*** Francesco Petrarca

De nu-i iubire, ce simt cu fiinţa?
Iar dacă e, din ce substanţă-i oare?
De-i lucru bun, de ce-i cumplit şi doare?
De-i rău de ce mi-e dulce suferinţa
De ce suspin, dacă mi-a fost dorinţa?
De n-am dorit-o, plânsul ce rost are?
O, moarte vie, blândă destrămare,
Cum poţi atâta, siluind voinţa?
Iar de-am voit, nevrednic sunt de milă.
Purtat de vânt, în luntrea mea fragilă,
Gonesc pe-o mare rea, lipsit de cârmă,
Cu gândul zbor, greşala mă răstoarnă,
Că nici mai ştiu ce vreau până la urmă,
Şi tremur vara, ard în miez de iarnă.

0 comentarii: