Ce e val, ca valul trece…
Îmi plac bărbații care miros a Armani, orice parfum Armani, amestecat cu fum de țigară. Îmi plac bărbații care poartă Lacoste și pantofi din piele întoarsă. Îmi plac bărbații slabi, osoși, scheletici, anorexici. Îmi plac bărbații care știu cum să poarte ochelarii de soare. Îmi plac bărbații inteligenți și infatuați. Mda… și cu toate că îmi plac bărbații ăștia, nu am fost niciodată cu vreunul care să se fi apropiat măcar vag de tiparul meu (tipar – termen folosit din necesitate; de fapt, nu am tipare). Totuși, nimic nu mă oprește să-i admir când îi văd pe stradă, în vreun local, pe la facultate sau prin alte locuri. Acestea fiind scrise, trec la subiect. Am întâlnit un bărbat (băiat, tânăr, bla-bla) care se încadrează în „tipar”. Numai că așa cum l-am întâlnit, așa a și dispărut. Vorba unui coleg, a fost picătura într-un ocean.
Next!
A venit primăvara! N-are nici o relevanță pentru ceea ce urmează să mărturisesc, dar am simțit nevoia să o spun. Vorbeam ieri cu un coleg, oarecum evaziv, despre modelele pe care le urmăm. Eu sunt genul de persoană care refuză ideea unui model, însă sunt coonștientă că uneori, poate în mod involuntar, împrumut de la alții. Un lucru care, de altfel, mi se pare firesc. Și uite așa mi-am amintit cum, pe vremea când eram o puștoaică (mai puștoaică decât sunt acum, pentru că eu, oricum, voi rămâne puștoaică), admiram o tânără, un pic mai mare ca mine. Și o admiram cu o inocență greu de descris. Am idealizat-o. Mi se părea că e cea mai uau dintre cele uau. Și timpul a trecut și am ajuns să o cunosc pe tânără personal. E o persoană foarte faină, foarte luminoasă, dar nu așa cum mi-am imaginat-o, copilă fiind. Nu am trăit o dezamăgire. Doar am zâmbit și mi-am amintit.
Așa…
… abia acum intervine și primăvara. În ultimile zile am ascultat cu frenezie câteva piese. 1. Loredana Groza și Ion Caramitru – Bună seara, iubite, 2. Emilian Onciu – Să ne iubim pe țărmul Mării Negre, 3. Vasile Șeicaru – Antiprimăvara, 4. Ducu Berți – Pe cine și câte cărări. Făceam, ce făceam și tot la piesele astea ajungeam. Ce înseamnă? Habar n-am. (Mi se spune tot mai des că ascult muzică tristă, deprimantă… și eu nu cred asta.)
Dilema
De ce îmi plac persoanele extrem de slabe? Nu-mi găsesc nici o explicație. Și chiar simt o atracție atât față de băieții foarte slabi, cât și față de fetele foarte slabe. Dacă are cineva un răspuns, o explicație, ceva de genul… poate mă luminează.
Concluzie
Viața e mea e frumoasă! Și vremea e faină… :)
5 comentarii:
Vremea e foarte faina indeed. Joy!
...poate pentru ca si tu esti slaba. Te cauti pe tine insuti in alte persoane...
Eşti un dulce, Andrei! Dar eu nu sunt slabă :)
da interesante gusturi ... insa prea putin cred ca conteaza raspunsul la aceasta intrebare important este persoana din spatele acelei imagini restul este doar un ambalaj.
Din ce stiu eu foarte multe femei prefera barbatii bine facuti asta poate si pentru ca le place sa se simta "dominate" atunci cand sunt in preaja lor ... se simt protejate poate si pentru ca acestia le-ar da o stare in care se simt protejate.
Cat despre cealalta catogorie ma pot exprima din propria experienta... unele femei prefera barbatii mai slabuti poate pentru ca considera ca majoritatea celor cu muschi sunt de un anumit tip si au atractie la restul femeilor si de ce nu poate sunt intr-un fel mai afemeiati. :D Faptul ca nu isi folosesc aspectul ci mai degraba cu totul altceva ii poate face mult mai misteriosi si interesanti.
Explicatii ar putea fi multiple insa ceea ce conteaza cu adevarat este ca fiecare e liber sa isi aleaga dupa gusturile sale barbatul respectiv femeia care sa fie acea persoana care sa ne completeze.
hmmm...un raspuns la dilema ta nu cred cam am...oricum gras sau slab, ideea e sa fie o persoana ok, acuma a fi ok depinde de gusturile fiecaruia
by the way...si mie imi plac melodiile pe care le-ai ascultat cu frenezie
Trimiteți un comentariu