Uităm cine suntem...

Uităm cine suntem şi asta se întâmplă în fiecare zi. Eu am uitat că sunt Lorena... M-am uitat pe mine... şi nu îmi amintesc unde anume... Caut să mă regăsesc, dar nu reuşesc. Sunt amnezică atunci când vine vorba de Lorena. M-am căutat în Copilărie, dar nu m-am găsit acolo. M-am căutat în Adolescenţă şi... nici acolo nu eram... În viaţă?!? Oare aici trebuie să mă caut...? M-oi fi rătăcit la vreun hotar... şi nu ştiu să găsesc Calea...
Am căutat tot timpul doar ce mi-a oferit plăcerea trecătoare şi am uitat de esenţă. M-am trezit că trăiesc una dintre acele crize existenţiale de care râdeam atunci când le observam prin filme sau la alţii... Preferam să arunc o vorbă în vânt "Eh! Un nebun... Delirează... Halucinează..." şi-mi ascundeam nebunia mea şi o renegam ca şi cum nu ar fi făcut parte din mine... Aveam sclipiri de moment... şi mă revoltam pe tot ce mă înconjura... "Nimeni nu înţelege! Sunteţi prea superficiali! Voi nu cunoaşteţi Adevărul Meu!" De parcă eu era atotştiutoarea...
Nu ştiu nimic... Nu sunt nimic... Nu mai sunt nici măcar Lorena... M-am pierdut... Am uitat cine sunt... Sunt mică şi neştiutoare şi slabă şi vulnerabilă... Nu vreau decât să-mi regăsesc credinţa, pentru că apoi am încredere că mă voi găsi şi pe mine... MĂ VOI REGĂSI... la hotar de visare şi realitate....

Dimineaţă....

Am vărsat tot albastrul din vene...
şi mi-am înghesuit în loc o lume...
E haos şi te chem...
să stingi o durere două trei
ordonate alfabetic
după intensitate
Am vărsat tot roşul din suflet...
şi mi-am înghesuit în loc albastrul
E gol şi te chem...
să-l cânţi, să-l scrii, să îl pictezi...
să-i cumperi o piele
prăfuită...
Am vărsat dimineaţa în zi
şi m-am izolat în noapte
E întuneric şi te chem
să-mi aduci o cafea
o ţigară
şi un strop de Dragoste....

Cele mai drăguţe cuvinte

"Miroşi ca o foaie colorată" - R.
"Ai cea mai limpede voce" - R.
"Uneori simt că suntem făcuţi unul pentru celălalt şi atunci mă bucur aşa de mult! Dar numai în vis..." - R.
"Ai un fel unic şi ciudat de a fi" - A.
"dimineaţa mea", "gazela" :D:D:D, "dimineaţa mea de vară", "gogoaşă", "Floare de colţ", "turtiţa mea", "buburuza mea", "raza mea de soare", "comoara mea grea", "gândăcel", "pana mea de înger", "steaua mea infinită", "turturică", "gând al meu", "eşti o sclipire pentru unii, dar geniu pentru mine":D, "vrei să-mi curgi prin vene?", "te iubesc, pajiştea mea!" - doar câteva cuvinte pe care mi le-am amintit acum de la D.
Şi mai sunt atât de multe cuvinte drăguţe, dar pe care nu reuşesc să mi le amintesc în acest moment!

:D Un an de presă scrisă!

Astăzi am împlinit un an de când lucrez în presa scrisă botoşăneană!!! Sunt happy, happy, happy... :D:D:D

Dor nebun şi inimă plină de arşiţă....

Mi-e dor de Cuvânt! A apărut cineva care mi-a vorbit exact cum îmi vorbeai şi tu... Mi-a spus cuvinte atât de dulci, dar atât de îndurerate... Şi iar sufletul meu din nou e cuprins de dor şi seacă pe zi ce trece... Nu înţeleg de ce sunt atât de însetată de Absolutul acesta relativ.... Nici măcar nu ştiu dacă există... Dar eu cred, cred în Dumnezeu şi în Iubire... Cu toate acestea simt cum mor în fiecare zi! Sunt tot mai revoltată, sunt tot mai plină de... nu ştiu de ce sunt plină... Simt cum mă transform în ceva .... ce nu mă mulţumeşte... Trec printr-o criză teribilă în care nu mă pot regăsi... Simt cum mă pierd. Mi-a spus atât de frumos omul acesta... mi-a vorbit atât de frumos despre zbaterile lui... încât, involuntar, am dat în lacrimi... Simt un dor nebun care zace în mine, iar inima mi-e plină de arşită! Sunt însetată mai mult ca oricând de Iubire... Mi se va potoli oare setea?

Beţie...

Cam asta e starea mea... Sunt beată.... din cauza florilor de castan, sunt beată din cauza unor spectacole de teatru excepţionale, sunt beată din cauza unui nebun, sunt beată din cauza unor prietenii... Şi sunt fericită în beţia mea!
Pe lângă lăcrămioare, ador castanii în floare.... Mereu mi-am dorit flori de castan dăruite şi într-un final le-am primit... Când înfloresc castanii mă îndrăgostesc... de VIAŢĂ! Şi tot castanii îmi induc şi o nostalgie... Dragul meu liceu este păzit de nişte falnici castani... care mi-au vegheat îndeaproape adolescenţa...
În această perioadă se desfăşoară festivalul de teatru Amfiteatru. Concurează trupe de teatru din licee, trupe care nu-mi sunt deloc străine. Totuşi, favoriţii mei sunt actorii Colegiului Eminescu. Au prezentat un spectacol excepţional, care, pe lângă aprecieri, a adunat şi multe critici nefondate, după părerea mea. Aş putea spune că am fost furioasă când abia ieşită din sală am auzit pe unul dintre amicii mei spunând "Un spectacol slab! Artele au fost cu mult mai sus!". În căpşorul meu nu se poate face o comparaţie între spectacolele celor două licee, pentru că Atelierul are o experienţă în spate, întărită de numeroase premii, iar Tavi are mai mult talent decât toată trupa Artelor la un loc. Şi apoi, apreciez ceea ce au făcut cei de la Arte, au arătat că au potenţial, au pregătit în timp scurt o piesă bunicică, adică amuzantă, dar ar trebui să ştie şi să se autoevalueze. O altă chestie pe care nu o înţeleg este rivalitatea dintre colegii... Bine, recunosc, sunt şi un pic subiectivă când vine vorba de Atelierul de teatru. Nu pot să nu fiu altfel când le-am urmărit spectacolele cu sufletul la gură, de fiecare dată când am avut ocazia. Or fi şi aroganţi unii, dar au şi de ce să fie aşa... Nu ştiu, din punctul meu de vedere, Atelierul este cel mai bun, până acum... Aştept să văd ce fac şi cei de la Drama...
Revenind la beţia mea... Am un iubit nebun.... care m-a trântit în iarba udă şi m-a sărutat... care m-a luat în spate şi m-a cărat o bună bucată de drum... care s-a agăţat de castani, doar ca să-mi ofere mie flori... care face o groază de lucruri doar ca să-mi arate cât de mult mă iubeşte... "Îmi doresc să ne trezim morocănoşi, dar în acelaşi pat" - dintre cele mai drăguţe şi mai simple cuvinte care mi s-au spus.... Şi acu mi-a trecut altceva prin cap :D of... ador starea de beţie!

Urăsc transportul în comun!

Urăsc transportul în comun pentru că tot felul de burtoşi stau lângă mine şi uneori mă ating... din greşeală, dar mă ating... Urăsc transportul în comun pentru că nu mă simt deloc în siguranţă, deoarece în fiecare curbă am impresia că microbuzul se va răsturna din cauză că e supraplin. Urăsc transportul în comun pentru că, din nou, nu mă simt în siguranţă din cauza persoanelor dubioase, persoanelor bete, care ţipă şi comentează neîncetat. Urăsc transportul în comun din cauza izurilor de toate felurile care se contopesc şi îmi dau o stare de discomfort. Urăsc transportul în comun din cauza manelelor. Urăsc transportul în comun din cauza şoferilor libidinoşi. Urăsc transportul în comun pentru că sunt aceleaşi trasee :)) Urăsc transportul în comun şi punct!

Despre Prietenii mei

Mi-s tare dragi... Mi-au fost colegi de clasă în liceu. Jojo mi-a fost colegă de bancă şi tovarăşă de suferinţă, bucurie, trăsnăi multe şi haioase... Suntem tare nostalgice după perioada liceului.... George mi-a fost cel mai de preţ confident, alături de Joj... Ea mă îndemna mereu să acţionez cum îmi dictează inima... în schimb, George este tipul raţional care mi-a spus mereu că nu este bine ceea ce fac şi m-a atenţionat când am dat greş... Ei mi-au fost alături mereu când mi-a fost greu... Mă gândeam că este o chestie ciudată ca prietenii mei cei mai buni să fie născuţi în aceeaşi zi, în acelaşi an... Cu ei am împărţit şi cele mai frumoase momente...
Nici nu ştiu ce anume ar fi reprezentativ pentru dulcii mei prieteni...
Ador ieşirile cu George... în care stăm ori la o cafea ori la o bere şi fumăm şi vorbim despre toate... Îmi amintesc când eram cu un anume el... care nu-mi permitea să mă întâlnesc cu prietenul meu cel mai bun... Eram nevoită să mă întâlnesc pe ascuns cu George ca să evit crizele de gelozie... Şi dragul meu mă înţelegea... şi cu toate că mi-a spus de câteva ori că relaţia nu va dura... nu m-a certat când am ajuns să-i plâng pe umăr... S-a bucurat pentru mine când i-am spus că iubesc o nălucă şi m-a încurajat să o iubesc în continuare... O să dau de băut pentru tine... dragul meu prieten.. Un Campari Orange!
Jojo... sunt atât de multe de spus... Îmi amintesc de dansurile noastre haotice pe Vama Veche, după ce am urmărit Legături Bolnăvicioase... Îmi amintesc cum chiuleam şi mergeam la plajă... Îmi amintesc cum ne plimbam nebune prin tot oraşul... Îmi amintesc cum am plâns împreună, îmi amintesc cum am râs împreună... Îmi amintesc cum am făcut clătite şi apoi am stat pe acoperiş şi am fumat... în toiul nopţii.... Îmi amintesc cum făceam crize de gelozie pentru că aveam impresia că te-ai apropiat de alta... Îmi amintesc cum te certam pentru că dădeai greş în relaţii... Îmi amintesc cum ne-am certat de două ori în prietenia noastră; o dată din cauza lui B şi o dată din cauza lui G. Doamne... sunt atât de multe... Îmi dau lacrimile când mă gândesc... şi mi-aş dori să fim din nou copii şi să cântăm şi să dansăm şi să râdem şi să plângem şi să ne îndrăgostim şi să iubim...
Prietenii mei sunt speciali... cum de altfel, sunt toţi prietenii... Astăzi este ziua lor... şi nu le pot fi aproape, dar le voi fi în weekend... Vă iubesc... Voi ştiaţi asta? Am stat şi m-am gândit mult la nişte cuvinte măreţe... care să exprime cât mai exact ceea ce simt... dar nu am găsit... Atât doar... PRIETENIE ŞI IUBIRE...
La mulţi ani, dragi iubiţi şi dulci prieteni!

Nu omorâţi cărăbuşii!!!

Sunt tare tristă... Azi mergeam... pur şi smplu mergeam şi mă uitam pe unde calc (am avut câteva păţanii, nu de alta...) şi am văzut o infinitate de cărăbuşi de mai... morţi. Oamenii sunt atât de nepăsători... Cum pot să calce indiferenţi pe cărăbuşi? Nu se gândesc nici o clipă că ei sunt atât de mici şi de neajutoraţi şi de blânzi şi de drăguţi... Şi apoi... Cine se pune în locul unui cărăbuş? Ei sunt mai bezmetici, aşa, de felul lor... şi cad mereu pe trotuare şi pe asfalt, iar oamenii, răii îi calcă fără milă! Oare vouă v-ar conveni să fiţi un cărăbuş? V-ar conveni ca un om mare mare să vă strivească? N-aveţi pic de suflet... N-ar mai avea farmec aprilie şi mai dacă n-ar exista drăguţii cărăbuşi... Îmi amintesc că atunci când eram de-o şchioapă prindeam câte unul şi îl ţineam în palme şi-i recitam "Gândăcelul" de Elena Farago...

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

Aşa că... Nu omorâţi cărăbuşii!!!

Le ador....

Sunt atât de fragile... Şi atât de frumoase... Nu am mai văzut ceva atât de minunat... Nu-mi doresc decât un bărbat care să fie în stare să-mi umple camera cu lăcrămioare... Să-mi aducă toată lăcrămioarele din lume... Să mă îmbrace în lăcrămioare... Atât visez.... O cameră plină cu lăcrămioare... Bine... :) M-aş mulţumi şi cu un buchet mai mare... Ca să nu spună cineva că sunt hapsână :)) Dar le ador.... ADOR LĂCRĂMIOARELE!!!!

Moale... şi cald....

Un fior moale şi cald mă inundă de fiecare dată când te văd... E o fierbinţeală pe care nu reuşeşc să o desluşesc şi nu aş putea spune că este plăcută, dar nici neplăcută nu e... Simt cum sângele îmi urcă în obraji şi ţâşneşte... Îmi vine să-mi ascund faţa de frică să nu observi... Îţi evit privirea de teamă că vei putea citi în ochii mei toată Iubirea... Senzaţia durează preţ de câteva minute până când te pierzi în mulţime... dar eu continuu să îţi simt paşii molateci... Prezenţa ta se distinge... Eu ştiu... cine eşti, unde mergi, când vii, ce faci... Eu îţi iubesc mersul, părul, mâinile şi ochii... Iubesc aerul pe care îl respiri... Sărut milimetrii de stradă pe care calci... Vreau să fiu o frunză... Şi vântul să mă bată... şi în furia lui nebună să mă lipească de pieptul tău... Să te simt... Sau de buze... dar cer prea mult...
Inima mi se opreşte când te văd... ca şi cum ar continua să bată în pieptul tău... Simt un gol în piept când apari.... apoi... simt explozii şi erupţii de vulcani în mine.... Ca apoi să nu mai simt nimic... Doar inima bate... tica tac tica tac... Te voi iubi mereu în ziua mea de mâine... Să ştii ...

Titlu

E dimineaţă... şi trebuie să plec pe teren... Am un gol în stomac... Aştept să vină vara... O aştept de vreo opt luni, merg pe a noua... Poate, poate iese... Aseară am avut un şoc, un şoc existenţial... Dar sper să-l depăşesc. Am fost în mijlocul unei furtuni seci... Nu am mai scris de mult şi îmi lipseşte... Din nefericire... nu mai am vise în traistă... Aştept să iau o pauză de Paşti... poate reuşesc să-mi încarc bateriile măcar un pic. Ieri m-am întâlnit cu Blonda. A slăbit mai tare... În seara asta soseşte Jojolina mea... Abia aştept să o văd... Mâine vine şi sclero meu... Şi de el îmi este dor... Şi tot zilele astea trebuie să sosească şi prinţul meu din vremuri... Nu l-am văzut de exagerat de mult timp. Am mai vorbit la telefon şi mi-a părut aşa schimbat... Nu mai era el, cel tălâmb ca altădată... Era.. pur şi simplu, altfel. Îmi este dor... să fiu liberă. Acum mă simt încorsetată de toate responsabilităţile pe care le am. Nu-i aşa de interesant să fii om mare. Când eram de-o şchioapă tot timpul îmi spuneam că o să cresc eu mare şi o să fac tot ce vreau, dar am crescut mare şi tot nu fac ceea ce vreau... De fapt, într-o prea mică măsură... Ieri m-am suit în copac. :)) Simţeam nevoia.
Cam tre' să plec acum...

Hate U!

Hate U!!!!! hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u hate u