Se afișează postările cu eticheta libertate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta libertate. Afișați toate postările

Despre iubire, libertate şi alţi demoni

"Nu trebuie să luptăm pentru a fi liberi. Absenţa luptei înseamnă libertate." Chogyam Trungpa

O relaţie liberă, fără constrângeri şi compromisuri sună minunat în teorie, însă regulile există pentru a crea echilibru, chiar şi într-un cuplu. Sună a clişeu când spunem că suntem oameni diferiţi, dar acesta este un adevăr. Şi este aberant să avem pretenţia ca oamenii să se încadreze în tiparele noastre individuale. De aceea avem nevoie de reguli, de compromisuri. Iar într-o relaţie, avem nevoie, mai ales, de încredere, comunicare şi sinceritate. Dar până aici, totul sună utopic. Atât de rare sunt astăzi relaţiile care funcţionează după principiile astea, încât mi-e greu să cred că mai există.


Balzac spunea în Istoria celor treisprezece: „de ce refuzi să crezi în Dumnezeu, când e imposibil să crezi în oameni” şi dreptate avea.
Suntem crescuţi şi educaţi pentru o societate bolnavă. Suntem oameni bolnavi într-o societate bolnavă cu toate sistemele şchiopătând. Învăţăm de mici să ne furăm căciula, învăţăm să minţim, să trişăm şi să furăm, învăţăm să desconsiderăm valorile şi să credem în nimic. Nu mai avem Dumnezeu, iar dacă îl avem refuzăm să credem în El. Suntem construiţi să avem relaţii bolnave, să nu mai credem în iubire, să nu mai credem în cel de lângă noi. Şi ajungem în ipostaza în care suntem doar nişte maşinării incapabile să ia atitudine, incapabile să aleagă, fără putere pentru a schimba ceva. Şi ne conformăm, ne complacem în ape tulburi şi călduţe, eventual, le mai tulburăm şi noi un pic.


"Fiecare om e o formă de încăpăţânare, adică o idee." C. Noica

M-am încăpăţânat atât de tare şi din păcate, am pierdut. M-am încăpăţânat să-mi dovedesc şi să dovedesc că am dreptate şi într-un final am avut. Ceea ce nu am luat eu în calcul este faptul că atunci când te încăpăţânezi în felul ăsta, energiile universului lucrează împreună cu tine, chiar dacă finalitatea nu e tocmai una bună. Îmi pare rău cumva. Dar nu-mi rămâne de făcut decât să-mi învăţ lecţia, mai devreme sau mai târziu. Îmi este foarte clar că situaţia m-a depăşit pentru că nu am vrut să o depăşesc eu, iar acum nu are nici un rost să mă plâng.


"Gelozia este doar o formă a imaginaţiei terorizate care transformă în certitudine cea mai mică bănuială." Pascal Bruckner

Îmi recunosc boala. Nu voi putea să scap de gelozie, posesivitate şi paranoia până în momentul în care chiar îmi voi dori să mă vindec. Din păcate, am distrus multe iubiri aşa şi mi-am distrus şi mie fericirea. 
Închei tot cu nişte citate din Bruckner, pentru că altceva mai inspirat nu am în cap.


"Fidelitatea faţă de o persoană este un preţ prea scump plătit ca să nu fie compensată printr-o excitaţie egală: fiinţa căreia i se adresează o preferinţă exclusivistă are sarcina zdrobitoare de a-i înlocui pe toţi bărbaţii, pe toate femeile pe care prezenţa sa îi exclude. Sarcină imposibilă: nimeni nu este atât de divers şi multiplu precum e lumea."

"Astăzi, iubirile noastre mor de saţietate înainte chiar de a fi cunoscut foamea."



Renunţăm prea uşor la fericire amăgindu-ne cu mirajul libertăţii. Ne revoltăm şi protestăm împotriva chestiunilor minore care stau în calea noastră, fără să realizăm că, de fapt, singurii care încătuşează şi se opun libertăţii suntem noi înşine.
De fapt, când am fost liberi vreodată? Lumea şi societatea în care trăim impune reguli, pentru că aşa este firesc, pentru că aşa trebuie, pentru că dacă nu am avea reguli pe care să le respectăm, cel mai probabil am ajunge să ne mâncăm unii pe alţii de vii.
Aici voi face trimitere la o carte pe care am citit-o de curând, Insula Preafericiţilor de August Strindberg, o cărţulie interesantă pe care o citeşti repede şi care îţi menţine curiozitatea vie până la final. Autorul prezintă în cel mai simplist mod legile de funcţionare ale unei societăţi din momentul în care se încheagă până în momentul în care ajunge la un pas de destrămare, ca mai apoi ciclul să fie reluat. Subiectul cărţii este actual, iar mecanismele societăţii „preafericiţilor” pot fi aplicate oricând, oriunde. Erorile de funcţionare sunt reduse la greşelile indivizilor, aşa cum eşecurile din viaţa noastră pot fi reduse la alegerile greşite pe care le facem, la defectele pe care le avem, dar de care nu vrem să fim conştienţi şi care ne limitează. Insula Preafericiţilor este o carte bună pe care o recomand, o lectură plăcută care ne dezvăluie adevăruri pe care le cunoaştem, dar pe care le ignorăm din comoditate.
Revenind la renunţare, cred că suntem cumva programaţi să fim comozi, să alegem calea simplă. Ne este mult mai uşor să aruncăm vina de la unul la altul, de frică să nu suportăm consecinţele. Ceea ce nu realizăm este că efectele se vor resimţi şi asupra noastră, indiferent cât de buni alergători suntem.

punct .

6 decembrie - 1 ani şi 3 luni
punct .
ai spus "adio"
punct .
n-am spus nimic
punct .
promit că mă ţin de cuvânt
punct .

Şi o voi lua de la capăt!



Ioana,Madalin si Bogdan-Fara nume
Asculta mai multe audio Muzica

Multumesc!


Multumesc celor care m-au incurajat si ma incurajeaza... Multumesc celor care s-au interesat de mine in perioada asta cat am disparut din peisajul presei botosanene. Nu-mi pare deloc rau ca am plecat, la urma urmei, a fost alegerea mea... Si nici nu-mi pare rau ca nu m-au chemat la Monitorul, cu toate ca mi-as fi dorit. Mereu am ales in viata ceea ce ar fi putut sa-mi aduca experienta, eu consider ca am evoluat prin alegerile pe care le-am facut. Sunt sigura ca se vor gasi guri care sa spuna ca am facut alegeri gresite... Tin sa le spun ca nu am nici un regret in viata si in cazul in care as fi ales altceva pana acum, probabil, in acest moment nu mai eram Lorena. Deocamdata vreau ceva mai mult. Vreau sa invat mai multe. In ciuda faptului ca nu am regrete, inca nu mi-am gasit locul. Botosaniul, cu siguranta, nu este locul meu, pentru ca acest orasel frumos, de altfel, ma sufoca. Am recitit zilele trecute "Quo Vadis" al lui Sienkiewicz si atat de mult m-a impresionat scena incendierii Romei... si atat de mult m-a incantat nebunia lui Nero (m-a si oripilat in acelasi timp), incat in gluma am pus ca voi incendia si eu Botosaniul, ca mai apoi sa-mi gasesc sursa de inspiratie pentru o Botosaniada. Glumesc, evident... Dar cam acest sentiment m-a cuprins de multa vreme in oraselul meu natal. Ce-i drept, nu am tragere de inima nici sa plec de aici... Doamne, ce incurcata sunt! In fine... Am scris asta pentru cei care cred ca nu mi-e bine... Ba chiar mi-e mai bine ca oricand... Am vacanta... Ma pot bucura de soare, vant, nopti instelate, flori, parfumuri imbatatoare, prieteni, nopti nedormite si multe altele... Aaa... si de iubire... Sunt LIBERA... sa aleg :)
Pentru voi... http://www.youtube.com/watch?v=COc68zhIkiE&feature=channel