Am notat 4.52 și eu încă nu dorm. Afară se aud păsările dimineții. Mie îmi sună a pițigoi. Să nu uit de câinii din depărtare. Nu pot decât să mă bucur că nu am cocoși prin preajmă.
De ce nu dorm? E haios să mă întreb asta și să nu vreau să-mi dau răspuns. Dar am să o fac și pe asta.
„Bu (a se citi alint între iubiți), nu vrei să dormi?
Nu. De ce să dorm?
Pentru că e 5 dimineața...
Da! E 5 dimineața și eu vreau să scriu!!!”
Asta a fost discuția pe care am purtat-o cu el acum 2 minute. Nu știu alții cum sunt, dar eu am nevoie de timpul MEU, de spațiul MEU, de intimitate.
Oare atunci când te muți cu cineva semnezi un soi de contract imaterial în care renunți de bunăvoie la timpul tău, la spațiul tău, la intimitatea ta? Asta înseamnă în 2? Să nu mai fii Unul nicicând?
Eu nu pot așa. Am nevoie să respir, iar atunci când nu mi se oferă acest spațiu, îl obțin, dar în același timp mă transform, iar replica pe care o primesc va fi întotdeauna: „Nu vei înceta niciodată să mă faci să mă simt prost...”.
Sunt stricată? E greșită nevoia mea de intimitate în 2? Eu o privesc ca pe un lucru firesc, pentru că așa mi se pare, dar... e la fel de firesc și pentru persoana de lângă mine? Și dacă nu este, cum aș putea face lucrurile să meargă?
Nu m-am schimbat! Nu m-am pierdut. Așa am fost tot timpul, numai că tu nu ai vrut să știi.
Acum vreau altceva, ceva care să mă facă să visez cu ochii deschiși, să vreau să am fluturi în stomac. Dacă cum mă simt acum înseamnă maturizare, atunci eu nu vreau să mă maturizez. Încă vreau să ies în toiul nopții și să simt mireasmă de tei și de străzi spălate de ploaie. Încă vreau să mă bucur când găsesc un colț de oraș neumblat de picioarele mele... Ce multe vreau! Și-mi este dor, foarte dor de o anume persoană din adolescența mea.
„Ai ochi mai frumoși când plângi...”
... așa mă făcea să zâmbesc atunci când fugeam la el pentru că mă certasem cu mama sau cu prietenul sau cu cine mă mai certam eu... „Câteodată simt că suntem făcuți unul pentru celălalt și mă bucur mult! Dar numai în vis...” Și știu că e copilăresc, dar mă făcea să mă simt a cuiva.
Dar timpul a trecut și noi am crescut și toate promisiunile și jurămintele au rămas printre copaci, pe bănci sau prin scări de bloc, prin haine largi sau așternuturi de mamă, pe pietre, legate de crengi sau prinse în brățări multicolore.
Acum vreau altceva... Ceva colorat, cu gust de cafea la ibric și țigări în balcon... Ceva în teniși, ceva cu miros de duș proaspăt, ceva cu ploaie, ceva cu flori, ceva cu plimbări interminabile, ceva în miez de noapte jurat pe sub tei înfloriți...
Am simțit că mor când am văzut imagini de aseară de la Ac/Dc! Eu de ce n am fost acolo? De ce? :((
Măcar dacă nu mi-aș fi permis... Dar așa... N-am nici o scuză!
De ce ai apărut tu în viața mea? Așa cum m-am întrebat multe sute de zile de ce a apărut S. în viața mea... așa mă voi întreba și acum.
Și am o vagă bănuială, dar nu știu dacă sunt pregătită pentru nebunia asta, pentru că, asta e, o nebunie, Lorena mereu a fost nebună... Am 2 ani de când am reușit, relativ, să mă stabilizez, să nu mai am izbucniri, să nu mai fiu atât de ”spontană” și ai apărut tu... și simt că mi-e dor de mine. Și știu că nu e bine! Pentru că... așa cum sunt eu am să rănesc în drumul meu...
Nu îmi faci rău, să nu fii trist... Mi-e bine așa... Uitasem să fiu eu!
Tuturor ni se întâmplă să avem vise cu tentă sexuală. Fie că ne sărutăm nebunește cu vreun bărbat fatal ori trecem la nivelul următor, fie că descoperim cât de diafană este fata roșcată și cu ochi verzi, toți avem astfel de vise. Unii mai des, alții mai rar. Semnificații? Nu asta este ținta mea. O altă chestie mă intrigă: sentimentul de apropiere, de intimitate pe care ți-l oferă un astfel de vis.
Ați avut vreodată impresia că o fantezie sexuală are puterea de-a vă apropia de persoana care v-a apărut în vis? Mie mi s-a întâmplat și nu mi-am putut șterge de pe față zâmbetul tâmp („știu ce ai făcut aseară” :) ). De fapt, respectivul (sau respectiva) habar nu are de ce hlizesc, în schimb hlizește și el și asta îmi creează o falsă impresie de complicitate. Ca și cum, știm amândoi (sau amândouă) din ce cauză zâmbim. Totodată, un astfel de vis nu numai că-mi oferă o stare de intimitate, dar îmi dă și impresia că îl cunosc și că ceea ce am visat a fost real. Total aiurea, dar și frumos...
Am zile cand ma simt cea mai fericita. Asa cum am fost ieri... Sunt tot in Iasi pentru curiosi, doar am ales un alt drum. Un drum care e zimtat, dar in acelasi timp frumos. Un drum care imi ofera si satisfactii, dar si dezamagiri.
:d nu ca v ar interesa, dar tocmai am descoperit cat de fenomenala este pasta de usturoi de la regal. As fi in stare sa o mananc goala... :) dar nu ma lasa daniel. Voi reveni cat de curand. Promit! Poate cu mai multe detalii.
A trecut ceva timp de cand n-am mai scris aici... Si probabil va mai trece ceva vreme pana voi face din nou asta cu regularitate. Pentru cei care isi puneau intrebari in legatura cu misterioasa mea disparitie: sunt bine :) , chiar foarte bine si alte detalii n-am sa mai dau. :)
Îmi plac bărbații care miros a Armani, orice parfum Armani, amestecat cu fum de țigară. Îmi plac bărbații care poartă Lacoste și pantofi din piele întoarsă. Îmi plac bărbații slabi, osoși, scheletici, anorexici. Îmi plac bărbații care știu cum să poarte ochelarii de soare. Îmi plac bărbații inteligenți și infatuați. Mda… și cu toate că îmi plac bărbații ăștia, nu am fost niciodată cu vreunul care să se fi apropiat măcar vag de tiparul meu (tipar – termen folosit din necesitate; de fapt, nu am tipare). Totuși, nimic nu mă oprește să-i admir când îi văd pe stradă, în vreun local, pe la facultate sau prin alte locuri. Acestea fiind scrise, trec la subiect. Am întâlnit un bărbat (băiat, tânăr, bla-bla) care se încadrează în „tipar”. Numai că așa cum l-am întâlnit, așa a și dispărut. Vorba unui coleg, a fost picătura într-un ocean.
Next!
A venit primăvara! N-are nici o relevanță pentru ceea ce urmează să mărturisesc, dar am simțit nevoia să o spun. Vorbeam ieri cu un coleg, oarecum evaziv, despre modelele pe care le urmăm. Eu sunt genul de persoană care refuză ideea unui model, însă sunt coonștientă că uneori, poate în mod involuntar, împrumut de la alții. Un lucru care, de altfel, mi se pare firesc. Și uite așa mi-am amintit cum, pe vremea când eram o puștoaică (mai puștoaică decât sunt acum, pentru că eu, oricum, voi rămâne puștoaică), admiram o tânără, un pic mai mare ca mine. Și o admiram cu o inocență greu de descris. Am idealizat-o. Mi se părea că e cea mai uau dintre cele uau. Și timpul a trecut și am ajuns să o cunosc pe tânără personal. E o persoană foarte faină, foarte luminoasă, dar nu așa cum mi-am imaginat-o, copilă fiind. Nu am trăit o dezamăgire. Doar am zâmbit și mi-am amintit.
Așa…
… abia acum intervine și primăvara. În ultimile zile am ascultat cu frenezie câteva piese. 1. Loredana Groza și Ion Caramitru – Bună seara, iubite, 2. Emilian Onciu – Să ne iubim pe țărmul Mării Negre, 3. Vasile Șeicaru – Antiprimăvara, 4. Ducu Berți – Pe cine și câte cărări. Făceam, ce făceam și tot la piesele astea ajungeam. Ce înseamnă? Habar n-am. (Mi se spune tot mai des că ascult muzică tristă, deprimantă… și eu nu cred asta.)
Dilema
De ce îmi plac persoanele extrem de slabe? Nu-mi găsesc nici o explicație. Și chiar simt o atracție atât față de băieții foarte slabi, cât și față de fetele foarte slabe. Dacă are cineva un răspuns, o explicație, ceva de genul… poate mă luminează.
Mereu îndragostită de iubire... Mereu în căutare de nou şi de palpitant. Nu am regrete. Unii mă caracterizează ca fiind miserupistă şi infatuată. Mi se rupe! :) Nu mai cred decât în mine şi uneori nici măcar în mine. Visez forme şi culori, cânt ce nu am trăit vreodată şi mă îmbăt cu gusturi şi mirosuri... Nu sunt singura pe planeta asta, în schimb sunt eu şi asta mă face unică.
Îngrijorări depășite
-
Dorel, mie:- Draga mea, cum stai cu îngrijorările industriale și cu
îngrijorările agricole?
eu:- Mă întreb dacă depresia la cai are legătură cu iarba?...
Spectacol de poezie: „Blocul în versuri”
-
Spectacol după poeziile din volumul nepublicat „Dragoste în vremea
pandemiei”
Articolul Spectacol de poezie: „Blocul în versuri” a apărut prima dată pe
...
Poteci.
-
În basm, la capăt de tot, credința este gata să zămislească adevăruri. În
basm, departe de ochiul imperfect al dreptății, balanța va înclina
întotdeauna în...
Fantezie cu vers prost
-
Dionisiaca făptură mă pândește de după colț.
Eu mă prefac orb, dânsa se bucură, așteptând cu nerăbdare următorul prilej
de a mă prinde lipsit de apărare....
Cand cartile se sinucid…
-
Inainte de a citi mai departe, da un play pe videoclipul de mai jos. Sa ne
imaginam ca acesta este coloana sonora a acestui [minunat] articol.
http://youtu...
-ro_blue.png)
