spovedanie (poem cu păcate)

ți-ai tatuat mâinile pe țâțele mele
să nu mai știe nici unul să le cânte
să te urăsc în oase
când te găsesc mustind ca un cancer
mă pui să învăț dintr-un an de chinuri
pe care l-am ascuns între scânduri și praf
și în buzunarele bărbaților cu fericiri
ți-ai făcut cuib în mine
tu și toată tristețea

cum să mă vindec de păcate
când îmi umbla prin vene
când blestemat e pământul din care te-am scos
prima oară
și-n care te-am băgat de atâtea ori
tu nu mori
sau învii de fiecare dată când îmi scurg durerea
mai puternic și mai veninos
ca șarpele în eden

și trădarea asta
mi-e ca o soră falsă
mă ademenește mai ceva ca un diavol cu ochi de jasp
când dulce pare mărul
e doar o gutuie
ce-mi seacă gura de orice dorință
și sufletul de viață

doar mama mă înțelege
ca un dumnezeu bun și iertător
și-mi amintește de îngeri
și de cea care am fost înainte de păcat
mă ține în brațe telepatic
și-mi șterge tristețea de pe chip

mă spăl din nou de tine
și mă spovedesc vouă
ești cea mai mare greșeală a vieții mele
mă iertați?