Mi-a luat aproape doua luni sa-mi dau seama ce se intampla cu mine sau, mai bine zis, sa accept ce am. Da! A venit si la mine Urata. Nu stiu unde a inceput, cu ce a inceput, imi pot da seama doar de momentul in care lucrurile au inceput sa se agraveze. Era o dupa-amiaza placuta, eram in camera mea din apartamentul pe care il urasc. Am auzit zgomote dinspre bucatarie si curioasa, m-am dus sa vad ce se intampla. Una dintre colegele mele o luase razna, probabil avusese o zi prosta si a decis ca cel mai bine este sa-si verse nervii pe mine. De felul meu sunt "tare-n clanta", dar acela a fost probabil singurul moment din viata mea in care nu am reactionat cum as fi facut de obicei. Am incercat sa-mi pastrez calmul si sa o calmez si pe ea. Am reusit, doar ca am depozitat tot raul in mine. Mai tarziu a inceput sa se dezlantuie, "treptat, apoi brusc". Mi-a fost din ce in ce mai rau. Am fugit la mama, m-a ajutat doar pe moment, pentru ca intorcandu-ma in Iasi, am luat-o de la capat. A doilea moment a fost petrecerea de ziua mea, care ar fi trebuit sa fie fantastica. A fost, intr-un fel, dar nu asa cum mi-as fi dorit eu. Nu pot sa mai depistez si alte momente. De fapt, as putea, dar sunt prea obosita. Am aproape doua saptamani de cand am insomnii. Noptile numar stelele de pe perete, caut solutii care ar putea sa-mi usureze rahatul asta de viata. Mi-e frica! Am ajuns in punctul in care imi este frica sa traiesc, sa merg mai departe. Ziua imi pun o masca, ma innec in tigari, uneori mai beau si-o gura de vin. Si plang. Plang mult. N-am mai plans de multa vreme atat de mult. Mi-am spus ca trebuie sa fac ceva in momentul in care m-am gandit ca ar fi mai bine sa mor. Stop! Mie imi place viata, imi place sa traiesc, imi plac lucrurile marunte si colorate si trebuie sa le gasesc din nou.
Mi-am pierdut orice pofta de viata... Nu mai am vlaga, ma simt ca o umbra. Nimic din ce imi placea, nu-mi mai face placere. Nu mai pot sa scriu, nu mai pot sa port conversatii lungi si interesante, nu ma mai atrage aproape nimic. Nu mai gasesc rostul lucrurilor.
Mi-e ingrozitor de rau! Si am nevoie de ajutor. Nu l-am cerut pentru ca am simtit ca nu pot impovara pe nimeni altcineva cu povara mea. Insa lucrurile se inrautatesc. Pe zi ce trece ma simt tot mai neputincioasa. Simt ca nimeni nu intelege si nu ar putea sa inteleaga. Ceea ce ar trebuie sa ma incurajeze, gen :"toata lumea are perioade mai proaste; astea nu sunt motive sa te simti asa; trebuie sa-ti revii; vreau sa te ajut, trebuie sa vrei si tu;", toate astea mi se par enervante si, de fapt, nu ma ajuta deloc. Nici eu nu stiu ce ar trebui sa fac ca sa ma ajut, stiu doar ca este din ce in ce mai rau.
Vreau doar sa pot fi eu, cea dinainte. Sa pot sa visez si sa fac ceea ce-mi place. Sa ma pot bucura de lucruri mici si colorate, sa pot scrie din nou...
Maine va fi prima zi de terapie :) Singura am decis ca asta e cea mai buna cale. Vreau sa o gasesc pe Lorena, iar daca singura nu pot sa vad calea, poate e bine sa mi-o arate cineva. Urati-mi bafta si asteptati-ma, o sa revin :)
5 comentarii:
e lucru mare să poţi scrie despre tine cu sinceritate. mulţi nu plîngem într-una şi totuşi nu putem face asta. baftă!
depresiile au si ele rolul lor ... defapt nu ar mai fi la fel fara ele, cu toti tre sa avem macar odata in viata un astfel de moment si desi poate este el mai dureros totul se produce cu un anumit scop.
Si pentru ca nu imi place sa vb mult sau sa dau sfaturi ma rezum prin a spune ce ma inspira pe mine si imi da speranta cand am astfel de momente ... imi amintesc de o perioada frumoasa din viata mea si anume din copilarie cand stateam la bunici si in fiecare dimineata intampinam primele raze de soare... asteptam ghemuit langa gardul bunicilor sa apara soarele, tineam ochii inchisi si simenteam incetul cu incetul cum razele de soare imi incalzeau fetisoara ... ceva minunat sa simti acea caldura pe care parca nici nu ai cum sa o explici prin niste simple cuvinte. :) De fiecare data cand am momente mai grele ma gandesc la acele momente si la cat de frumoase pot fi unele lucrui atat de simple dar atat de plinde de ... sentimente dar si cate astfel de lucruri mai am de intalnit si descoperit in vremurile ce vor urma.
Lorena este acolo undeva si sunt sigur ca va reveni :) pentru ca este ea si nimeni altcineva! ;)
O imbratisare virtuala de la un necunoscut! :)
@spera: Am considerat că unul dintre lucrurile care mă va ajuta este să scriu despre ce mi se întâmplă. Acceptarea este primul pas spre vindecare. Mulțumesc pentru încurajare, înseamnă foarte mult pentru mine. Numai gânduri bune îndrept spre dumneavoastră.
@Movi: Poate ai dreptate și depresia mea are un rol. Poate chiar trebuie să trec prin asta ca să mă pot regăsi. Amintirile frumoase mi-au dat puterea să vreau să mă vindec și să fac ceva în sensul ăsta. Știu că va fi bine, deși cred că greul pentru mine de acum începe. Mulțumesc pentru îmbrățișare, drag necunoscut! :)
Inger fara nume, nici nu conteaza ce nume ai daca esti inger, ingerii sunt niste fiinte atata de pure, ale caror ganduri sunt curate ca zapada. Te lupti cu depresia si nu uita ca este o lupta. Tu nu esti gandurile negre si confuze, ci tu esti cea care vrei sa fi libera de ele, sa te bucuri iar de viata. si intr-adevar viata e un dar pentru fiecare. foarte bine s-ar fi putut sa nu existam, sa existe alti oameni dar niciodata unul ca tine. lupta, si sper sa gasesti ajutor in lupta asta, pentru ca exista!
si daca trebuie sa schimbi ceva in viata ta? daca a venit timpul sa gasesti alte bucurii decat "lucrurile colorate" ? daca, in sfarsit, ai pasit spre maturitate? daca lipseste (si/sau a lipsit prea mult)din viata ta ceva(sau poate Cineva) si abia acum simti asta?.... Eu cred ca evenimentul care zici tu ca a provocat starea asta a fost doar scanteia care a ajutat la explodarea unui "butoi de pulbere" adunat in timp.
E adevarat ce spuneai ca nu te poate ajuta nimeni...nici macar terapeutul... Doar tu ai puterea. Si ca sa vezi unde bat, am sa parafrazez un verset dintr-un psalm : Ajutorul tau de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul. Si un ultim lucru: "Căutati mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă." (Matei 6/33) iar "imparatia cerurilor e in sufletele voastre" .
Deci cerceteaza sufletul tau pentru a iesi din iadul deznadejdii in care ai cazut ca sa pasesti pe calea care duce la fericire....
Trimiteți un comentariu