trebuie să-ţi cumpăr un semn de carte

cafea pe post de drog
şi cea mai lungă dintre nopţi
muncitorii ne-au alungat spre casă

tu ai furat ploile şi le-ai închis într-o cutie
cu geamuri care transpiră privindu-ne cum
ne certăm şi ne luptăm în tăceri
sau poate cutia transpiră sau poate plouă
sau poate tu transpiri
sau
poate

în cutia ta plouă mereu
necuvintele noastre cresc ca nişte buruieni pe un câmp
la margine de lună

în cutia ta e noapte plină de păcate nefăcute
se înteţesc
le văd arzând în ochii tăi
zâmbeşti şi mă citeşti aşa cum l-ai citit pe bukowski
în trei părţi

întâi mă atingi pe obraz
aşa cum ţi-ai trecut degetele pe litere
prelungindu-le spre mine sau spre alta

apoi îmi întinzi fierbințeala
cum ai mângâiat coperţile albe
strecurându-mi mie emoţiile când mi-ai luat ţigările
şi le-ai ascuns în piept

în final îmi îndoi gândurile
cum ai îndoit paginile să nu uiţi
să nu uit

eu am născut poeme

acum ştiu că toate ploile care-mi bat în fereastră
sunt ale tale
evadează din cutie sau poate tu le trimiţi
eu nu ştiu ce să fac cu ele
iar cărţile tale au rămas la mine