loc lipsă


nu mai știu să mă arunc în gol
m-am așezat pe margine de timp
întrebările mi-s descusute de gura lui
să nu mă spânzur de răspunsuri

am fost femeie
făcută din bucăți de evă
și-o coastă de bărbat

incomplet
a împachetat anotimpurile cuvintele
s-a făcut nevăzut
în urmă a lăsat ceață și-o cafea
nu am cu cine să o beau

lipsește
l-am smuls dintre coaste
seară de seară retrăiesc tăcerile ultimei convorbiri
sentimente claustrofobe adânc rătăcite într-o cușcă de vene
adânc închise în piept adânc în mine

sunt evă fără o coastă
incompletă
închisă într-un oraș decolorat de roșu
nici drumurile nu mă mai recunosc

Jurnal de toamnă și de despărțire

1.
prietenia a murit pe buzele unui sărut
n-ai simțit atunci
poate doar eu
știu că am fost lucidă
nu înainte și nici după
ci exact când am hotărât să omor povestea

ai fost complice
așteptând cine-știe-de-când
momentul
să murim sau să ne sărutăm
sau poate amândouă


era toamnă atunci
e toamnă încă

2.

între noi a crescut un oraș
bucăți de trotuare mi-au acoperit ochii
borduri margini de pleoape le calci fără să știi cum te privesc
o piatră mi-e inima - tu o lovești cu piciorul în drum spre casă
ai uitat să ajungi la mine


nu mai plouă
tramvaie ne poartă din A spre B niciodată pe mine spre tine
sau invers

un balcon
la capăt de drum
niciun răsărit


acum văd
din mine a crescut un oraș

3.
aici e toamnă continuu
iarna nu îndrăznește să apară printre betoane ude

de tine nu mai știu
nici că ești bine nici că ți-e dor
de parcă te-ar fi înghițit ceața cu uitare cu tot


ți-am mai trecut prin fața casei
pustiu
doar zgomot de tramvaie deși stai în câmp

m-am închis în toamna asta ce nu mai plouă
nu aștept și nu caut
din când în când ard amintiri

știi... aici la mine e toamnă continuu
anotimpul despărțirii noastre
nici măcar rămas bun nu ne-am spus
doar
noapte bună.