Titlu

E dimineaţă... şi trebuie să plec pe teren... Am un gol în stomac... Aştept să vină vara... O aştept de vreo opt luni, merg pe a noua... Poate, poate iese... Aseară am avut un şoc, un şoc existenţial... Dar sper să-l depăşesc. Am fost în mijlocul unei furtuni seci... Nu am mai scris de mult şi îmi lipseşte... Din nefericire... nu mai am vise în traistă... Aştept să iau o pauză de Paşti... poate reuşesc să-mi încarc bateriile măcar un pic. Ieri m-am întâlnit cu Blonda. A slăbit mai tare... În seara asta soseşte Jojolina mea... Abia aştept să o văd... Mâine vine şi sclero meu... Şi de el îmi este dor... Şi tot zilele astea trebuie să sosească şi prinţul meu din vremuri... Nu l-am văzut de exagerat de mult timp. Am mai vorbit la telefon şi mi-a părut aşa schimbat... Nu mai era el, cel tălâmb ca altădată... Era.. pur şi simplu, altfel. Îmi este dor... să fiu liberă. Acum mă simt încorsetată de toate responsabilităţile pe care le am. Nu-i aşa de interesant să fii om mare. Când eram de-o şchioapă tot timpul îmi spuneam că o să cresc eu mare şi o să fac tot ce vreau, dar am crescut mare şi tot nu fac ceea ce vreau... De fapt, într-o prea mică măsură... Ieri m-am suit în copac. :)) Simţeam nevoia.
Cam tre' să plec acum...

Hate U!

Hate U!!!!! hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u

un an..............

A trecut un an... Ce repede a trecut! A trecut un an de când am hotărât să-mi fac bagajele şi să trăiesc... Mda... Acum un an... mi-am zis că m-am săturat să trăiesc după regulile altora şi m-am decis că a sosit vremea să fac propriile alegeri în viaţă... Şi aşa am venit acasă... lăsând baltă facultatea... A fost o perioadă îngrozitoare... Toată familia îmi dansa în cap, prietenii erau departe de mine, el era indecis, am rătăcit... Au urmat nopţi albe în care îmi secau ochii de lacrimi, multe zile în care am stat închisă în casă... în care nu am mâncat, în care am rătăcit... numai eu ştiu pe unde... Singurul care mi-a mai alinat nopţile a fost un fost el... care mi-a dat exemplul propriu (şi el abandonase facultatea) şi m-a îmbărbătat spunându-mi că va fi bine, că mă va susţine... Şi a fost cel care m-a lăudat primul pentru întâiul articol publicat! Mersi, dragul meu prieten! Pupat cu foc! Un alt moment, greu, poate cel mai greu... a fost atunci când a trebuit să o sun pe dirigă să-i spun ce am făcut. Mi-era ruşine, îmi era teamă că o voi dezamăgi. Mi-a trebuit mai bine de o lună să prind curaj să o sun... şi într-o seară am făcut-o. Eram timorată şi m-a simţit. Ba mai mult, a simţit şi că s-a întâmplat ceva. În condiţiile în care vorbeam aproape zilnic cu ea, o absenţă de aproape două luni ridică semne de întrebare. A reacţionat aşa cum nu m-am aşteptat. Ba chiar mi-a spus că este mândră de mine că am hotărât să-mi iau viaţa în mâini. A încheiat cu "Inima sus!" şi am căpătat o forţă nemaipomenită. Mulţumesc, doamna dirigintă pentru că îmi daţi mereu putere! Şi vă iubesc! O perioadă am fost indecisă în hotărârea mea. Ştiam că trebuie să fac ceva şi nu ştiam ce. Aici m-a ajutat sclero al meu... care m-a bătut zilnic la cap şi m-a îndrumat către un tărâm extraordinar, jurnalismul. Mă suna de zeci de ori, zilnic şi îmi povestea cu lux de amănunte cât de mişto e să umbli lerla să faci un reportaj, o anchetă, un interviu sau chiar o simplă ştire. Îmi povestea şi mă fermeca... Mulţumesc, Gigi pentru că m-ai îndrumat spre jurnalism! Am văzut anunţul în ziar timp de două luni sau chiar mai bine. Nu îndrăzneam. Nu mă simţeam destul de bună pentru asta, dar într- o zi mi-am făcut curaj. Mi-am depus CV-ul sărăcăcios la redacţie. M-a întâmpinat Flori cu o privire blândă, dar sceptică în acelaşi timp. Aveam atâtea emoţii... Numai eu ştiu ce era în sufletul meu... Mi-a spus că mă va suna după ce se consultă cu şefii... indiferent care va fi răspunsul. Şi m-a sunat! Şi m-a chemat la muncă! Ce fericire! Inima îmi era plină... Eram atât de entuziasmată şi hotărâtă să arăt că pot, chiar dacă sunt un pişcot. Şi am dovedit. Primul meu articol a fost şi publicat. Mă documentasem bine. Am rămas chiar eu surprinsă de faptul că am fost trimisă singură să fac teren după două zile. M-am speriat, dar m-am descurcat. Îţi mulţumesc, Flori pentru că mi-ai dat o şansă! Mi-a fost şi greu, dar îmi place la nebunie. Timp de nouă luni mi-am făcut uncenicia la Evenimentul de Botoşani ca reporter. Un colectiv, n-aş pute spune că fain, mai potrivit ar fi... drăguţ. Mi-au rămas aproape de suflet Diana, cea care mi-a arătat cum să fac teren, cum să iau o declaraţie... Carmen, care m-a încurajat atunci când am dat-o în bară la prima şedinţă de consiliu local la care am fost... Claudia, un dracuşor de olteancă, mică, dar puternică şi Flori... Restul... doar au fost... M-am mutat la Jurnalul de Botoşani, unde lucrez şi în prezent. Un colectiv foarte fain. Aici am învăţat poate mai mult decât am învăţat în nouă luni de Ev. Am fost şi certată, dar am fost şi încurajată. Ţin să precizez că atunci când am plecat la Ev. am plecat total demoralizată. Ba chiar mă gândeam să renunţ şi să mă fac vânzătoare. Îmi pierdusem plăcerea de a lucra un articol, entuziasmul de a face teren. Aici, unde sunt acum le-am descoperit. Stăteam şi mă gândeam cât de mult face un şef super, care să ştie să te certe atunci când meriţi şi să te încurajeze atunci când ai făcut un lucru bun.
Recunosc.... am aceeaşi problemă cu trezitul de dimineaţă. Doamna dirigintă, iată-mă angajată şi fără leac!
Şi a trecut un an... un an minunat, care a adunat atât de multe în scrinul său... Şi bune şi rele... Am tras o linie acum şi pot spune, cu o singură excepţie că sunt mulţumită de viaţa mea, de ceea ce am realizat până acum şi de calea pe care am ales-o. Nu pot decât să mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere şi mai departe şi să mă lumineze să iau decizii corecte, aşa cum am făcut acum un an. (Am uitat să menţionez că între timp am devenit din noi boboacă, dar de data asta la Jurnalism)

Şi m-am (re-) îndragostit de tine.... :D

Sunt un drăcuşor născut din amor şi hrănit cu dor.... (Firma - Te paşte)
Astăzi sunt mai îndrăgostită ca niciodată... DE TINE! ŞI DE TINE! ŞI CHIAR DE TINE! Sunt fericită... am poftă de viaţă... De mult nu m-am simţit aşa..." Şi razna am luat-o cu toţi..." (OCS) Sunt toată numai un zâmbet... "Visele nu ţi le dau... Nu mi le poţi lua... Să visez e lumea mea..." (Vama Veche)
Printre nori, printre nori, printre nori alergam impreuna
Printre nori, ce loc ciudat sa ne intalnim
Printre nori, printre nori, ne-am pierdut printre nori impreuna
Dar m-am speriat si m-am ascuns intr-o sticla de vin. Zob - Printre nori
Sunt tare dus(ă) cu pluta,
Dar mai pot s-ajung la mal. Vank - Regele şoselelor
Sunt şi nostalgică, într-un fel.... Dar îs fericită... Şi îmi vine să pup pe toată lumea.... Dar în special mi-aş dori să te pot pupa pe tine :P Ehehe... Dar n-am să cresc eu mare?

Azi am avut energie!

Astăzi am avut atât de multă energie!!! Mi-am făcut treaba cu un entuziasm pe care de multă vreme nu l-am mai avut... Şi am fost veselă, în ciuda faptului că mi s-a atras atenţia de dimineaţă pentru că am pierdut un subiect important... Dacă trag linie la finalul acestei zile îmi dau seama că sunt mai mult decât mulţumită având în vedere câte am făcut...
Acum să trec la altă chestie... Astăzi m-am deplasat în afara oraşului pentru un anume caz social. Nu ar fi nici primul caz şi nici ultimul despre care aş scrie, însă cazul de astăzi m-a bulversat de-a dreptul. Nu pot spune care anume sentiment mă domină... Mi-e şi milă, mi-e şi scârbă... Nu am ce să comentez, e adevărat că familia trăieşte în condiţii improprii unei vieţi care se doreşte la limită, însă consider că indiferent cât de sărac ai fi, tot ai putea să păstrezi o minimă curăţenie. Nu sunt eu nimeni ca să judec bieţii oameni, dar m-am îngrozit când am văzut în ce condiţii trăiesc. Mizeria era de nedescris, copiii aveau haine murdare, de parcă nu au fost schimbaţi de luni de zile... Din ce am înţeles eu, familia este ajutată de foarte multe fundaţii şi de mulţi oameni cu suflet... Dar din ce am văzut eu... Nu pot să înţeleg unde se duc toate ajutoarele... pentru că locuinţa era plină de gunoaie, hainele de pe copiii murdare, iar pe masă nu aveau nimic... În fine... Nu sunt nimeni să judec... Doar îmi exprimam o părere...
În rest, sunt ok... fără prea multe complicaţii şi implicaţii... doar puţini fluturi prin stomac... :) :P

Otravă Albastră...

Îmi iau doza zilnică de moarte...

o îngrop adânc în mine

o las să se dezintegreze şi să mă pătrundă în toate moleculele

Şi soarele e trist...

şi îmi arată Culoarea

Otrava e Albastră!

doar uneori e galben-tuciurie... atunci când mă sărută vesel

În rest... Otrava e Albastră...

Singura mea resemnare e că Otrava mă alină...

niciodată nu m-a dezamăgit...

Dulcea Mea Otravă Albastră!

Rătăcesc....

printre oameni care şi-au pictat oboseala pe chipuri...
printre oameni care şi-au ascuns fericirea în buzunarul de la blugi
printre oameni care s-au înfăşurat cu furtună
printre oameni care poartă pelerine anti-soare
printre oameni care şi-au fărâmiţat îmbrăţisările
printre oameni care au aruncat zâmbete în gunoi
printre oameni care au prăfuit iubirea
printre oameni care rătăcesc rătăcind sensuri

rătăcesc printre oameni care rătăcesc... rătăcind rătăcirea...

Rutină

Mă trezesc în fiecare dimineaţă la 7.10. Mă dau jos din pat, mă încalţ cu papucii de cameră mov, mă duc la baie. Mă uit în oglindă, îmi observ cearcănele... casc gura şi mă holbez la dinţi... pun mâna pe periuţă şi mă spăl pe dinţi... Apoi mă spăl pe faţă... Apa e rece... Staţionez un minut pe budă... mă spăl pe mâini... Mă întorc în cameră şi deschid muzica mea cea de toate zilele... Îmi întorc dulapul pe dos în căutarea hainelor cu care mă voi îmbrăca... Mă îmbrac... Uneori mă machiez... Mă încalţ... Ies din casă şi mă duc la ai mei... Îi salut cu salutul specific familiei mele "Budada!"... îmi beau cafeaua cu ei... în veşnica ceaşcă roz... cu numele meu pe ea... Pornesc la serviciu... Uneori iau taxiul... alteori maxi-taxi. Urăsc transportul în comun! Ajung la serviciu... Adeseori întârzii câteva minute... Particip la şedinţa de sumar... Uneori nu am nimic pregătit şi ideile îmi apar în mod spontan... Uneori... Mai zăbovesc la calculator citind presa locală şi naţională. Acum am realizat că n-am citit Caţavencu şi Dilema de trei săptămâni... Pornesc pe teren... E frig... dar trebuie să-mi fac treaba... Revin la redacţie... Până după-amiaza stau şi scriu... Uneori mă întind şi spre seară... Termin cu scrisul... închid calculatorul, îmi salut colegii şi... plec acasă... Pe jos... îmi place să-mi simt oboseala... Ajung acasă... deschid calculatorul... pierd vremea... Îl aştept pe iubitul la mine... Stăm şi pierdem vremea... sau ne uităm la un film... sau ascultăm muzică şi aberăm... sau ne certăm sau plângem sau... stăm unul în braţele altuia... sau... cam atât... Pleacă acasă... Sting lumina şi adorm pe nesimţite... Mâine va fi aceeaşi zi!

Visul Meu vs. Realitatea Mea

Întâmplarea mi-a scos în cale Visul...
şi am trăit visând...

Trăiesc trăind Realitatea pur întâmplătoare...

Stabilizare: Realitatea m-a ancorat în realitate...

Cutremur: Visul îmi fiinţează alter ego-ul...

Revoltă: Vreau să visez!

Realitate: Trăiesc!

Întâmplarea mă vrea visândă...
pe o mare de incertitudini...

El mă vrea pragmatică
într-o Viaţă pragmatică...

Eu mă vreau şi aici şi acolo

Ea îmi spune să visez!

Cealaltă îmi spune să stau cuminte...

Aista îmi spune să zburd...

Vreau absolut... vreau infinit...
vreau sa te am
sa nu te mint...
Vreau sa visez...
să te păstrez...
Vreau!

Dezamăgire...

Iarna a bătut din nou în geamul meu...
Mi-a arătat limba şi mi-a spus că nu are de gând să mă părăsească.
Celule de gheaţă mi-a lipit de suflet
şi mi-a trunchiat amintirile frumoase...
O clipă mi-ar fi fost de ajuns
să ştiu că nu voi mai muri,
însă Călătorul... a trecut...
Şi a lăsat promisiunile în spate...
"Eu pe tine nu te las! Eşti minunea de care aveam nevoie..."
Now you need me... Now you don't... Now you see me.. Now ... you... don't...
Dezamăgită în toate cotloanele trupului...
mi-am ascuns durerea în scrinul timpului
Şi am murit...
Doar pentru a naşte Iubire!
Iubire?!?
Nu mai cred în iubiri ideale, absolute şi încântătoare...
Cred în dezamăgiri... puternice şi demoralizatoare...
Nu mă mai mint de multă vreme...
Nu mai vreau să mă amăgesc cu speranţe...
Nu mai eşti decât... o altă Dezamăgire...
Cea mai dureroase dintre toate...
pentru că îţi dăruisem total Cuvântul!

Plouă ... Plouă ...

M-am închis în camera cu iluzii
şi fumez un Kent lung
şi plouă plouă
Îmi definesc iubirea în cerculeţe de fum...
şi am realizat că visarea mi-a intrat în rutină
nu mai simt
nu mă mai fiinţează
Atomii unei ierni mult prea triste
mi se lipesc cu disperare de geam...
Flash!: Mă simt ca într-un poem de Bacovia
pic! pic! pic! M-am izolat în camera cu iluzii
şi plouă plouă
Umbra numără puncte de întrebări
El are prea multe răspunsuri...
Îmi sorb cafeaua de noapte
în timp ce fantasme mi se perindă în şoaptă
pe retina memoriei...
Secundele trec... Iubirea trece... Amintirile rămân...
Scurt-circuit de existenţă!
Te iubesc... te iubesc în ziua mea de mâine...
Muzică deprimantă:
"The leaves began to fall
And no one spoke at all
But I can't seem to recall
When you came along
Ingenue..........."

Nehotărâre

Ce proşti mai suntem amândoi!
Comori de plăceri dorm în noi,
Şi cum le-ar putea deştepta
O clipă din dragostea ta!
E oare-o virtute-a răbda?...
Cu zâmbetul tău mă-nfiori,
Stăpânul atâtor comori...
Eu ştiu că mi-ai da, dac-aş cere,
Tu ştii c-aş primi, de mi-ai da,
Şi totuşi răbdăm în tăcere,
Privind cum viaţa se trece
Pustie şi tristă şi rece....
Nu îmi aparţine, iar autorul nu mi-l amintesc

*** Francesco Petrarca

De nu-i iubire, ce simt cu fiinţa?
Iar dacă e, din ce substanţă-i oare?
De-i lucru bun, de ce-i cumplit şi doare?
De-i rău de ce mi-e dulce suferinţa
De ce suspin, dacă mi-a fost dorinţa?
De n-am dorit-o, plânsul ce rost are?
O, moarte vie, blândă destrămare,
Cum poţi atâta, siluind voinţa?
Iar de-am voit, nevrednic sunt de milă.
Purtat de vânt, în luntrea mea fragilă,
Gonesc pe-o mare rea, lipsit de cârmă,
Cu gândul zbor, greşala mă răstoarnă,
Că nici mai ştiu ce vreau până la urmă,
Şi tremur vara, ard în miez de iarnă.