de la început

Mă doare sângele în vene
se dezgheață
vrea să învie
și cântă a început
și-i foame a Lumină
și-i sete a Speranță
cu vorbe nenumite cheamă
un strop de dimineață
ce n-a mai încăput.

Alung din mine timpul vechi
și mă-nfășor în kilometri de cuvânt.
E Ziuă.
Degeaba zbori
de gândurile-ți frângi în limite de-avânt.

Mă doare sângele și tace
zăpada netopită strigă-n cer
E martie
E primăvară închisă-n carapace...

Cred în cuvinte și-n tăcerea lor.

de ora 7 jumate

În fiecare dimineață

Îmi culeg gândurile rătăcite

și le ordonez în ordine alfabetică,

apoi îmi beau cafeaua.

Las soarele să mă sărute părintește pe frunte

și pornesc într-o nouă zi.

nu-mi plac merele

nu-mi plac portocalele,

îmi plac lămâile.

Oamenii se mișcă alene.

Oamenii își etalează disperarea la geamuri.

Oamenii își caută suflete pereche.

Vântul e tăios

și-mi suflă în urechea stângă.

morning, keep the streets empty for me!

Orașul se trezește. Părinții își duc copiii la grădiniță. E 6 jumătate. Inuman! Vecinii de sus joacă șah în bucătărie, cu scaunele, iar alții coboară grăbiți, se urcă în mașini și dispar. Eu am să-mi fac cafeaua. Azi e o zi mare. Și următoarele la fel.

E oficial!

- Ce vrei să fii când ai să crești mare?

- Cremă de zahăr ars.

Asta pentru că am revăzut zilele trecute Jeux d'enfants, care nu m-a impresionat atât de tare precum mi se întâmpla în alte dăți. Poate l-am văzut de prea multe ori și nu mai are farmec.

Dar, revenind.

Îmi amintesc de eseurile pe care le scriam în generală. Făceam pregătire pentru olimpiada de limba română și lucram suplimentar foarte mult, iar una dintre temele de eseu a fost „drumul tău”. Fiecare fabula… cum știa mai bine sau cum visa mai bine. Eu mi-am văzut drumul foarte clar atunci. Mi-am ierarhizat visele cronologic și am scris despre ce îmi doream să fiu. La început ca orice copilă: doctoriță, cântăreață, dansatoare, stea… Habar nu am ce mi-am mai dorit. Apoi, profă de religie. Nu știu de ce. Bănuiesc că eram fascinată de profa pe care o aveam atunci. Arăta ca… o mamă bună și blândă. Apoi, mi-am dorit să fiu profă de română. Chestie pe care o visez și acum, dar nu atât de des. Rememorez o groază de evenimente din viața mea și încerc să realizez unde m-am pierdut, fără să arunc vina asupra cuiva. Și tot nu-mi dau seama. Oricum, între timp am ales un alt drum, care îmi place la fel de mult, doar că eu sunt o leneșă. Așa că, printre altele pe care mi le-am propus pentru anul acesta, promit să scriu mai mult și mai cu spor, promit să-mi găsesc un loc de muncă ok, promit să fiu ziaristă, cum îi place mamei să-mi spună.

de ora 6

îmi plac adunăturile de oameni diferiți, în care... mirosul de parfum și cel de țigară se contopesc. îmi place mirosul de crâșmă...

Cafea and Rock’n’Roll

De astăzi mă voi schimba.

Îmi voi bea cafeaua doar cu miere

și voi renunța la țigările tari.

Dar mâine voi fi la fel.

Voi purta pălărie mov

și mănușile de catifea.

Ieri n-am fost eu.

Nu-mi stă bine cu ochii verzi

și nici cu părul blond.

Așa că de astăzi mă voi schimba!

Poate voi bea doar ceai

și chiar voi renunța la țigări.

Să nu suferi pentru mine

Tot timpul mi-a fost frică să nu dezamăgesc. Să nu mă dezamăgesc pe mine, pe mama, pe tata, pe bunica, pe dirigă, să nu-mi dezamăgesc prietenii. Cred că dezamăgirile apar, uneori, inevitabil, atunci când așteptările sunt prea mari. Sufletul există și nu este ascuns sub măști. Trebuie doar să vrei să-l vezi. Cum e și cu adevărul. Indiferent de minciuni, adevărul se separă ca uleiul de apă.

Sunt dependentă… de cafea, de țigări, de cola, de alcool, de îndrăgosteli, de haine, de prietenii mei. Și sunt conștientă de adicțiile mele. Am învățat să mă accept, să nu mă mai consider vinovată la fiecare pas pe care îl fac, am învățat să mă temperez, să mă educ, să mă iubesc așa cum sunt și să trăiesc cu mine și cu excesele pe care le fac. Da. Tot timpul m-am aflat în căutare fără să știu ce anume caut și acum vreau să finalizez. Căutarea mea să aibă un sfârșit, fericit sau nu. Trebuie!

Mereu am avut o problemă cu oamenii. Pe lângă faptul că mă atașez foarte greu de oameni, atunci când mi se întâmplă mă simt datoare să fiu altfel de cât sunt. Să nu-i dezamăgesc. Ai idee cât de greu este? Cât de obositor? Nu știu dacă știi… dar eu m-am săturat câteodată. Chiar și acum. Nu știu de ce mă simt datoare să-ți răspund.

Știu că sunt judecată. Dar nu-mi pasă. Nu-mi mai pasă. Sunt așa cum sunt. Dacă va trebui să dau cuiva explicații acea persoană voi fi eu. Culorile s-au pierdut, iar eu… eu mă voi regăsi. Pentru că mi-am propus. Pentru că trebuie. Pentru că se apropie ziua când va trebui să-mi ofer explicații.

Așa că… „nu te mai uita la mine cu ochii aștia goi, mai bine învață-mă să adorm zâmbind… Și… iubește-mă așa cum sunt.”

printre gânduri

înnebunesc de gânduri. știu că ești singur acolo și că și tu înnebunești de gânduri exact ca și mine. iubirea asta e prea vicioasă. o poți câștiga într-o clipă și o poți pierde tot într-o clipă. nu știu ce este bine. știu doar că mi-e îngrozitor de dor de tine. încerc să caut un răspuns în mine. încerc să mă fac mai bună. încerc să nu te urăsc. încerc să fiu corectă cu mine.
nu pot. încă. și tot mi-e dor.
pierd o groază de nopți aiurea. mă înec în alcool și când mă trezesc mă apucă regretele. ce am făcut noaptea trecută? ah... m-am îmbătat și m-am gândit la tine. nu m-am distrat... a trecut ceva vreme de când nu m-am mai distrat... doar am băut... până când am pierdut numărul care-mi era limită. ... mi-e frică. știu că fac ceva greșit și vreau să mă opresc. dar mai beau un pic. poate uit.

In Botosani

Imi iubesc orasul pe timp de toamna. E cel mai frumos. Ador sa ma trezesc cu o cafea facuta de tata, sa stau la taclale cu ai mei, sa ies afara si sa fie inca un pic de ceata si fum... Sa miroase a frunze arse... Doamne! Nicaieri nu-i mai grozav decat la casuta mea... Si soarele... Soarele e mai dulce si mai amar aici! Si-mi place!

dragul meu

e greu să nu mai poți lupta. să simți că ți s-au terminat bateriile. știi bine nu am fost niciodată cei mai cei... poate am avut momente când ne-am simțit așa, poate că alții ne-au văzut așa.... știi? îmi amintesc când te-ai mutat pentru prima oară de acasă... în apartamentul acela vechi și prăfuit... și plin de cărți... îmi amintesc cum găteam cu drag împreună... cum citeam împreună, cum ne iubeam, cum dormeam, cum tăceam? îți amintești? eram oare fericiți?
îmi amintesc când ne-am mutat împreuna. oare n-am fost fericiți? oare nu puteam să trecem peste tot? este foarte ușor să te saturi de situații, să-ți faci bagajul și să pleci. mai greu este să stai și să lupți. mereu vom trăi cu impresia că noi am făcut totul și că, de fapt, celălalt nu a fost întreg. de ce? pentru că așa se întâmplă câteodată... nu suntem jumătăți perfecte... nu stau să mă plâng... doar mi-e ciudă, cred... niciodată nu am reușit să discutăm ca oamenii. au fost atât de puține momentele când chiar ne-am înțeles, dar chiar și așa... relația asta a fost cea mai frumoasă! iubirea am măsurat-o mereu în durere. nu există iubire fără durere! cu cât e mai mare, cu atât iubești mai mult...nu am visat niciodată la o relație lină... visat, nu știu dacă e termenul corect... nu mi-am dorit! așa e mai bine... nu mi-am dorit o relație lină, monotonă... în care să mă mir de câtă înțelegere există... nu!
am vrut mereu ceva palpitant... și nu în felul acela, în care te gândești tu... am trecut de multă vreme peste copilării... nu, am vrut mereu ”andrenalină”. crezi că Laura nu era fericită în mizeria ei? ba da... era chiar foarte fericită...
de ce te vreau lângă mine? pentru că, poate, acum nu ești ceea ce îmi doresc, dar știu sigur că ești soțul meu! ești singurul alături de care m-am imaginat mireasă, ești singurul alături de care m-am văzut soție, ești singurul pe care mi l-am dorit tată al copiilor mei.
nu te încăpățâna să visezi acum ceva ce nu este posibil... nu ești pregătit pentru o viață în doi... cum poate nici eu nu sunt. viața în doi se învață... nu te trezești într-o dimineața și realizezi că, gata, ești competent pentru asta. noi am dat greș la primul examen.
pentru fiecare examen decisiv pe care îl susții în viață trebuie să aștepți o anumită perioadă până îl poți susține a doua oară... a doua oară îl treci... doar să fii prea prost ca să pici... examenele nu le dai atunci când vrei tu, ci atunci când sunt programate. al nostru încă nu s-a programat...
îți scriu aici pentru că asta este casa mea... iar tu o știi prea bine... doar aici reușesc să mă simt eu... dezbrăcată de răutăți și de lume!

Thanks, Jim!

Un clip drăguț tare pe care mi l-a trimis Jim. Pentru că-mi plac spectacolele de păpuși, pentru că sunt un copil, pentru că sunt veselă și pentru că îmi place la nebunie piesa asta!
Filmarea este făcută în Milano.
Nu-i așa că-i cel mai drăguț șoricel?

și e toamnă iar...

și miroase a frig și abia aștept să-mi scot fularele și mănușile de la păstrare. abia aștept să mă plimb și să mă minunez de culori și de mirosuri. și să mi se pară că orașul acoperit de praf are mai mult farmec toamna.
și voi porni pe străzi și mă voi pierde în mulțimi de oameni agitați și năuci. și îi voi analiza și pe față voi avea același surâs de mulțumire și împlinire.
doamne, cât ador toamna! nu știu de ce, dar în octombrie, mereu mă simt mai fericită, mai întreagă, mai Lorena decât în alte luni. în octombrie am mereu o poftă nebună să iubesc... să mă știu iubită, să visez, să mă bucur de orice...
de ploaie, de vânt, de ceață, de brumă, de frunze, de atâtea culori, de atâtea senzații, de atâtea dorințe...

Voi nu iubiți toamna? Nu-i așa că orașul e adorabil în octombrie?

iubesc toamna