Am fost a mea, a ta, a orisicui
Am fost a mortii si a nimanui.
De pe un tron de moarte ma cobor
A cui am fost? Am fost a tuturor.
M-am nascut femeie sau am fost si prunc?
Tatal meu cand m-am nascut, mi-a spus:
"As vrea sa te arunc!"
Si dupa ce o clipa mama mea m-a leganat,
Tata m-a furat si aruncat.
Viata n-a avut tarie
Sa-mi dea si mie o copilarie.
Durerea pe bratele-i ma tine
Suferinta a inceput cu mine.
Dimineata-n fiecare zi cand ma imbraca
Imi spune: "Azi sa fii saraca!"
Numai asta mi-a urat de cand ma stiu
Sa fiu copilul mort, dar in acelasi timp si viu.
O, Doamne, ce blesteme ispasesc,
De-n viata nicio fericire nu gasesc?
Eu tot mai cred ca ai si pt mine
O stea, si-o zi... ce te-au urmat pe Tine.
Daca-mi vei implini doar o dorinta cum imi spui,
Atuncea Doamne, vreau sa fiu a lui.
Imi spune ca-i e teama
Dar cand va fi tacut
Tu sa ma trimiti cu el in lut,
Un cavou sa faci pt amandoi
Ca lumea asta nu e pt noi.
Dar glasul Ratiunii in urechi imi suna:
"Voi niciodata n-o-ti fi impreuna.
Deci, te obisnuieste si traieste-ti chinul
Asa a vrut viata, asa a vrut destinul.
Si el te vrea si tu il vei iubi,
Dar el al tau vreodata nu va fi.
Dar sa mai stii ca dintre toate, pe tine te regreta
Ca toate sunt femei, dar numai tu poeta!
Si-ntr-un amurg de viata, uitand a mai vedea
Esti singura icoana la care s-o-nchina!"
-ro_blue.png)
