Renunţăm prea uşor la fericire amăgindu-ne cu mirajul libertăţii. Ne revoltăm şi protestăm împotriva chestiunilor minore care stau în calea noastră, fără să realizăm că, de fapt, singurii care încătuşează şi se opun libertăţii suntem noi înşine.
De fapt, când am fost liberi vreodată? Lumea şi societatea în care trăim impune reguli, pentru că aşa este firesc, pentru că aşa trebuie, pentru că dacă nu am avea reguli pe care să le respectăm, cel mai probabil am ajunge să ne mâncăm unii pe alţii de vii.
Aici voi face trimitere la o carte pe care am citit-o de curând, Insula Preafericiţilor de August Strindberg, o cărţulie interesantă pe care o citeşti repede şi care îţi menţine curiozitatea vie până la final. Autorul prezintă în cel mai simplist mod legile de funcţionare ale unei societăţi din momentul în care se încheagă până în momentul în care ajunge la un pas de destrămare, ca mai apoi ciclul să fie reluat. Subiectul cărţii este actual, iar mecanismele societăţii „preafericiţilor” pot fi aplicate oricând, oriunde. Erorile de funcţionare sunt reduse la greşelile indivizilor, aşa cum eşecurile din viaţa noastră pot fi reduse la alegerile greşite pe care le facem, la defectele pe care le avem, dar de care nu vrem să fim conştienţi şi care ne limitează. Insula Preafericiţilor este o carte bună pe care o recomand, o lectură plăcută care ne dezvăluie adevăruri pe care le cunoaştem, dar pe care le ignorăm din comoditate.
Revenind la renunţare, cred că suntem cumva programaţi să fim comozi, să alegem calea simplă. Ne este mult mai uşor să aruncăm vina de la unul la altul, de frică să nu suportăm consecinţele. Ceea ce nu realizăm este că efectele se vor resimţi şi asupra noastră, indiferent cât de buni alergători suntem.

1 comentarii:

Suflet de copila spunea...

Te invit la o leapsa. Daca doresti o gasesti pe blog la mine. Iti multumesc :)