de ora 7 jumate

În fiecare dimineață

Îmi culeg gândurile rătăcite

și le ordonez în ordine alfabetică,

apoi îmi beau cafeaua.

Las soarele să mă sărute părintește pe frunte

și pornesc într-o nouă zi.

nu-mi plac merele

nu-mi plac portocalele,

îmi plac lămâile.

Oamenii se mișcă alene.

Oamenii își etalează disperarea la geamuri.

Oamenii își caută suflete pereche.

Vântul e tăios

și-mi suflă în urechea stângă.

morning, keep the streets empty for me!

Orașul se trezește. Părinții își duc copiii la grădiniță. E 6 jumătate. Inuman! Vecinii de sus joacă șah în bucătărie, cu scaunele, iar alții coboară grăbiți, se urcă în mașini și dispar. Eu am să-mi fac cafeaua. Azi e o zi mare. Și următoarele la fel.

E oficial!

- Ce vrei să fii când ai să crești mare?

- Cremă de zahăr ars.

Asta pentru că am revăzut zilele trecute Jeux d'enfants, care nu m-a impresionat atât de tare precum mi se întâmpla în alte dăți. Poate l-am văzut de prea multe ori și nu mai are farmec.

Dar, revenind.

Îmi amintesc de eseurile pe care le scriam în generală. Făceam pregătire pentru olimpiada de limba română și lucram suplimentar foarte mult, iar una dintre temele de eseu a fost „drumul tău”. Fiecare fabula… cum știa mai bine sau cum visa mai bine. Eu mi-am văzut drumul foarte clar atunci. Mi-am ierarhizat visele cronologic și am scris despre ce îmi doream să fiu. La început ca orice copilă: doctoriță, cântăreață, dansatoare, stea… Habar nu am ce mi-am mai dorit. Apoi, profă de religie. Nu știu de ce. Bănuiesc că eram fascinată de profa pe care o aveam atunci. Arăta ca… o mamă bună și blândă. Apoi, mi-am dorit să fiu profă de română. Chestie pe care o visez și acum, dar nu atât de des. Rememorez o groază de evenimente din viața mea și încerc să realizez unde m-am pierdut, fără să arunc vina asupra cuiva. Și tot nu-mi dau seama. Oricum, între timp am ales un alt drum, care îmi place la fel de mult, doar că eu sunt o leneșă. Așa că, printre altele pe care mi le-am propus pentru anul acesta, promit să scriu mai mult și mai cu spor, promit să-mi găsesc un loc de muncă ok, promit să fiu ziaristă, cum îi place mamei să-mi spună.

de ora 6

îmi plac adunăturile de oameni diferiți, în care... mirosul de parfum și cel de țigară se contopesc. îmi place mirosul de crâșmă...

Cafea and Rock’n’Roll

De astăzi mă voi schimba.

Îmi voi bea cafeaua doar cu miere

și voi renunța la țigările tari.

Dar mâine voi fi la fel.

Voi purta pălărie mov

și mănușile de catifea.

Ieri n-am fost eu.

Nu-mi stă bine cu ochii verzi

și nici cu părul blond.

Așa că de astăzi mă voi schimba!

Poate voi bea doar ceai

și chiar voi renunța la țigări.

Să nu suferi pentru mine

Tot timpul mi-a fost frică să nu dezamăgesc. Să nu mă dezamăgesc pe mine, pe mama, pe tata, pe bunica, pe dirigă, să nu-mi dezamăgesc prietenii. Cred că dezamăgirile apar, uneori, inevitabil, atunci când așteptările sunt prea mari. Sufletul există și nu este ascuns sub măști. Trebuie doar să vrei să-l vezi. Cum e și cu adevărul. Indiferent de minciuni, adevărul se separă ca uleiul de apă.

Sunt dependentă… de cafea, de țigări, de cola, de alcool, de îndrăgosteli, de haine, de prietenii mei. Și sunt conștientă de adicțiile mele. Am învățat să mă accept, să nu mă mai consider vinovată la fiecare pas pe care îl fac, am învățat să mă temperez, să mă educ, să mă iubesc așa cum sunt și să trăiesc cu mine și cu excesele pe care le fac. Da. Tot timpul m-am aflat în căutare fără să știu ce anume caut și acum vreau să finalizez. Căutarea mea să aibă un sfârșit, fericit sau nu. Trebuie!

Mereu am avut o problemă cu oamenii. Pe lângă faptul că mă atașez foarte greu de oameni, atunci când mi se întâmplă mă simt datoare să fiu altfel de cât sunt. Să nu-i dezamăgesc. Ai idee cât de greu este? Cât de obositor? Nu știu dacă știi… dar eu m-am săturat câteodată. Chiar și acum. Nu știu de ce mă simt datoare să-ți răspund.

Știu că sunt judecată. Dar nu-mi pasă. Nu-mi mai pasă. Sunt așa cum sunt. Dacă va trebui să dau cuiva explicații acea persoană voi fi eu. Culorile s-au pierdut, iar eu… eu mă voi regăsi. Pentru că mi-am propus. Pentru că trebuie. Pentru că se apropie ziua când va trebui să-mi ofer explicații.

Așa că… „nu te mai uita la mine cu ochii aștia goi, mai bine învață-mă să adorm zâmbind… Și… iubește-mă așa cum sunt.”