poem cu păcate III



hai scrie-ți și tu numele pe țâțe
fă-ți loc printre ceilalți
de parcă nu știi că
nopți de-a rândul am murit puțin câte puțin
în sângele altor cai

nu vreau să te îngropi în carnea mea
e un singur loc rămas liber
nu vezi că-s prea puțină
pe corp colecționez gesturi neterminate și nume
în cuibar de coapse liniște

nu poți convinge trup de femeie
cu mâini care au tot curvit
ar trebui să știi
păcatele se spală numai cu vin

hai caută în preatârziu ai să găsești ruine


sunt femeia ce-și poartă păcatele
în locul cerceilor lipsă

crede-mă
cu o gură nesătulă n-ai să spargi ziduri
doar sentimente

de pe buze curgeau liniștea neliniștea
în suflet cod galben de ploi
în piept sculptate necuvintele
pe geamuri număram respirații

hai scrie-ți numele
și pierde-mă.

life in mono


o zi ca toate celelalte
cerul nu-și mai coboară sforile
eu am pus sentimentelor cătușe

m-am oprit la marginea visului
și am înjurat așa cum am văzut în filme
nopți de cafea și muzică franțuzească într-o crâșmă verde

o zi ca toate celelalte
fără hărți pe geamuri aburite
într-o bucătărie mult prea mică pentru lumea dintre noi
spuneam că ne vom da de urmă în orașe paralele
dacă ne pierdem unul pe celălalt pe drumuri încâlcite

o zi în care inevitabil ne-am pierdut
dansez printre uși am uitat și cum să te urăsc
ceață și tăceri dresate
o zi ca toate celelalte

loc lipsă


nu mai știu să mă arunc în gol
m-am așezat pe margine de timp
întrebările mi-s descusute de gura lui
să nu mă spânzur de răspunsuri

am fost femeie
făcută din bucăți de evă
și-o coastă de bărbat

incomplet
a împachetat anotimpurile cuvintele
s-a făcut nevăzut
în urmă a lăsat ceață și-o cafea
nu am cu cine să o beau

lipsește
l-am smuls dintre coaste
seară de seară retrăiesc tăcerile ultimei convorbiri
sentimente claustrofobe adânc rătăcite într-o cușcă de vene
adânc închise în piept adânc în mine

sunt evă fără o coastă
incompletă
închisă într-un oraș decolorat de roșu
nici drumurile nu mă mai recunosc

Jurnal de toamnă și de despărțire

1.
prietenia a murit pe buzele unui sărut
n-ai simțit atunci
poate doar eu
știu că am fost lucidă
nu înainte și nici după
ci exact când am hotărât să omor povestea

ai fost complice
așteptând cine-știe-de-când
momentul
să murim sau să ne sărutăm
sau poate amândouă


era toamnă atunci
e toamnă încă

2.

între noi a crescut un oraș
bucăți de trotuare mi-au acoperit ochii
borduri margini de pleoape le calci fără să știi cum te privesc
o piatră mi-e inima - tu o lovești cu piciorul în drum spre casă
ai uitat să ajungi la mine


nu mai plouă
tramvaie ne poartă din A spre B niciodată pe mine spre tine
sau invers

un balcon
la capăt de drum
niciun răsărit


acum văd
din mine a crescut un oraș

3.
aici e toamnă continuu
iarna nu îndrăznește să apară printre betoane ude

de tine nu mai știu
nici că ești bine nici că ți-e dor
de parcă te-ar fi înghițit ceața cu uitare cu tot


ți-am mai trecut prin fața casei
pustiu
doar zgomot de tramvaie deși stai în câmp

m-am închis în toamna asta ce nu mai plouă
nu aștept și nu caut
din când în când ard amintiri

știi... aici la mine e toamnă continuu
anotimpul despărțirii noastre
nici măcar rămas bun nu ne-am spus
doar
noapte bună.