Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările

anotimpul hoţilor de cuvinte



e vremea
se apropie ziua aia în care trebuie să te reîntorci
îţi spun am ajuns la capăt de toamnă
imaginează-ţi că toţi ăştia m-au hoţit de cuvinte
oraşului i-au căzut frunzele
iar oamenii au îngălbenit

sunt deprimată aici printre betoane

nu mă crezi nu-i aşa
la tine e cald încă
dar trebuie
aminteşte-ţi că mi-ai promis
voi fi acolo când vei avea nevoie de mine
păi te las să ştii că se apropie ziua aia în care am nevoie
de tine

îţi voi pregăti un ceai pe care să nu-l recunoşti
tu îmi vei parfuma încheietura mâinii cu respiraţie tandră
pentru ceva vreme voi uita de alte iubiri
nu te reţin mult doar să treacă ziua
apoi ştiu că vei pleca
şi voi rămâne din nou cu betoanele şi cu hoţii de cuvinte
atât de tristă
toamna asta

lui C.

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
...
avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventam,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
...
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
...
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească
...
Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pase.
Am învăţat că durează ani să câştigi încredere
Şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi
...
Am învăţat ca oricum ai tăia
Orice lucru are două feţe
Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi
Am învăţat că poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi
...
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu şi rău
Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă
...
Am învăţat că indiferent cât de bun îţi este un prieten
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi
Am învăţat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
...
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit
...
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te striga un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.



îmi cad frunzele iubitule


frunzele mele iubitule
una câte una ca sentimentele
se lasă în pământ
m-ai otrăvit cu iernile astea
blonde brunete crețe
de-au speriat și primăvara
când amândoi înfloream

îmi cad frunzele iubitule
și nici n-am dat în fruct
ce poate fi mai trist pentru mine
decât să mă usuc
înainte ca tu să mă fi cules
nu mai am putere să lupt
cu anotimpurile tale otrăvitoare

îmi cad frunzele iubitule
rămân goală în fața ta
ca un păcat
căci n-am știut să te iubesc
încrengindu-te

știi...
toamna a venit prea devreme

renunţare

m-am oprit
vreme
trecea numai prin sticle goale



cuvinte
tot mai multe

dimineţile
culegeai lumina de jos

zici să nu fumez
ce ştii
doar aşa înţeleg ceaţa

între scânduri (ai rămas)

aruncat muz la gunoi
caut altul nou

poem de tavernă IV


Seară de octombrie cu fum
taximetriștii agață femei ca pe prostituate
să se vândă pe-o cremă de zahăr ars.
Mă plimb în tramvaie
spre subsolul care mă cântă
să te găsesc agățând de umeri
o străină pe trupul căreia
unei primăveri i s-a făcut
Se aprind focuri pe mese
iar ochelarii privesc fără ochi
când avioane planează
unde altădată lăsai resturi
tu zâmbești fără să știi
că animale de pradă sunt peste tot
Scândurile ne construiesc sicrie curând
să odihnim un an de zbucium
Am obosit să-mi trag la sorți sufletul
din aceeași căciulă ponosită
Rămân doar voci și portocale
să amintească ce am început
fără sfârșit.

și e toamnă iar...

și miroase a frig și abia aștept să-mi scot fularele și mănușile de la păstrare. abia aștept să mă plimb și să mă minunez de culori și de mirosuri. și să mi se pară că orașul acoperit de praf are mai mult farmec toamna.
și voi porni pe străzi și mă voi pierde în mulțimi de oameni agitați și năuci. și îi voi analiza și pe față voi avea același surâs de mulțumire și împlinire.
doamne, cât ador toamna! nu știu de ce, dar în octombrie, mereu mă simt mai fericită, mai întreagă, mai Lorena decât în alte luni. în octombrie am mereu o poftă nebună să iubesc... să mă știu iubită, să visez, să mă bucur de orice...
de ploaie, de vânt, de ceață, de brumă, de frunze, de atâtea culori, de atâtea senzații, de atâtea dorințe...

Voi nu iubiți toamna? Nu-i așa că orașul e adorabil în octombrie?

ca-n bacovia... sau stanescu... sau alifantis...


asa ma simt toamna... doar ca peisajul citadin este cu mult mai diferit decat cel prezentat de simbolistul nostru in poemele sale. am observat, de asemenea, ca bacovia este preferatul a 80% dintre adolescenti, iar intr-o discutie pe care am purtat-o cu diriga am ajuns la concluzia ca bacovia este tatal curentului "emo". in acelasi timp ma simt si ca-n stanescu... "a venit, a venit toamna..." sau mai bine zi-s ca-n alifantis...
dar nu sunt deprimata. ba din contra... am un sentiment placut de iubire si de intimitate. rar mi se intampla sa am sentimentul asta de liniste.
acum trecand peste acest sentiment... inca visez la paltonul acela kaki :) m-as simti si mai bine imbracata cu el la o plimbare autumnala :P

Pe curand... prin lume....


Despartirea de Botosani devine din ce in ce mai grea. Inca nu realizez ca voi pleca. Nu am plecat si deja ma vreau acasa.
Acest obstacol are tot mai multe ite pe care trebuie sa le descalcesc. Incepe sa-mi fie ciuda pe mine, pentru faptul ca sunt atat de sensibila uneori, incat chiar si o pala de vant ma zdruncina puternic. Stiu in sinea mea adevarul, insa sunt atat de nebuna incat trebuie sa declansez o tornada doar pentru ca orgoliul meu sa-si stapaneasca foamea de certitudini.
Am jucat mult teatru, doar ca sa cad eu in picioare. Nu ma simt vinovata de lucrul acesta decat rareori, iar atunci ma amagesc cu gandul ca persoanele care conteaza cu adevarat pentru mine ma cunosc si cu bune si cu rele si ma accepta si ma iubesc asa cum sunt. Total gresit! In felul acesta voi ajunge sa ma schimb niciodata. Si poate ca si persoanele cele dragi mie gresesc. Ar trebui sa fie mult mai dure in a-mi arata unde gresesc. Insa pot spune un lucru cu sinceritate. Daca i-as avea in viata mea doar pe Daniel, George, Jojo si Diriga, ar fi totul minunat. Mi-ar ajunge!

Sunt o curva!
Mi-a placut si inca imi place sa fiu asa. Asta m-a invatat viata, pe langa o groaza de lucruri bune si frumoase. Tot viata m-a invatat sa nu-mi arat partile bune mereu, ci sa le tin ascunse, pentru ca in cazul in care le voi arata voi deveni vulnerabila.
Mi-am batut joc de unii oameni care m-au iubit, m-au respectat, asa cum am invatat la randu-mi de la alti oameni pe care i-am iubit si i-am respectat. Nu toate faptele mele au fost intentionate. Ba chair multe le-am facut in mod inconstient, dar asta nu ma scuteste de vina. Cel mai grav mi se pare faptul ca multe din faptele mele nu-mi starnesc regrete. Nu-mi pare rau. Si uneori am sentimentul ca am facut bine.
De ce mai sunt curva? Pentru ca asa m-am comportat. Am fost prefacuta in multe situatii. Dar in viata este absolut necesar sa fii si curva.

Esti deosebit de cand te nasti si pana mori!
Chiar pot sa afirm ca cele mai minunate fiinte sunt copiii. Ati vazut vreaodata o mana de copil abia nascut? Are pielea roz, miroase a lapte si a curat, a suflet curat, pielea este fina si transparenta, degetele mici si subtiri si ti-e frica sa pui mana pe ea. Ai impresia ca este atat de fragil incat o simpla atingere i-ar sfarama manuta.
Poti fi o persoana deosebita si poti sa ai o viata foarte interesanta la orice varsta.
Dau doua exemple care mi-au venit acum in minte. Primul este Marius [ http://vreausalupt.wordpress.com/ ].
Iar a doua este Alexandra [ http://stiri.botosani.ro/stire/3881/ALEXANDRA+HUTANU+-+O+lectie+de+viata!.html ]. As putea da zeci de exemple care ar eclipsa viata fiecaruia dintre noi. Nu am pretins ca am o viata mai interesanta decat a altora. Iar deciziile imi apartin in totalitate si mi le asum. Uneori cu naivitate, alteori cu responsabilitate, dar sunt toate ale mele. Bune sau rele.

Il iubesc!
Imi este greu sa plec departe de el. Este totul pentru mine. Mi-e singurul punct de sprijin solid, in care am incredere ca ma pot baza oricand, la orice ora. Am trecut prin foarte multe perioade de confuzie. De multe ori am negat iubirea pentru el. De foarte multe ori. Poate din cauza asta simt nevoia sa-l etalez atat de mult acum... Si da! Imi place sa-mi traiesc iubirea strigand-o in gura mare, sa stie toata lumea ca iubesc si ca IL iubesc.
Este o persoana extraordinara, cu bunele si relele lui. Dar asa cum este, sufletul acesta minunat exista acolo, undeva doar pentru mine.

Poveste
Trecut de miezul noptii. Ea nu are somn. Vrea o tigara. Ii da lui de stire printr-un comun sms. "Mor dupa o tigara", ii scria. Nici el nu are tigari. Si el moare dupa tigara dinainte de somn. Cauta prin buzunarele pantalonilor. Gaseste bani cat pentru doua tigari la bucata, de proasta calitate, dar atat de bune cand nu ai nici o tigara. Pleaca grabit in hainele de casa spre cel mai apropiat chiosc. Afara e frig si este si ceata. Cele 15 minute pana la chios trec pe nesimtite cand in gand o poarta pe iubita care il asteapta si care moare dupa o amarata de tigara. Ea sta la aproape jumatate de ora de chiosc, dar ce conteaza cand avea sa o vada? Chiar daca urma sa stea cu ea doar la o tigara, insa asta ii va face somnul mai lin si mai frumos. S-au vazut... au fumat amandoi cate o tigara, apoi au plecat, ea in casa, el spre casa, cu gandul la ea.

Minunat!
Este minunat prin faptul ca imi accepta toate iesirile de femeie nebuna.
Este minunat prin faptul ca imi spune in fiecare dimineata "Buna dimineata".
Este minunat pentru ca imi spune in fiecare noapte "Noapte buna!".
Este minunat prin faptul ca fura mereu flori pe care mi le aduce in toiul noptii.
Este minunat pentru ca este paranoic si gelos si botos.
Este minunat prin teoriile atat de personale si atat de irationale pe care le expune mandru si pe care le sustine cu incapatanare.
Este minunat cand este alintat.
Este minunat cand este supus si somnoros dimineata, iar eu sunt morocanoasa.
Este minunat cand asteapta o zi intrega doar sa-si bea cafeaua cu mine.
Este minunat cand imi dedica tot timpul din lume si chiar mi l-ar da pe tot daca si eu as vrea.
Este minunat cand nu-mi spune nimic cand il lovesc, ci doar ma priveste urat, iar eu ma simt prost.
Este minunat pentru ca ma iubeste si pentru ca il iubesc.

Casute pentru pasarele
Nu vreau sa-l pierd. Vreau sa ne casatorim si sa avem o casuta colorata cu o curte mare si gradina cu livada, in care vom pune casute pentru pasarele. Vom avea doi copii ai nostri, iar pe al treilea il vom infia. Vom fi o familie libera, iar vara vom merge la mare si vom lenevi pe nisip, la soare si ne vom invata copiii sa inoate si vom dormi in cort. Si vom merge si la munte si tot in cort vom dormi si vom sta toti imbratisati de frica lupilor. Iar in restul anului sa lucram. Cateodata mult, cateodata putin, dar sa fim liberi.

:)
Dar pana atunci... mai este putin...

Vino!


vino toamna cand soarele este amar si pamantul e negru de la zeama de nuci
cand lumina are miros de struguri si mustul este bagat in damigene
toamna, cand mama face zacusca, iar bunica taie gogosari
vino, cand frunzele cad si nu ma acopera...
vino, cand astept ploaia si ceata, iar ele nu mai vin...
vino sa bem un pahar de rachiu de mere facut de tata!
vino toamna cand e frig si cade bruma
vino cand beciul e plin de morcovi si mere si sfecla
vino...
te rog, vino...
vino cu mine, toamna aceasta!

cum imi dau seama ca a venit toamna

fetita 1 : - ce faciiiiiiii?
fetita 2 : - uite! am cules castane!


50 % dintre oamenii care ii am in lista de messenger au ca status "wake me up when september ends"

george scrie despre astenia de toamna si alte simptome autumnale

ovidiu vorbeste despre scoala

mama vorbeste despre cheltuielile legate de scoala, facultate, gradinita

diriga imi aminteste ca ma asteapta in prima zi de scoala, la scoala. sa-mi amintesc de vremurile bune in care popa, directoarea si alte personalitati marcante ale urbei tineau tot felul de discursuri plictisitoare, iar eu stateam in parculet cu george si alte colege si beam cafea si fumam... apoi asteptam cu nerabdare sa ajung in km 0 sau vis. abia atunci incepea scoala cu adevarat.

iar eu... incep inca o data primul an de facultate :)) =))

M-am îmbolnavit...

Da! M-am îmbolnăvit de nostalgie autumnală... şi acum încerc să mă vindec urmând un tratament cu plimbări lungi prin ploaie, ceaţă sau soare dulce-amărui. Nu am să mă vindec, ştiu! Asta până când sufletul meu nu va intra în iarnă şi va îngheţa, ca mai apoi în primăvară să prindă viaţă din nou... intact... Dar iarna e încă departe...
Mi-e dor... de un Vis... pe care îl visez zilnic. Mi-am întipărit adânc chipul lui în suflet şi doar aşa reuşesc să râmân în viaţă... Chiar dacă fericirea mea intră în depresie câteodată... reuşeşte să depăşească momentele, antidotul-speranţă dând rezultate neaşteptate...
"A fost cumva al sorţii har, /Megieş al inimii gingaşe /Să-ţi fie el o clipă doar?"... şi Doamne... cum reuşeste acest Vis să-mi înlănţuiască somnul... şi să mă tortureze cu cioburi de aduceri-aminte... Câteodată mă trezesc... şi doar gândul că voi adormi din nou mă fiinţează...
Culeg silabe de dor din aduceri-aminte... pe care le adun în poezia sufletului... El e stâpân pe sufletul meu... şi-mi citeşte şoptit poezia... încât... vocea lui blândă şi dulce mi s-a tatuat pe auz...
Doamne cum îl iubesc!... din prima clipă în care am îndrăznit să-l visez...
Va rămâne Dulcele Meu Vis, Taina mea... pe care doar copacii şi Luna din nopţile noastre mi-o ştiu şi mi-o veghează...

Soapta mea marturiseste...

Astazi ti-am simtit mainile... erau mai dulci ca mangaierea soarelui in dulceata trista a toamnei. Erau mainile tale! ...adierea departarilor spre care nu am ajuns niciodata. Mainile tale, mainile-veacuri de dor, liante ale cerurilor intangibile. Si erau atat de simtitoare... ca imi puteau pipai gandurile! Si pietrele au devenit mangaieri de cand pasesc cu tine in suflet. Nu lasa sa se aseze la loc pustiul care exista inainte de-a ne cunoaste, caci mi-am vazut prea multe vise decapitate! Gura mi s-a uscat in somn, negasindu-te, picioarele mele te mai cauta... inca... degetele mele te canta! Fantasmele or sa taca, sa-ti pot prinde soaptele... dimineata a certitudinilor mele... Mi-ai daruit fericire statornica! Astept sa ma ajunga umbra dulcelui tau zambet...

Versuri calatoare pe drumurile dinspre vara...

* Sunt balsamul uitarii pentru tot ce n-ai trait... pentru zadarnicia zbuciumului in care te-ai risipit...
* Am dormit un somn lung si greu si fructul visului meu esti tu!
* Mi-am aflat prea tarziu dragostea sa-i mai dau drumul sa-mi zboare din inima.
* Iubite, strange-ma tare! Vine iarna si sangele meu inca nu s-a descarcat de vara...
* Inchide-ti ochii sa n-ametesc de-atata dragoste citita-n ei.
* Acum ma sperie seninatatea ochilor tai. Adancimea lor e-atat de mare ca sufletu-ti devine de neatins.
* Vorbele tale curg direct in sangele meu si-mi alunga demonii indoielii. Apropierea ta face clipa sa traiasca.
* Ma dor ochii de ochii tai...
* Tu vii de sus, Eu vin de jos...
* Te-am ales din drumurile Intamplarii. Umbra, in trecerea scurt trecatoare, s-a strivit de o piatra.
* Nu mai vorbi, iubite! Gandeste-mi in sange. Vorbeste-mi cu palmele, cu gura, cu-ntreg trupul tau... sa ma mistui, sa ma umplu de tacerea vorbelor tale.
* Mi-ai patruns cu soapta in somn si mi-ai leganat visele...
* Glasul tau si-a culcat soapta in inima mea facand-o sa vibreze ca o vioara...

Caramizi de gand la inceput de toamna

Vremea era cetoasa, usor imbibata de poezie. Ma lasam mangaiata de ploaia marunta de toamna, priveam asfaltul ud si incercam sa-mi imaginez pe care milimetru a calcat El. Oare eu nu-i urmam pasii? Insa cum as putea sa calc pe urmele unei fantasme?
Ma opresc pe o banca si chipu-mi diform ce se oglindea intr-o baltoaca ma face sa ma rup de lume si sa-mi fac ordine in ganduri si suflet. Acum ma urasc. Ma urasc pentru ceea ce sunt, gandindu-ma la ceea ce as fi putut fi. Ma urasc pentru ca o clipa din mine nu e egala cu o clipa din El. Ma urasc pentru ca sunt Lorena si nimic mai mult.
Si totusi...
Ma iubesc pentru ceea ce sunt si nu pentru ceea ce as fi putut fi. Ma iubesc pentru ca stiu sa traiesc ca nimeni altcineva clipa din mine si pentru ca nu am idee cum ar putea-o trai El. Ma iubesc pentru ca il iubesc si pentru ca stiu sa-i arat acest lucru in mii de feluri, numai cum vrea El sa il iubesc nu o voi putea face vreodata. Ma iubesc pentru ca sunt Lorena si nimic mai mult.
Ma gandeam ca marea mea obligatie e sa fiu eu insami, pentru ca doar atunci voi putea spune ca m-am nascut cu adevarat. Trebuie sa refuz sa joc in viata roluri de figurant si sa trec peste faptul ca cel mai mult ma incomodeaza la altii calitatile pe care eu nu le posed, facand ceea ce imi place si placandu-mi ceea ce fac. Incerc sa ignor snobii din jurul meu, niste costume elegante, dar fara fiinta umana inauntru, care au drept scuza "Sunt si eu om!", in loc sa o foloseasca drept carte de vizita. Poti sa canti si sa joci, insa ma irita de-a dreptul cei care joaca dupa cum li se canta pentru a salva aparentele. In fond, nu toate cuvintele framantate sfarsesc materializandu-se in idei.
Aud o voce:"Fii ceea ce vrei sa devii!", imi continuu meditatia si imi inventariez visele si nu pot pricepe de ce, de fiecare data la numaratoare imi iese unul in plus...