ştiu bine deşi nu ştiu nimic
plin de metafore
mi te-am făcut dumnezeu
în dimineţile în care soarele răsărea de după trotuare
iubirile noastre pleacă şi nu mai vin
te părăsesc în trup de ceaţă al toamnei
făcând culcuş în inimă pentru rămas bun
atâta linişte în oraşul roşu
ca-ntr-un altar
fără răgaz să desprind clipele netrăite
de pe cruce
sunt bolnavă de o dragoste necuvântătoare
faţă de un dumnezeu neîmblânzit
lasă-mi pielea amintire
să ţină cald sufletului uscat.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu