sufletul meu il voi taia si-ti voi lega ranile, pentru ca daca ai o rana, pui suflet si trece... E un fel de leac universal...
El: Tremur si astept ritualul frangerii sufletului, e trist... dar tu cunosti magia vindecarii...
Ea: Magia fara credinta e in zadar...
El: Pe curand... straina scumpa...

Asa si-au vorbit in seara cand s-au cunoscut, Necunoscutii... El mintea, iar Ea credea... Era inceputul unei minuni, care a durat ca oricare alta, doar trei zile...