Ne-am topit în vibrații de început
ale unor ființe care își găsesc refugiul în stele.
nu știam că voi rămâne cu luna stinsă.
timpul ne atârna greu pe umeri,
dar ne-am purtat pașii în dimineața unei șanse,
mestecând lacomi secrete.
acolo s-a terminat ieri și a început totul.
Ne-am reparat singuri regretele
și ne-am îmbătat în cuvinte,
iar când plecam,
găseam ca odinioară,
singurătate.
Mi-ai șters amintirile de praf
și le-ai ordonat în sertare,
să-ți faci loc,
să-ți odihnești întoarcerea
pentru încă câteva mii de zile.
Te pierzi la pas
în căutarea eului,
mințindu-te că ești prea slab
și prea slab…
nu vezi cum te așteaptă
în jumătăți de oră?
Mă găsesc la umbra cuvintelor
rescriind aceeași poveste
în care am sfărâmat copilării.
nebunule de fericire,
învață-mă să uit
fără sfârșit, fără-nceput!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu