Îți cer scuze pentru aseară :)

Și de fiecare dată când îți ascunzi limitele în licori magice, mă suni să-mi spui că mă iubești, pentru că mereu voi fi acolo în nopțile în care ea nu te vrea și nu știe să te aline. Vrei să-mi vorbești despre ce-a mai rămas din noi, amintirile în care ne ucideam dragostea, ba în cuvinte, ba pe lame de cuțit, pretinzând că nu-mi faci reproșuri. Și-ți place să te chinui amintindu-ți cum eu știam să te arunc în sus spre nemărginire și cum întorceam spatele nepăsătoare, lăsându-te să te faci bucăți, de fiecare dată când te loveai de realitate. Chiar și așa, tot mă iubești în nopțile în care nu este ea lângă tine, să te parfumeze cu ființa ei plină de copilărie. Nu știe, nu-i așa? Nu știe să te piardă cu ea. Nu-i nimic. Are să-nvețe.

Și în fiecare dimineață când magia își risipește vraja te întorci la ea să-i spui că o iubești naiv, pretinzând că nu i-ai greșit cu nimic și jurându-i aceeași iubire fidelă pe care mi-ai jurat-o și mie și alteia și cine mai știe câte or fi fost. Îi vorbești despre câte puteți construi împreună doar pentru că există dragoste, fără să poți intui ce ar putea să te învețe ea. Și-ți place să te minți că nu mă cauți acolo unde am fost și nu mai sunt, dar încă nu te-ai vărsat de mine și te zbați ca un pui de vrabie care s-a pierdut de cuib, încercând să-și ia zborul de unul singur. Chiar și așa, tot mă iubești în zilele când te afunzi în aerul pe care ea îl respiră, sperând că te va respira și pe tine. Știi, nu-i așa? Știi că niciodată nu va ști să te iubească până în carne și până în suflet așa cum te-am iubit eu. Nu-i nimic. Are să-nvețe.

Și în fiecare zi când îmi port grijile, mă gândesc că nu doresc nimănui să trăiască lângă un el care pe timp de noapte iubește o alta, iar pe timp de zi o iubește pe ea. Și nimic mai mult. Viața este prea scurtă și prea plină să ne pierdem în magii la ceas de noapte.