printre gânduri

înnebunesc de gânduri. știu că ești singur acolo și că și tu înnebunești de gânduri exact ca și mine. iubirea asta e prea vicioasă. o poți câștiga într-o clipă și o poți pierde tot într-o clipă. nu știu ce este bine. știu doar că mi-e îngrozitor de dor de tine. încerc să caut un răspuns în mine. încerc să mă fac mai bună. încerc să nu te urăsc. încerc să fiu corectă cu mine.
nu pot. încă. și tot mi-e dor.
pierd o groază de nopți aiurea. mă înec în alcool și când mă trezesc mă apucă regretele. ce am făcut noaptea trecută? ah... m-am îmbătat și m-am gândit la tine. nu m-am distrat... a trecut ceva vreme de când nu m-am mai distrat... doar am băut... până când am pierdut numărul care-mi era limită. ... mi-e frică. știu că fac ceva greșit și vreau să mă opresc. dar mai beau un pic. poate uit.

In Botosani

Imi iubesc orasul pe timp de toamna. E cel mai frumos. Ador sa ma trezesc cu o cafea facuta de tata, sa stau la taclale cu ai mei, sa ies afara si sa fie inca un pic de ceata si fum... Sa miroase a frunze arse... Doamne! Nicaieri nu-i mai grozav decat la casuta mea... Si soarele... Soarele e mai dulce si mai amar aici! Si-mi place!

dragul meu

e greu să nu mai poți lupta. să simți că ți s-au terminat bateriile. știi bine nu am fost niciodată cei mai cei... poate am avut momente când ne-am simțit așa, poate că alții ne-au văzut așa.... știi? îmi amintesc când te-ai mutat pentru prima oară de acasă... în apartamentul acela vechi și prăfuit... și plin de cărți... îmi amintesc cum găteam cu drag împreună... cum citeam împreună, cum ne iubeam, cum dormeam, cum tăceam? îți amintești? eram oare fericiți?
îmi amintesc când ne-am mutat împreuna. oare n-am fost fericiți? oare nu puteam să trecem peste tot? este foarte ușor să te saturi de situații, să-ți faci bagajul și să pleci. mai greu este să stai și să lupți. mereu vom trăi cu impresia că noi am făcut totul și că, de fapt, celălalt nu a fost întreg. de ce? pentru că așa se întâmplă câteodată... nu suntem jumătăți perfecte... nu stau să mă plâng... doar mi-e ciudă, cred... niciodată nu am reușit să discutăm ca oamenii. au fost atât de puține momentele când chiar ne-am înțeles, dar chiar și așa... relația asta a fost cea mai frumoasă! iubirea am măsurat-o mereu în durere. nu există iubire fără durere! cu cât e mai mare, cu atât iubești mai mult...nu am visat niciodată la o relație lină... visat, nu știu dacă e termenul corect... nu mi-am dorit! așa e mai bine... nu mi-am dorit o relație lină, monotonă... în care să mă mir de câtă înțelegere există... nu!
am vrut mereu ceva palpitant... și nu în felul acela, în care te gândești tu... am trecut de multă vreme peste copilării... nu, am vrut mereu ”andrenalină”. crezi că Laura nu era fericită în mizeria ei? ba da... era chiar foarte fericită...
de ce te vreau lângă mine? pentru că, poate, acum nu ești ceea ce îmi doresc, dar știu sigur că ești soțul meu! ești singurul alături de care m-am imaginat mireasă, ești singurul alături de care m-am văzut soție, ești singurul pe care mi l-am dorit tată al copiilor mei.
nu te încăpățâna să visezi acum ceva ce nu este posibil... nu ești pregătit pentru o viață în doi... cum poate nici eu nu sunt. viața în doi se învață... nu te trezești într-o dimineața și realizezi că, gata, ești competent pentru asta. noi am dat greș la primul examen.
pentru fiecare examen decisiv pe care îl susții în viață trebuie să aștepți o anumită perioadă până îl poți susține a doua oară... a doua oară îl treci... doar să fii prea prost ca să pici... examenele nu le dai atunci când vrei tu, ci atunci când sunt programate. al nostru încă nu s-a programat...
îți scriu aici pentru că asta este casa mea... iar tu o știi prea bine... doar aici reușesc să mă simt eu... dezbrăcată de răutăți și de lume!

Thanks, Jim!

video
Un clip drăguț tare pe care mi l-a trimis Jim. Pentru că-mi plac spectacolele de păpuși, pentru că sunt un copil, pentru că sunt veselă și pentru că îmi place la nebunie piesa asta!
Filmarea este făcută în Milano.
Nu-i așa că-i cel mai drăguț șoricel?

și e toamnă iar...

și miroase a frig și abia aștept să-mi scot fularele și mănușile de la păstrare. abia aștept să mă plimb și să mă minunez de culori și de mirosuri. și să mi se pară că orașul acoperit de praf are mai mult farmec toamna.
și voi porni pe străzi și mă voi pierde în mulțimi de oameni agitați și năuci. și îi voi analiza și pe față voi avea același surâs de mulțumire și împlinire.
doamne, cât ador toamna! nu știu de ce, dar în octombrie, mereu mă simt mai fericită, mai întreagă, mai Lorena decât în alte luni. în octombrie am mereu o poftă nebună să iubesc... să mă știu iubită, să visez, să mă bucur de orice...
de ploaie, de vânt, de ceață, de brumă, de frunze, de atâtea culori, de atâtea senzații, de atâtea dorințe...

Voi nu iubiți toamna? Nu-i așa că orașul e adorabil în octombrie?

iubesc toamna

tu știi?

mi-e dor de tine...
dimineața, când mă trezesc, iar cafeaua nu e făcută... și nici tu nu ești să-mi spui „neața”... și nici mirosul țigării tale nu mă trezește.
mi-e dor de tine...
când găsesc șosetele tale printre șosetele mele și când tricourile tale zac aruncate într-un colț de dulap și încă mai miros a tine.
mi-e dor de tine...
când mă pun la somn și nimeni nu mă ia în brațe.
mi-e dor de tine...
când fac noapte albă uitându-mă la filme și nu am pe cine stresa cu întrebări: „oare ce crezi că va face?”
mi-e dor de tine...
când am țigări, dar nu am cu cine să le împart.
mi-e dor de tine...
când nu am cu cine împărți bucuria că mi-am cumpărat o nouă eșarfă.

mi-e dor de tine tare de tot
și nu sunt îndrăgostită, doar TE IUBESC!

am uitat să-mi cumpăr țigări

m-am grăbit printre stropii de ploaie măruntă și deasă
eram cufundată în gânduri încețoșate
și visam la libertate

și am uitat să-mi cumpăr esențialul
țigările cele de toate zilele
care-mi îndulcesc nopțile albe

acum stau și meditez cu un dunhill negru în față
”să te fumez sau să nu te fumez”

mai bine las jumătate pe mai târziu

afară e tot ploaie măruntă și deasă
și eu tot la libertate mă gândesc

a fi liber e păcat?

Iartă-mi uitarea!

La mulți ani! au trecut 2 ani. nu suntem împreună, dar știu că te gândești la mine, așa cum și eu mă gândesc la tine. stau în camera asta plină, dar atât de goală fără tine și pentru prima dată de când ai plecat, plâng.
să nu fii trist! timpul trece prea repede ca să ne putem permite să fim triști.





te aștept!

fără nume

a scrie pe blogul personal devine un soi de obligație la un moment dat? obligație față de tine? față de cititorii tăi? la urma urmei, cine mă citește?

nu știu în ce măsură am scris vreodată pentru alții. cel mai mult am scris din dorința de a-mi consuma cuvintele, bune sau rele. uneori am vrut să las urme pentru alții, cred că din lașitate. mi-a fost frică să o fac în mod direct. nici nu știu de ce scriu asta acum. de fapt, știu. m-a enervat cineva cerându-mi insistent să scriu pe blog.

ai dreptate. nu ține de inspirație. pot să scriu și când nu sunt inspirată, cum e cazul de față, dar ce rost? doar să înșir cuvinte...și ai dreptate. am despre ce să scriu, am și inspirație, dar uneori sunt prea leneșă, alteori nu vreau să împart cu nimeni.

cuvintele nu mai urlă în mine ca altădată. au amuțit și de atunci sunt tristă. unii sunt triști și ei pentru mine. alții sunt indiferenți, dar cei mai mulți, nu realizează.

nu sunt fericită fără cuvinte. din contra. dar simt că nu pot. nu mai pot. sau poate nu vreau. poate sunt egoistă și consider că grigore din bucurești nu trebuie să știe ce fac eu. poate grigore, ăsta, nu merită cuvintele mele. am realizat că blogul ăsta a devenit la un moment dat punctul meu slab. prea mulți mi-au spus:
- noroc de blog, așa aflu ce mai faci
- blogul ești tu
- pe blog e afișată viața ta din ultimii doi ani...
etc etc etc
nu cred că asta îmi doresc. spun nu cred, pentru că nu știu ce îmi mai doresc.


acest post fost scris pentru cosmin, care a insistat foarte mult să scriu. știu că nu ai intenții rele. poate încerci să mă motivezi, dar uneori trebuie să respecți faptul că nu am chef sau nu pot sau nu vreau. aștept cerceii :D

:D


cum să-ți spun eu?

baby, eu te iubesc pe tine mult
dar sunt o femeie mândră (ca să nu spun o mândrețe de femeie)
și știu că tu mă adori dar...
nu-mi plac oamenii lași.
și apoi.
din ala-bala-portocala
nu iese nimic trainic
așa că: take it or leave it!
nu te juca cu focul
că te arde!
nu baby, nu e amenințare
e o axiomă!
da, baby, știu că e greu
viața în 2 e pentru iubiți puternici.
cum să-ți spun eu?
The rest is silence!

Nu-mi doresc decât să mă trezesc și să-mi dau seama că a fost doar un vis urât. Cel mai urât. Atât!

Hai să râdem!




Un filmuleț care m-a dezmorțit. Și nu doar pe mine... :)

Friends, friends, friends :)

Sunt o persoană relativ sociabilă și-mi place să am prieteni.
Nu știu cum sunteți voi, dar eu am un soi de prietenii, pe care nu știu să le definesc cu exactitate. Ceva genu ”fără categorie”, dar totuși sunt prietenii care rezistă și sunt interesante. Și mă credeți ori nu, eu îi iubesc pe oamenii ăștia. Un alt lucru pe care l-am realizat exact în secunda anterioară este faptul că prietenii ăștia fără categorie sunt băieți. Așadar...

1. Primul prieten despre care vreau să vorbesc este Robert. L-am cunoscut atât de întâmplător... De fapt, nici nu ne cunoaștem personal, dar sunt sigură că va veni și ziua aceea. Totul a început cu un număr de telefon greșit și un bip. Nici nu mai știu exact cât timp a trecut. Cred că terminasem clasa a 12-a. Eu am dat un bip, el după o zi a sunat. Era supărat, se aștepta să fiu altcineva. Eu eram confuză și jenată. Mi-am dat seama că e amărât și l-am îndemnat să-și deschidă sufletul. I-am spus că nu ne cunoaștem și probabil va fi singura dată când vom vorbi. Eram atât de sigură că a fost ”soarta”. Și totuși confesiunile au continuat multe zile de atunci. Și o prietenie ciudată s-a legat. Nu știu cât folos i-am adus, dar sunt tare fericită când mă sună și realizez cât de mult s-a schimbat și cât de mult a evoluat. Totul s-a consumat la telefon și foarte puțin pe net, dar am râs împreună, am plâns împreună, ne-am certat, ne-am împăcat, ne-am adus aminte, ne-am ajutat, ne-am sfătuit... Acum ne auzim destul de rar sau mai bine zis foarte rar în comparație cu zilele în care vorbeam ore în șir la telefon, însă sunt fericită că nu m-a uitat. Mă sună să-mi spună că e bine, mă sună să-mi spună că e rău, dar nu m-a uitat :) Și va veni și ziua când ne vom cunoaște personal :D

2. Al doilea prieten, pe care sunt foarte supărată, de altfel, este Cosmin. Asta da chestie ciudată. Îmi amintesc că am intrat în legătură cu el prin intermediul hi5 ului. Apoi, o bună bucată de timp, prietenia asta s-a consumat pe net. Surprinzător este că omul acesta cred că mă cunoaște mai bine decât persoane care stau în jurul meu foarte mult timp. Hmm.. nu, nu! :) Pe el îl cunosc personal, dar foarte greu am ajuns la o întâlnire față în față. De ce? Pentru că mutăm prietenia de la un nivel la altul și bla bla bla. Sunt un soi de principii, cred. Oricum, Cosmin este una dintre persoanele la care țin foarte mult. El este persoana de la care nu știi ce să te aștepți. Îl iubești, dar îl și urăști. La fel ca și cu Robert, am trecut prin toate soiurile de experiențe. Am vorbit și cu el ore în șir la telefon, de am început să cred că sunt dependentă de el :)) Și relația s-a răcit fără prea multe explicații. Apoi s-a încălzit și iar s-a răcit și tot așa. Acu e rece de tot, pentru că m-a supărat :P Dar nu pot ști ce va fi. Totul e imprevizibil.

3. Al treilea prieten despre care vreau să vorbesc este George. Nu, nu! Nu Gigi al meu, el e George. Da, simplu George. Pe el nu îl cunosc de foarte mult timp. E doar juma de an de când ne-am cunoscut. Nu, prietenia asta nu s-a consumat la telefon sau pe net. Pe George nu l-am înghițit deloc atunci când l-am cunoscut. Deloc, deloc. Se ținea scai de mine și mie nu-mi place asta. Vroia numărul meu de telefon, id de mess, dar eu nu și nu și nu. I-am spus clar și răspicat că nu o să mă mai vadă vreodată și că nici nu îmi doresc lucrul ăsta. Nu puteam scăpa, așa că i-am dat id ul vechi pe care oricum nu-l mai folosesc. Dar din nou soarta. A apărut din senin și pentru că anturajul nu era cel mai potrivit, am început să vorbim. Și am tot vorbit... Și ne-am întâlnit și azi și mâine... Și totul a fost foarte fain. Acum? Păi... acum e vară și e cald.

Cam atât despre prietenii ciudate.Ar mai fi câteva, dar nu la fel de importante ca astea 3. Așa că... vă las acum.

....


„Chiar mă iubești?”

Nu ai știut să-mi răspunzi…
Dușul e mereu deschis. Iar soarele strălucește tot mai trist de când te-ai spălat de toate amintirile cu mine!





Guess what? Another sleepless night ...

Am notat 4.52 și eu încă nu dorm. Afară se aud păsările dimineții. Mie îmi sună a pițigoi. Să nu uit de câinii din depărtare. Nu pot decât să mă bucur că nu am cocoși prin preajmă.
De ce nu dorm? E haios să mă întreb asta și să nu vreau să-mi dau răspuns. Dar am să o fac și pe asta.

„Bu (a se citi alint între iubiți), nu vrei să dormi?
Nu. De ce să dorm?
Pentru că e 5 dimineața...
Da! E 5 dimineața și eu vreau să scriu!!!”

Asta a fost discuția pe care am purtat-o cu el acum 2 minute. Nu știu alții cum sunt, dar eu am nevoie de timpul MEU, de spațiul MEU, de intimitate.
Oare atunci când te muți cu cineva semnezi un soi de contract imaterial în care renunți de bunăvoie la timpul tău, la spațiul tău, la intimitatea ta? Asta înseamnă în 2? Să nu mai fii Unul nicicând?
Eu nu pot așa. Am nevoie să respir, iar atunci când nu mi se oferă acest spațiu, îl obțin, dar în același timp mă transform, iar replica pe care o primesc va fi întotdeauna: „Nu vei înceta niciodată să mă faci să mă simt prost...”.

Sunt stricată? E greșită nevoia mea de intimitate în 2? Eu o privesc ca pe un lucru firesc, pentru că așa mi se pare, dar... e la fel de firesc și pentru persoana de lângă mine? Și dacă nu este, cum aș putea face lucrurile să meargă?

Ascultă...

Se aud broaște... iar aerul e limpede... Închide ochii și va trece repede! Ai să vezi... :)

***

Vreau altceva!


Nu m-am schimbat! Nu m-am pierdut. Așa am fost tot timpul, numai că tu nu ai vrut să știi.
Acum vreau altceva, ceva care să mă facă să visez cu ochii deschiși, să vreau să am fluturi în stomac. Dacă cum mă simt acum înseamnă maturizare, atunci eu nu vreau să mă maturizez. Încă vreau să ies în toiul nopții și să simt mireasmă de tei și de străzi spălate de ploaie. Încă vreau să mă bucur când găsesc un colț de oraș neumblat de picioarele mele... Ce multe vreau! Și-mi este dor, foarte dor de o anume persoană din adolescența mea.

„Ai ochi mai frumoși când plângi...”
... așa mă făcea să zâmbesc atunci când fugeam la el pentru că mă certasem cu mama sau cu prietenul sau cu cine mă mai certam eu... „Câteodată simt că suntem făcuți unul pentru celălalt și mă bucur mult! Dar numai în vis...” Și știu că e copilăresc, dar mă făcea să mă simt a cuiva.

Dar timpul a trecut și noi am crescut și toate promisiunile și jurămintele au rămas printre copaci, pe bănci sau prin scări de bloc, prin haine largi sau așternuturi de mamă, pe pietre, legate de crengi sau prinse în brățări multicolore.

Acum vreau altceva... Ceva colorat, cu gust de cafea la ibric și țigări în balcon... Ceva în teniși, ceva cu miros de duș proaspăt, ceva cu ploaie, ceva cu flori, ceva cu plimbări interminabile, ceva în miez de noapte jurat pe sub tei înfloriți...

...

Am simțit că mor când am văzut imagini de aseară de la Ac/Dc! Eu de ce n am fost acolo? De ce? :((
Măcar dacă nu mi-aș fi permis... Dar așa... N-am nici o scuză!

Nimic în viață nu e întâmplător...

De ce ai apărut tu în viața mea? Așa cum m-am întrebat multe sute de zile de ce a apărut S. în viața mea... așa mă voi întreba și acum.
Și am o vagă bănuială, dar nu știu dacă sunt pregătită pentru nebunia asta, pentru că, asta e, o nebunie, Lorena mereu a fost nebună... Am 2 ani de când am reușit, relativ, să mă stabilizez, să nu mai am izbucniri, să nu mai fiu atât de ”spontană” și ai apărut tu... și simt că mi-e dor de mine. Și știu că nu e bine! Pentru că... așa cum sunt eu am să rănesc în drumul meu...

Nu îmi faci rău, să nu fii trist... Mi-e bine așa... Uitasem să fiu eu!

Știu ce ai făcut aseară… :)


Tuturor ni se întâmplă să avem vise cu tentă sexuală. Fie că ne sărutăm nebunește cu vreun bărbat fatal ori trecem la nivelul următor, fie că descoperim cât de diafană este fata roșcată și cu ochi verzi, toți avem astfel de vise. Unii mai des, alții mai rar. Semnificații? Nu asta este ținta mea. O altă chestie mă intrigă: sentimentul de apropiere, de intimitate pe care ți-l oferă un astfel de vis.
Ați avut vreodată impresia că o fantezie sexuală are puterea de-a vă apropia de persoana care v-a apărut în vis? Mie mi s-a întâmplat și nu mi-am putut șterge de pe față zâmbetul tâmp („știu ce ai făcut aseară” :) ). De fapt, respectivul (sau respectiva) habar nu are de ce hlizesc, în schimb hlizește și el și asta îmi creează o falsă impresie de complicitate. Ca și cum, știm amândoi (sau amândouă) din ce cauză zâmbim. Totodată, un astfel de vis nu numai că-mi oferă o stare de intimitate, dar îmi dă și impresia că îl cunosc și că ceea ce am visat a fost real. Total aiurea, dar și frumos... 

Ha!

Sunt frântă de oboseală... dar țin să vă anunț că de mâine voi posta mai des... Ha. ha ha... Asta înseamnă că sunt happy :P

...

Am zile cand ma simt cea mai fericita. Asa cum am fost ieri... Sunt tot in Iasi pentru curiosi, doar am ales un alt drum. Un drum care e zimtat, dar in acelasi timp frumos. Un drum care imi ofera si satisfactii, dar si dezamagiri.

:d nu ca v ar interesa, dar tocmai am descoperit cat de fenomenala este pasta de usturoi de la regal. As fi in stare sa o mananc goala... :) dar nu ma lasa daniel. Voi reveni cat de curand. Promit! Poate cu mai multe detalii.

Pe curand :)

A trecut ceva timp de cand n-am mai scris aici... Si probabil va mai trece ceva vreme pana voi face din nou asta cu regularitate. Pentru cei care isi puneau intrebari in legatura cu misterioasa mea disparitie: sunt bine :) , chiar foarte bine si alte detalii n-am sa mai dau. :)

Let’s talk about. . .


Ce e val, ca valul trece…
Îmi plac bărbații care miros a Armani, orice parfum Armani, amestecat cu fum de țigară. Îmi plac bărbații care poartă Lacoste și pantofi din piele întoarsă. Îmi plac bărbații slabi, osoși, scheletici, anorexici. Îmi plac bărbații care știu cum să poarte ochelarii de soare. Îmi plac bărbații inteligenți și infatuați. Mda… și cu toate că îmi plac bărbații ăștia, nu am fost niciodată cu vreunul care să se fi apropiat măcar vag de tiparul meu (tipar – termen folosit din necesitate; de fapt, nu am tipare). Totuși, nimic nu mă oprește să-i admir când îi văd pe stradă, în vreun local, pe la facultate sau prin alte locuri. Acestea fiind scrise, trec la subiect. Am întâlnit un bărbat (băiat, tânăr, bla-bla) care se încadrează în „tipar”. Numai că așa cum l-am întâlnit, așa a și dispărut. Vorba unui coleg, a fost picătura într-un ocean.
Next!
A venit primăvara! N-are nici o relevanță pentru ceea ce urmează să mărturisesc, dar am simțit nevoia să o spun. Vorbeam ieri cu un coleg, oarecum evaziv, despre modelele pe care le urmăm. Eu sunt genul de persoană care refuză ideea unui model, însă sunt coonștientă că uneori, poate în mod involuntar, împrumut de la alții. Un lucru care, de altfel, mi se pare firesc. Și uite așa mi-am amintit cum, pe vremea când eram o puștoaică (mai puștoaică decât sunt acum, pentru că eu, oricum, voi rămâne puștoaică), admiram o tânără, un pic mai mare ca mine. Și o admiram cu o inocență greu de descris. Am idealizat-o. Mi se părea că e cea mai uau dintre cele uau. Și timpul a trecut și am ajuns să o cunosc pe tânără personal. E o persoană foarte faină, foarte luminoasă, dar nu așa cum mi-am imaginat-o, copilă fiind. Nu am trăit o dezamăgire. Doar am zâmbit și mi-am amintit.
Așa…
… abia acum intervine și primăvara. În ultimile zile am ascultat cu frenezie câteva piese. 1. Loredana Groza și Ion Caramitru – Bună seara, iubite, 2. Emilian Onciu – Să ne iubim pe țărmul Mării Negre, 3. Vasile Șeicaru – Antiprimăvara, 4. Ducu Berți – Pe cine și câte cărări. Făceam, ce făceam și tot la piesele astea ajungeam. Ce înseamnă? Habar n-am. (Mi se spune tot mai des că ascult muzică tristă, deprimantă… și eu nu cred asta.)
Dilema
De ce îmi plac persoanele extrem de slabe? Nu-mi găsesc nici o explicație. Și chiar simt o atracție atât față de băieții foarte slabi, cât și față de fetele foarte slabe. Dacă are cineva un răspuns, o explicație, ceva de genul… poate mă luminează.
Concluzie
Viața e mea e frumoasă! Și vremea e faină… :)

Eu și Tu și Noi








De ce nu ne-am născut în altă lume?
Tu mă iubești
eu te iubesc
Iar curcubeul nu ne-a legat niciodată.

De ce nu te-ai născut pentru alta?
Tu mă vezi în culori
eu te văd alb-negru
Dar ne ținem de mână.

De ce nu m-am născut a ta?
Tu mă ierți
eu păcătuiesc
Și împreună pășim în viață.

Nu m-am născut a ta
Nu te-ai născut pentru alta
Nu ne-am născut în altă lume
Dar te iubesc, dar mă iubești
iar eu și tu mereu vom fi noi.


J'aime le printemps!




E cald... E soare. E primăvară. Ești tu, sunt eu...

Să mergem!


În viață se întâmplă lucruri pe care nu reușești să ți le explici tot timpul, însă semnificațiile se arată pe parcurs și de aceea mă bazez pe principiul „nimic în viață nu e întâmplător”.
La început de an m-am trezit că am 21 de ani și mă regăseam mai confuză ca oricând. Am tot căzut și m-am ridicat și am privit încruntată în jurul meu. M-am ascuns în răutate și nu am realizat că tocmai asta mă face vulnerabilă. Dar am găsit-o pe Lorena și am luat-o de mână și acum am pornit împreună la drum. E bine să știu că nu mai sunt singură, cu toate că drumul e greu.

* * *

Mașinile dorm sub praful unei zile de primăvară
măturătorii lipesc stele pe asfalt,
iar luminile de la bucătării clipocesc a insomnii.
E din nou martie și se anunță o vară caniculară
cu astenii de sezon și-un tsunami.

Miroase a scrum și a nesomn
pixul alunecă obsesiv pe hârtie,
iar scaunele joacă șah trecut de miezul nopții.

Umbrele sunt mai frumoase privite din unghiuri diferite
iar zgomotul le schimbă forma.

Artiștii mint frumos, iar noaptea își plâng durerile... știu...
Apă nu e, căldură nu e, a mai rămas lumină
În întuneric.

Oamenii nu știu că dincolo de viața lor
viața are Viață!

Oamenii dorm și-n somn mizează totul la poker
O țigară și ... șah-mat!

Completarea lepșei :)

Leapșă culturală


1. Citatul tau preferat dintr-o poezie scrisa de Eminescu:  ”Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi şi nouă toate/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate/ Nu spera şi nu ai teamă/  Ce e val ca valul trece/ De te-ndeamnă, de te cheamă/ Tu rămâi la toate rece” (Glossă)
2. Care sunt poetii tai preferati de nationalitate romana: Stănescu, Labiș, Barbu, Minulescu, Cărtărescu, Florin Iaru, Alexandru Mușina, Ana Blandiana, Nina Cassian, Alexandru Andrițoiu, Leonid Dimov, Radu Gyr, Ileana Mălăncioiu, Elena Farago :), și mulți alții. Nu am răbdare să îi trec pe toți în revistă.
3. Care sunt poetii tai preferati, straini: Catul și Ovidius, pentru că pe aceștia i-am studiat și i-am citit. Ar mai fi Rainer Maria Rilke, Francesco Petrarca, Edgar Allan Poe, Baudelaire, Verlaine, mi-a plăcut cât am citit din ei.
4. Poetii contemporani preferati:  o parte au fost încorporați la poeți români, dar mai adaug pe Matei Vișniec, Maria Baciu :), Mircea Dinescu
5. Scriitorii preferati: Marquez, Drumeș, Petronius, Balzac, Camus
6. Scriitorii contemporani preferati: Dan Sociu, Cărtărescu, Coelho
7. Ultima piesa de teatru vazuta: Love for all, o comedie savuroasă… Spectacol văzut acum o săptămână.
8. Ultimul spectacol de opereta vazut: spre rușinea mea, n-am fost niciodată la operetă.
9. Cartile preferate: verifică-mi profilul blogger
10. Cu ce scriitori, daca unii dintre ei ar trai si azi, ti-ai dori sa fii prieten: Nu știu dacă mi-aș dori un scriitor ca prieten, dar în mod sigur mi-ar fi plăcut să-l cunosc pe Marquez și din când în când să stăm la taclele.
11. Ce carte scrisa deja ti-ar fi placut sa fie scrisa de tine si de ce: una dintre cărțile lui Drumeș sau toate cărțile lui Drumeș, pentru că m-au fascinat, pentru că mi-au intrat la suflet, pentru că sunt complicate, pentru că m-am regăsit în fiecare și pentru că m-au făcut să nu mai simt timpul atunci când le-am citit. Mi-a plăcut mult ”Scrisoarea de dragoste”, mi-ar fi plăcut să fi născocit eu povestea Ghiocelei și a lui Ivar.

tu nu știi

tu nu știi cât de greu este să fiu câte o bucată pentru fiecare
tu nu știi cum e să mă simt mereu ne-întreg
tu nu știi cum e să aud ”am nevoie de mai mult din tine!” în fiecare zi, oră, minut...
nu știi... nu știi cum e să nu mă simt destulă pentru toți!
nu știi cum e să mă simt ne-Eu
nu știi!
știi doar că nu am destulă atenție și afecțiune
știi doar să spui cuvinte care nu-mi plac
știi doar să vezi ce nu fac eu.... dar ce fac?

***

Voci prafuite de atatea cuvinte
se sting ca lumanarile pe timpanele mele
Am asurzit de atatea dureri adunate
si urlate in mine
Ma intreb cine sunt
si raspunsul e in ceata gandurilor
Oamenii sunt atat de si atat de...
Nici becurile nu se mai aprind
Nici iarna nu mai pleaca
Iar eu ma inchid intre patru pereti
pe care ii inchid intre patru pereti
Sunt grei si imi atarna pe umeri
si asa invat contorsionismul

In viata trebuie sa jonglezi.

Dez-Intoxicare

O aruncare de zaruri si...
Omul s-a nascut in miez de intuneric.
13 i-a fost mama.
Am auzit ca nu toti se nasc sub stele norocoase,
dar asta nu l-a impiedicat sa creasca.
Dupa un timp a fost revolutie. morti. raniti. disperare strigata.
evadare.
Si corpul lui a vrut independenta, iar mintea libertate.
Asa a inceput sa bea! Cu o doamna generoasa la brat,
pe care Viata o chema si-un campari sec.
a dat de gust amar.
Acum gandul sta si-i fumeaza sufletul. face cerculete... se amuza...
de plictiseala...
Omul, ca un copil, sta si se mira: "Am o identitate democrata!"
Pana si visele-i halucineaza de la atata hasis...
"Suntem balonaseeeee...!" Poc! Poc! Timpul le-a-nghitit.
Mai pe seara, Omul e batran
imbracat in zdrente de ganduri si vise ucise de vicii.

Uneori... e prea tarziu cand ajungi la dezintoxicare.

Fata sucita caut prieteni

Pentru ca am realizat ca prietenii mei isi vor lua zborul cat de curand de prin Iasi, m-am hotarat sa-mi caut noi prieteni care sa ma suporte.
CV-urile se depun pana cand vreau eu :)

gata...

gata distracția. astăzi se întorc colegele de apartament, așa că voi fi nevoită să mă întorc la o viață plicticoasă. mnah... dacă trebuie trebuie. așadar, îmi voi savura ultima cafea de una singură... și voi asculta muzica mea cu volumul cât vreau eu de tare. aaa... și bună dimineața! :)

Dragă jurnal

M-am revăzut cu Lavinia, după trei ani de când am terminat liceul. Arată foarte bine. A fost o întâlnire ciudată... M-am regăsit aceeași Lorena miserupistă din liceu, iar ea... aceeași. Nu am înțeles faza cu ”ai grijă cu blogul ăla, ce scrii acolo, mai degrabă ai scrie o poezie...” și alte câteva replici de genul acesta. Chiar nu am înțeles... Într-un fel... m-am bucurat că am revăzut-o, într-un fel nu. Mă amuz... vroia să purtăm discuții relevante și ne-banale... Ce poate fi relevant după trei ani de când nu ne mai cunoaștem?
În altă ordine de idei, a fost o seară faină, iar cozonacul e fenomenal :)

 Eu, Jojo și Lavinia, clasa a 10-a, pe vremea când ne jucam de-a surorile.

Din interior

Movi mi-a pasat o leapşă :) Aşadar mă supun şi vă mărturisesc că:
*cel mai de preţ lucru: este amintirea! Amintirile se adună şi nimeni nu ţi le poate fura.
* când sunt supărată: îmi sun prietenii: Jojo, George şi diriga
* Mi-am petrecut cea mai frumoasă vacanţă: la mare, anul trecut, împreună cu fratele şi iubitul meu, şi o droaie de copii năuci
*când vreau să mă relaxez: ies la o plimbare, la cumpărături prin sh-uri sau fac o baie fierbinte
*alt loc unde aş trăi: nu mă imaginez în altă parte, cu toate că simt că încă nu mi-am găsit locul
*cea mai fericită am fost/sunt: la aniversarea de 19 ani, când am avut aproape de mine o gaşcă de oameni dragi
*nu spun nu propunerii: de a ajuta pe cineva 
*mă feresc: de oameni aiurea
*am emoţii când: trebuie să vorbesc în faţa unui public
*Regret că nu am făcut: :)) regret că n-am bătut-o măr pe Andreea, una dintre colegele de apartament, cea mai crizată şi mai nesuferită dintre toate (nah, că am spus-o!)
*Nu aş renunţa niciodată la: mine şi la nebunia mea
*cel/cea mai bun/a prieten: Jojo, George şi diriga
* mă enervez: foarte repede şi îmi trece la fel de repede
* o zi perfectă: este aceea în care nu sunt stresată.

Pasez leapşa Andreei (A.D), Ştefan (Steven Deamon) şi atât :))

Prieten e acela . . .


Prieten e acela care mă sună să mă întrebe "Ce faci, broască?"
Prieten e acela care îmi spune "Fată, eşti nebună"
Prieten e acela care mă întreabă "Cum mai eşti?"
Prieten e acela care îmi spune că totul va fi bine
Prieten e acela care îmi trimite mesaj şi-mi spune că mă îmbrăţişează.
Prieten e acela care-şi face timp o oră pe săptămână să vină să mă vadă.
Prieten e acela care-mi spune să rezist

Şi lista asta de lucruri mărunte ar putea continua, dar mă rezum la a spune doar că EI SUNT PRIETENII MEI.
Şi îi iubesc şi mă îngrozeşte gândul că timpul trece!

Să zâmbim!

Cele 5 secrete ale unei femei fericite 1) Este important sa gasesti un barbat care sa imparta cu tine responsabilitatile si treburile din casa si sa aiba un serviciu foarte bun. 2) E important sa gasesti un barbat vesel, caruia ii place sa danseze, sa se plimbe si sa te faca sa razi. 3) E important sa gasesti un barbat tandru, de care poti depinde afectiv fara sa te subordoneze si, in plus, sa nu te minta. 4) E important sa gasesti un bun amant, care sa stie sa faca sex cu tine. 5) Este FOARTE, dar FOARTE IMPORTANT, ca acesti 4 barbati sa NU se cunoasca intre ei.

Întrebările sunt durerea mea


Este ciudat. Am început să scriu pe blogul ăsta doar din dorința de a publica undeva scriiturile mele (poezioare, proze scurte), iar acum realizez că l-am transformat într-un soi de jurnal. Un lucru care nu pot spune că îmi place, dar nici că-mi displace. Nu-mi explic nevoia de a mă adresa cuiva. Mă gândesc și la jurnalele pe care le țineam în copilărie și adolescență. Erau scrise pentru a fi citite, nicidecum nu erau ceva intim, doar al meu. Acum fac un lucru extrem. Mă expun, așa cum sunt, în fața tuturor, deși sunt o persoană sensibilă și foarte vulnerabilă. Asta mi se pare o contradicție amuzantă chiar.
Sunt singură acum în apartamentul pe care-l urăsc. Îi mulțumesc lui Alex că mi-a ținut companie vreo două ore, chiar dacă a fost virtual. Nu am chef de dormit, nu am chef de filme, baie am făcut, de mâncat, am mâncat. Mi-a mai rămas să scriu. De ce am renunțat la poezie, din nou? De ce Ștefan a putut să mă determine să aduc din nou cuvântul în viața mea, iar acum, l-am pierdut din nou? Am și răspuns. Pentru că nu mulți apreciază, nu mulți înțeleg. Bogdan era genul de persoană care mă inhiba. Nu a acceptat niciodată manifestările mele lirice. Îmi spune că ”am stări” sau că ”vorbesc din cărți, iar viața nu-i așa”. Tare mult mă întrista asta. Și totuși am stat cu el 3 ani? De ce?
Daniel apreciază ce fac, dar nu înțelege. Caută înțelesuri care nu sunt, ceea ce nu ar fi un lucru rău, dacă nu m-ar secătui cu întrebări, cu suspiciuni. Deși m-am străduit să-i explic că realitatea, uneori, chiar nu are treabă cu ceea ce scriu, el nu înțelege. El este pragmatic. Vrea înțelesuri concrete și, eventual, care să-și găsească un corespondent în realitate. Sunt sigură că dacă va citi aceste rânduri îmi va spune că vrea să ne despărțim, pentru că el nu vrea să fie un obstacol pentru mine, în nici un sens.
Și încă îmi doresc să scriu. Încă îmi doresc să pot să fug în lumea mea frumoasă, chiar dacă era mereu învăluită în fum de țigară și avea aromă de cafea nocturnă.
Îmi amintesc cu drag cum nu dormeam nopți întregi și scriam cu disperare. Storceam fiecare strop de durere din mine și... Doamne! cât de frumoasă era durerea mea, cât de dulce, cât de mult îmi plăcea... Acum, oricâtă durere aș aduna, îmi pun doar întrebări. Doar asta mă macină. întrebările...
Atât...

Problema e la mine

Sunt o ființă prea dificilă și prea sucită ca să pot avea o relație, de orice gen ar fi ea, normală. Abia acum pot să o recunosc. Da. Nu e vinovată mama pentru că eu am făcut nu știu ce, nu e vinovat Dani că eu mă simt nu știu cum, nu e vinovată Andreea că eu sunt o persoană rece. Pur și simplu, m-am schimbat de-a lungul timpului încât am ajuns într-un punct în care să nu mă pot recunoaște. Prima fază a fost negarea, apoi am aruncat vina asupra altora, dar nu e așa. O foarte mare parte din vină o port eu și numai eu.
Am citit adineauri câteva rânduri și respectiva persoană avea dreptate. Eu sunt de vină.

Lăsând problemele mele deoparte. Mi-aș dori foarte mult să pot organiza campania ”le s do it Romania!” la nivel de Botoșani. Dacă sunteți interesați lăsați-mi un mesaj. Eu deja m-am apucat de recrutări. E adevărat că toți spun da. Dar eu știu foarte bine că doar unul din zece oameni care au spus da este cu adevărat interesat și chiar va face ceva. Așadar, eu vă aștept oricum.

Leapșă muzicală

Andreea mi-a pasat o leapsă, pe care am primit-o cu întârziere. Dar mai bine mai târziu, decât niciodată :) (trebuia să spun și eu asta, o aud prea des). Așadar trebuie să ”alfabetizez” muzica.
Anathema
Ăia
Beirut
Cranberries
Damien Rice
El Negro
Franz Ferdinand
Gathering
HIM
Ingrid Michaelson
Jason Mraz
Killers
LSD
Moloko
Negramaro
Offspring
Paolo Nutini
Raf
Sandi Thom

Ștefan Hrușcă :)
Thievery Corporation
Țapinarii
U2
Vița de Vie

Weezer
Xzibit
Yes
Zdob și Zdub

Leapșa merge mai departe la Andrei
George și Matei.

Let’s do it Romania! - se cauta voluntari

Doar pentru că te muţi cu 2 metri mai departe de o grămadă de gunoi când ieşi la picnic, asta nu înseamnă ca mizeria nu mai e acolo. Doar pentru că alegi să te uiţi în altă parte, asta nu înseamnă că în apele râului care îţi alimentează oraşul cu apă potabilă nu plutesc zeci de mii de PET-uri şi pungi. Doar pentru că nu fotografiezi şi munţii de gunoaie când pleci în vacanţă asta nu înseamnă că ei nu erau acolo.

Ce-ar fi să schimbăm foaia? Ce-ar fi să ne notăm în calendar o dată importantă pentru fiecare dintre noi: aceea în care sute de mii de români au spus Stop! şi şi-au curăţat ţara de PET-uri, pungi şi hârtii lăsate de alţii, purtate de vânt şi apă în cele mai frumoase locuri din Romania? Nu ne permitem să ne cumpărăm o ţară mai curată, şi nici nu am avea cum, dar putem să o curăţăm noi! Într-o singură zi s-o curăţăm pe toată! Să ne mândim din ziua următoare că avem o ţară curată lună, că merităm în Cartea Recordurilor, că am scris istorie, că am acţionat împreuna măcar pentru o zi!

Copiii tăi te vor întreba dacă ai fost şi tu unul dintre voluntarii "Let's Do It Romania!". O să-i spui că da, că ai fost unul dintre cei care au schimbat într-o singură zi felul în care arată o ţară, sau că era ceva interesant la TV şi ai stat acasă? Nu rata şansa de a-ţi schimba ţara!



Sursa: www.letsdoitromania.ro


Despre campanie am aflat de pe blogul lui Movi.

Zile însorite

Vă recomand!

... două filme care mie mi-au intrat la suflet.
Primul este The boat that rocked



Iar al doilea este Taking Woodstock

Primul pas

Alea iacta est!

Depresie. E intuneric in mine. Salvare.


Mi-a luat aproape doua luni sa-mi dau seama ce se intampla cu mine sau, mai bine zis, sa accept ce am. Da! A venit si la mine Urata. Nu stiu unde a inceput, cu ce a inceput, imi pot da seama doar de momentul in care lucrurile au inceput sa se agraveze. Era o dupa-amiaza placuta, eram in camera mea din apartamentul pe care il urasc. Am auzit zgomote dinspre bucatarie si curioasa, m-am dus sa vad ce se intampla. Una dintre colegele mele o luase razna, probabil avusese o zi prosta si a decis ca cel mai bine este sa-si verse nervii pe mine. De felul meu sunt "tare-n clanta", dar acela a fost probabil singurul moment din viata mea in care nu am reactionat cum as fi facut de obicei. Am incercat sa-mi pastrez calmul si sa o calmez si pe ea. Am reusit, doar ca am depozitat tot raul in mine. Mai tarziu a inceput sa se dezlantuie, "treptat, apoi brusc". Mi-a fost din ce in ce mai rau. Am fugit la mama, m-a ajutat doar pe moment, pentru ca intorcandu-ma in Iasi, am luat-o de la capat. A doilea moment a fost petrecerea de ziua mea, care ar fi trebuit sa fie fantastica. A fost, intr-un fel, dar nu asa cum mi-as fi dorit eu. Nu pot sa mai depistez si alte momente. De fapt, as putea, dar sunt prea obosita. Am aproape doua saptamani de cand am insomnii. Noptile numar stelele de pe perete, caut solutii care ar putea sa-mi usureze rahatul asta de viata. Mi-e frica! Am ajuns in punctul in care imi este frica sa traiesc, sa merg mai departe. Ziua imi pun o masca, ma innec in tigari, uneori mai beau si-o gura de vin. Si plang. Plang mult. N-am mai plans de multa vreme atat de mult. Mi-am spus ca trebuie sa fac ceva in momentul in care m-am gandit ca ar fi mai bine sa mor. Stop! Mie imi place viata, imi place sa traiesc, imi plac lucrurile marunte si colorate si trebuie sa le gasesc din nou.
Mi-am pierdut orice pofta de viata... Nu mai am vlaga, ma simt ca o umbra. Nimic din ce imi placea, nu-mi mai face placere. Nu mai pot sa scriu, nu mai pot sa port conversatii lungi si interesante, nu ma mai atrage aproape nimic. Nu mai gasesc rostul lucrurilor.
Mi-e ingrozitor de rau! Si am nevoie de ajutor. Nu l-am cerut pentru ca am simtit ca nu pot impovara pe nimeni altcineva cu povara mea. Insa lucrurile se inrautatesc. Pe zi ce trece ma simt tot mai neputincioasa. Simt ca nimeni nu intelege si nu ar putea sa inteleaga. Ceea ce ar trebuie sa ma incurajeze, gen :"toata lumea are perioade mai proaste; astea nu sunt motive sa te simti asa; trebuie sa-ti revii; vreau sa te ajut, trebuie sa vrei si tu;", toate astea mi se par enervante si, de fapt, nu ma ajuta deloc. Nici eu nu stiu ce ar trebui sa fac ca sa ma ajut, stiu doar ca este din ce in ce mai rau.
Vreau doar sa pot fi eu, cea dinainte. Sa pot sa visez si sa fac ceea ce-mi place. Sa ma pot bucura de lucruri mici si colorate, sa pot scrie din nou...
Maine va fi prima zi de terapie :) Singura am decis ca asta e cea mai buna cale. Vreau sa o gasesc pe Lorena, iar daca singura nu pot sa vad calea, poate e bine sa mi-o arate cineva. Urati-mi bafta si asteptati-ma, o sa revin :)

Doar tu şi marea ...


Renunţare

Lorena renunţă la tot!