de ce te atrag doar ăștia ciudați?
pentru că îi pot povesti
pe cei pe care îi iubesc îi transform în poezie
dar nu ajung să le spun niciodată
.
poem cu păcate III
Publicat de
Îngera Fără Nume
hai scrie-ți și
tu numele pe țâțe
fă-ți loc printre
ceilalți
de parcă nu știi
că
nopți de-a rândul
am murit puțin câte puțin
în sângele altor
cai
nu vreau să te
îngropi în carnea mea
e un singur loc
rămas liber
nu vezi că-s prea
puțină
pe corp
colecționez gesturi neterminate și nume
în cuibar de
coapse liniște
nu poți convinge
trup de femeie
cu mâini care au
tot curvit
ar trebui să știi
păcatele se spală
numai cu vin
hai caută în
preatârziu ai să găsești ruine
sunt femeia ce-și
poartă păcatele
în locul
cerceilor lipsă
crede-mă
cu o gură
nesătulă n-ai să spargi ziduri
doar sentimente
de pe buze
curgeau liniștea neliniștea
în suflet cod
galben de ploi
în piept
sculptate necuvintele
pe geamuri
număram respirații
hai scrie-ți
numele
și pierde-mă.
life in mono
Publicat de
Îngera Fără Nume
o zi ca toate celelalte
cerul nu-și mai coboară sforile
eu am pus sentimentelor cătușe
m-am oprit la marginea visului
și am înjurat așa cum am văzut în filme
nopți de cafea și muzică franțuzească într-o crâșmă verde
o zi ca toate celelalte
fără hărți pe geamuri aburite
într-o bucătărie mult prea mică pentru lumea dintre noi
spuneam că ne vom da de urmă în orașe paralele
dacă ne pierdem unul pe celălalt pe drumuri încâlcite
o zi în care inevitabil ne-am pierdut
dansez printre uși am uitat și cum să te urăsc
ceață și tăceri dresate
o zi ca toate celelalte
loc lipsă
Publicat de
Îngera Fără Nume
nu mai știu să mă arunc în gol
m-am așezat pe margine de timp
întrebările mi-s descusute de gura lui
să nu mă spânzur de răspunsuri
am fost femeie
făcută din bucăți de evă
și-o coastă de bărbat
incomplet
a împachetat anotimpurile cuvintele
s-a făcut nevăzut
în urmă a lăsat ceață și-o cafea
nu am cu cine să o beau
lipsește
l-am smuls dintre coaste
seară de seară retrăiesc tăcerile ultimei convorbiri
sentimente claustrofobe adânc rătăcite într-o cușcă de vene
adânc închise în piept adânc în mine
sunt evă fără o coastă
incompletă
închisă într-un oraș decolorat de roșu
nici drumurile nu mă mai recunosc
Jurnal de toamnă și de despărțire
Publicat de
Îngera Fără Nume
1.
prietenia a murit pe buzele unui sărut
n-ai simțit atunci
poate doar eu
știu că am fost lucidă
nu înainte și nici după
ci exact când am hotărât să omor povestea
ai fost complice
așteptând cine-știe-de-când
momentul
să murim sau să ne sărutăm
sau poate amândouă
era toamnă atunci
e toamnă încă
2.
între noi a crescut un oraș
bucăți de trotuare mi-au acoperit ochii
borduri margini de pleoape le calci fără să știi cum te privesc
o piatră mi-e inima - tu o lovești cu piciorul în drum spre casă
ai uitat să ajungi la mine
nu mai plouă
tramvaie ne poartă din A spre B niciodată pe mine spre tine
sau invers
un balcon
la capăt de drum
niciun răsărit
acum văd
din mine a crescut un oraș
3.
aici e toamnă continuu
iarna nu îndrăznește să apară printre betoane ude
de tine nu mai știu
nici că ești bine nici că ți-e dor
de parcă te-ar fi înghițit ceața cu uitare cu tot
ți-am mai trecut prin fața casei
pustiu
doar zgomot de tramvaie deși stai în câmp
m-am închis în toamna asta ce nu mai plouă
nu aștept și nu caut
din când în când ard amintiri
știi... aici la mine e toamnă continuu
anotimpul despărțirii noastre
nici măcar rămas bun nu ne-am spus
doar
noapte bună.
prietenia a murit pe buzele unui sărut
n-ai simțit atunci
poate doar eu
știu că am fost lucidă
nu înainte și nici după
ci exact când am hotărât să omor povestea
ai fost complice
așteptând cine-știe-de-când
momentul
să murim sau să ne sărutăm
sau poate amândouă
era toamnă atunci
e toamnă încă
2.
între noi a crescut un oraș
bucăți de trotuare mi-au acoperit ochii
borduri margini de pleoape le calci fără să știi cum te privesc
o piatră mi-e inima - tu o lovești cu piciorul în drum spre casă
ai uitat să ajungi la mine
nu mai plouă
tramvaie ne poartă din A spre B niciodată pe mine spre tine
sau invers
un balcon
la capăt de drum
niciun răsărit
acum văd
din mine a crescut un oraș
3.
aici e toamnă continuu
iarna nu îndrăznește să apară printre betoane ude
de tine nu mai știu
nici că ești bine nici că ți-e dor
de parcă te-ar fi înghițit ceața cu uitare cu tot
ți-am mai trecut prin fața casei
pustiu
doar zgomot de tramvaie deși stai în câmp
m-am închis în toamna asta ce nu mai plouă
nu aștept și nu caut
din când în când ard amintiri
știi... aici la mine e toamnă continuu
anotimpul despărțirii noastre
nici măcar rămas bun nu ne-am spus
doar
noapte bună.
povestitorului II
Publicat de
Îngera Fără Nume
se apropie ziua aia nenorocita in care am nevoie de tine
sa nu-mi spui povesti de data asta
asculta-ma
mi-am dat seama ca povestile ma plictisesc
in schimb imi plac intamplarile ma tin in viata
dar tu stiai asta deja stiai
sunt o mica psihotica mereu in cautare de emotii
uite aici nu sunt stele sunt numai nori
cerul ala vazut de noi a ramas exact unde l-am lasat
sprijinit de o vara cu stele alunecand in lanuri de porumb
aici ploua mereu cred ca in orasul asta se naste ploaia
nu seamana cu orasul rosu
din nou ai avut dreptate
aici si eu nasc poeme odata cu ploaia sa nu ma ratacesc
sunt prea multi nori
hai vino si asculta-mi povestile cu patrufoi
vremea e perfecta pentru inca o dezamagire
ploua mereu ti-am spus
iar eu lacrimi nu mai am
anotimpul păcatelor neiertate
Publicat de
Îngera Fără Nume
ştiu bine deşi nu ştiu nimic
plin de metafore
mi te-am făcut dumnezeu
în dimineţile în care soarele răsărea de după trotuare
iubirile noastre pleacă şi nu mai vin
te părăsesc în trup de ceaţă al toamnei
făcând culcuş în inimă pentru rămas bun
atâta linişte în oraşul roşu
ca-ntr-un altar
fără răgaz să desprind clipele netrăite
de pe cruce
sunt bolnavă de o dragoste necuvântătoare
faţă de un dumnezeu neîmblânzit
lasă-mi pielea amintire
să ţină cald sufletului uscat.
trebuie să-ţi cumpăr un semn de carte
Publicat de
Îngera Fără Nume
cafea pe post de drog
şi cea mai lungă dintre nopţi
muncitorii ne-au alungat spre casă
tu ai furat ploile şi le-ai închis într-o cutie
cu geamuri care transpiră privindu-ne cum
ne certăm şi ne luptăm în tăceri
sau poate cutia transpiră sau poate plouă
sau poate tu transpiri
sau
poate
în cutia ta plouă mereu
necuvintele noastre cresc ca nişte buruieni pe un câmp
la margine de lună
în cutia ta e noapte plină de păcate nefăcute
se înteţesc
le văd arzând în ochii tăi
zâmbeşti şi mă citeşti aşa cum l-ai citit pe bukowski
în trei părţi
întâi mă atingi pe obraz
aşa cum ţi-ai trecut degetele pe litere
prelungindu-le spre mine sau spre alta
apoi îmi întinzi fierbințeala
cum ai mângâiat coperţile albe
strecurându-mi mie emoţiile când mi-ai luat ţigările
şi le-ai ascuns în piept
în final îmi îndoi gândurile
cum ai îndoit paginile să nu uiţi
să nu uit
eu am născut poeme
acum ştiu că toate ploile care-mi bat în fereastră
sunt ale tale
evadează din cutie sau poate tu le trimiţi
eu nu ştiu ce să fac cu ele
iar cărţile tale au rămas la mine
şi cea mai lungă dintre nopţi
muncitorii ne-au alungat spre casă
tu ai furat ploile şi le-ai închis într-o cutie
cu geamuri care transpiră privindu-ne cum
ne certăm şi ne luptăm în tăceri
sau poate cutia transpiră sau poate plouă
sau poate tu transpiri
sau
poate
în cutia ta plouă mereu
necuvintele noastre cresc ca nişte buruieni pe un câmp
la margine de lună
în cutia ta e noapte plină de păcate nefăcute
se înteţesc
le văd arzând în ochii tăi
zâmbeşti şi mă citeşti aşa cum l-ai citit pe bukowski
în trei părţi
întâi mă atingi pe obraz
aşa cum ţi-ai trecut degetele pe litere
prelungindu-le spre mine sau spre alta
apoi îmi întinzi fierbințeala
cum ai mângâiat coperţile albe
strecurându-mi mie emoţiile când mi-ai luat ţigările
şi le-ai ascuns în piept
în final îmi îndoi gândurile
cum ai îndoit paginile să nu uiţi
să nu uit
eu am născut poeme
acum ştiu că toate ploile care-mi bat în fereastră
sunt ale tale
evadează din cutie sau poate tu le trimiţi
eu nu ştiu ce să fac cu ele
iar cărţile tale au rămas la mine
trip cu ploaie
Publicat de
Îngera Fără Nume
eşti doar un străin în faţa căruia astăzi am plouat mai mult
ca o zi din aia rătăcită printre multe altele
m-am revărsat stângaci refuzând dansul ăla fluid
doar am plouat mai mult. maşinal.
a. şi m-am încolăcit de nişte adâncuri umede găsite în poşetă
eşti doar un străin într-o cutie
dar ai răscumpărat păcate de prieten
e un fel de solidaritate masculină o mână spală pe alta iar pe a ei
o face tremurândă
eşti doar un străin cu un pix şi o hârtie
care şi-a pierdut echilibrul din mine în timp ce mă învaţa să dresez
netăceri
în noaptea în care eu plouam mai mult decât dansam
sau orice altceva
aceleaşi drumuri greşite.
şi uite aşa am refăcut punctele cardinale.
au construit un oraş
Publicat de
Îngera Fără Nume
acum trei ani şi-au
dezbrăcat gurile de cuvinte
şi au închis
sentimente într-o îmbrăţişare de paltoane negre
îmi amintesc
au făcut acelaşi
lucru şi anul ăsta când au închis timpul în palme
iar inimile au
început să se revolte la auzul altor nume
au construit un
oraş roşu pentru psihotici
cu drumuri greşite
şi încâlcite într-o cale lactee
unde e mereu vară
iar zilele apun în cafea
unde stelele cad
într-un lan de porumb
iar noaptea nu se
satură de palme peste fund
în oraşul lor
sufletele se aruncă
de la balcon
iar lacrimile se
adună în filme
toamna cântă ploios
în ferestre de chat
iar ei aruncă sâni
unul în altul ca şi cum s-ar bate
cu bulgări de
zăpadă
au construit un
oraş roşu pentru psihotici
unde păstrează vara
în cafeaua de dimineaţă
povestitorului
Publicat de
Îngera Fără Nume
azi am nevoie de tine
să-mi
spui poveşti cu feţi-frumoşi
şi ilene cosânzene
eventual ilustrate
am nevoie de tine
şi de poveştile tale
magia a dispărut
din prezentul meu
s-a îmbătat aseară
şi s-a rătăcit nu ştiu pe unde
apoi m-a sunat şi a
început să-mi ţipe blesteme
sunt o scorpie tu
ştii tu mă cunoşti
ştii că nu-ţi cred
poveştile
dar azi am nevoie
de ele
pentru că în mine
există o copilă
căreia îi plac
poveştile inventate
azi vreau să fiu
copilă
iar tu să-mi fii
povestitor
să-mi spui despre
hoţii de inimi
despre curvele
fericirii
despre ispite cu
fluturi în stomac
vreau să-mi spui
poveştile alea cu adevăruri
azi vreau să ştiu
că nu sunt singura
azi am nevoie de
tine
să-mi spui povestea
iarna asta
Publicat de
Îngera Fără Nume
într-o zi o să-ţi
mănânc inima sau o să-ţi tai vreo arteră importantă
zâmbi el cu
jumătate de mustaţă
şi-o să fac asta
numai pentru că ştiu că-mi vei sfâşia sufletul
fără pic de milă
e în regulă iubire
îi răspund
dar mai întâi de
toate îngheaţă marea pentru mine
trebuie să ştiu că
meriţi să te iubesc până la nefiinţă
îmi place să văd
femeia din patul meu
ca într-o mare
îngheţată îl completez eu obsesiv în gând
în schimb îi spun
că are o părere prea bună despre el şi că
nu-i nici un fel de
superman
zâmbeşte din nou cu
cealaltă jumătate de mustaţă
apoi încremeneşte
el însuşi
ca marea îngheţată
un vers îmi răsună
prin cotloane
„tu ştii că iarna
tu eşti marea mea”
mamă
Publicat de
Îngera Fără Nume
iartă-mă
nu pot opri răul
să-mi crească în pântec
şi am început să
vomit cuvinte
iartă-mă că nu eşti
mândră de mine şi că în fiecare zi realizez că sunt
neîntreagă
ştiu că-i vina mea
îmi lipsesc mâinile
probabil le-am uitat prin vreun pat
o buză am lăsat-o
tipului creţ să o pună la presat
o pleoapă mi s-a
topit pe obraz la ultimul bocet
când îmi căutam
paşii rătaciţi prin crâşme
iar inima o mamă
inima mi-a rămas zidită în pieptul
soţului meu
sunt numai bucăţi
mamă şi îţi cer iertare
căci tu m-ai născut
întreagă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)