In Botosani

Imi iubesc orasul pe timp de toamna. E cel mai frumos. Ador sa ma trezesc cu o cafea facuta de tata, sa stau la taclale cu ai mei, sa ies afara si sa fie inca un pic de ceata si fum... Sa miroase a frunze arse... Doamne! Nicaieri nu-i mai grozav decat la casuta mea... Si soarele... Soarele e mai dulce si mai amar aici! Si-mi place!

dragul meu

e greu să nu mai poți lupta. să simți că ți s-au terminat bateriile. știi bine nu am fost niciodată cei mai cei... poate am avut momente când ne-am simțit așa, poate că alții ne-au văzut așa.... știi? îmi amintesc când te-ai mutat pentru prima oară de acasă... în apartamentul acela vechi și prăfuit... și plin de cărți... îmi amintesc cum găteam cu drag împreună... cum citeam împreună, cum ne iubeam, cum dormeam, cum tăceam? îți amintești? eram oare fericiți?
îmi amintesc când ne-am mutat împreuna. oare n-am fost fericiți? oare nu puteam să trecem peste tot? este foarte ușor să te saturi de situații, să-ți faci bagajul și să pleci. mai greu este să stai și să lupți. mereu vom trăi cu impresia că noi am făcut totul și că, de fapt, celălalt nu a fost întreg. de ce? pentru că așa se întâmplă câteodată... nu suntem jumătăți perfecte... nu stau să mă plâng... doar mi-e ciudă, cred... niciodată nu am reușit să discutăm ca oamenii. au fost atât de puține momentele când chiar ne-am înțeles, dar chiar și așa... relația asta a fost cea mai frumoasă! iubirea am măsurat-o mereu în durere. nu există iubire fără durere! cu cât e mai mare, cu atât iubești mai mult...nu am visat niciodată la o relație lină... visat, nu știu dacă e termenul corect... nu mi-am dorit! așa e mai bine... nu mi-am dorit o relație lină, monotonă... în care să mă mir de câtă înțelegere există... nu!
am vrut mereu ceva palpitant... și nu în felul acela, în care te gândești tu... am trecut de multă vreme peste copilării... nu, am vrut mereu ”andrenalină”. crezi că Laura nu era fericită în mizeria ei? ba da... era chiar foarte fericită...
de ce te vreau lângă mine? pentru că, poate, acum nu ești ceea ce îmi doresc, dar știu sigur că ești soțul meu! ești singurul alături de care m-am imaginat mireasă, ești singurul alături de care m-am văzut soție, ești singurul pe care mi l-am dorit tată al copiilor mei.
nu te încăpățâna să visezi acum ceva ce nu este posibil... nu ești pregătit pentru o viață în doi... cum poate nici eu nu sunt. viața în doi se învață... nu te trezești într-o dimineața și realizezi că, gata, ești competent pentru asta. noi am dat greș la primul examen.
pentru fiecare examen decisiv pe care îl susții în viață trebuie să aștepți o anumită perioadă până îl poți susține a doua oară... a doua oară îl treci... doar să fii prea prost ca să pici... examenele nu le dai atunci când vrei tu, ci atunci când sunt programate. al nostru încă nu s-a programat...
îți scriu aici pentru că asta este casa mea... iar tu o știi prea bine... doar aici reușesc să mă simt eu... dezbrăcată de răutăți și de lume!

Thanks, Jim!

Un clip drăguț tare pe care mi l-a trimis Jim. Pentru că-mi plac spectacolele de păpuși, pentru că sunt un copil, pentru că sunt veselă și pentru că îmi place la nebunie piesa asta!
Filmarea este făcută în Milano.
Nu-i așa că-i cel mai drăguț șoricel?

și e toamnă iar...

și miroase a frig și abia aștept să-mi scot fularele și mănușile de la păstrare. abia aștept să mă plimb și să mă minunez de culori și de mirosuri. și să mi se pară că orașul acoperit de praf are mai mult farmec toamna.
și voi porni pe străzi și mă voi pierde în mulțimi de oameni agitați și năuci. și îi voi analiza și pe față voi avea același surâs de mulțumire și împlinire.
doamne, cât ador toamna! nu știu de ce, dar în octombrie, mereu mă simt mai fericită, mai întreagă, mai Lorena decât în alte luni. în octombrie am mereu o poftă nebună să iubesc... să mă știu iubită, să visez, să mă bucur de orice...
de ploaie, de vânt, de ceață, de brumă, de frunze, de atâtea culori, de atâtea senzații, de atâtea dorințe...

Voi nu iubiți toamna? Nu-i așa că orașul e adorabil în octombrie?

iubesc toamna