Când eşti între patru pereţi şi toate uşile şi ferestrele ţi s-au închis şi simţi că nu mai ai cale de scăpare, închide-ţi ochii, deschide-ţi inima şi
mintea, apoi aruncă-te ca-ntr-o gaură neagră. Surprinzător cum găseşti soluţii şi rezolvări pentru toate.
Sau vin ele la tine.
Spuneam duminică noapte că abia aştept să treacă timpul ăsta care doare. Ştiam că tu nu mă vei ajuta şi că nu vei ezita să mă loveşti mai mult decât
ai făcut-o până acum. Dar nu m-am lăsat pierdută. Eu cred în Cineva, iar El nu mă lasă singură.
Şi mi-am lăsat durerea să se
risipească în cuvinte, uneori în lacrimi, am plimbat-o pe toate străzile oraşului şi am lăsat-o să se rătăcească, mi-am ascuns urmele, să nu mă găsească cel
puţin până data viitoare când din preaplinul inimii mele va trebui să vărs.
Aminteşte-ţi cât de fericită eram! Cea mai! Dar am adunat atât de multă fericire în mine încât nu mai încăpea viitorul.
Acum am înţeles de ce a trebuit să se
întâmple aşa. Trebuia să fac loc altor bucurii.
Şi ele au început să apară timid.
Întâi vorbe frumoase spuse din suflet care m-au făcut să vreau să merg înainte, cu inima sus!
Apoi un cântec care m-a făcut să zâmbesc de se uitau oamenii chiorâş la mine.
O plimbare lungă prin ploaie cu cea care m-a învăţat că zâmbind necazului îl voi ucide.
O colecţie de replici care nu dau greş niciodată :DO plimbare lungă prin ploaie cu cea care m-a învăţat că zâmbind necazului îl voi ucide.
Şi septembrie e aproape. Şi ca totul să fie perfect. A început să plouă exact când am vrut eu! Şi zâmbesc şi acum şi nu mai sunt tristă. Pentru că Cineva acolo sus mă iubeşte!
-ro_blue.png)
