Nehotărâre

Ce proşti mai suntem amândoi!
Comori de plăceri dorm în noi,
Şi cum le-ar putea deştepta
O clipă din dragostea ta!
E oare-o virtute-a răbda?...
Cu zâmbetul tău mă-nfiori,
Stăpânul atâtor comori...
Eu ştiu că mi-ai da, dac-aş cere,
Tu ştii c-aş primi, de mi-ai da,
Şi totuşi răbdăm în tăcere,
Privind cum viaţa se trece
Pustie şi tristă şi rece....
Nu îmi aparţine, iar autorul nu mi-l amintesc

*** Francesco Petrarca

De nu-i iubire, ce simt cu fiinţa?
Iar dacă e, din ce substanţă-i oare?
De-i lucru bun, de ce-i cumplit şi doare?
De-i rău de ce mi-e dulce suferinţa
De ce suspin, dacă mi-a fost dorinţa?
De n-am dorit-o, plânsul ce rost are?
O, moarte vie, blândă destrămare,
Cum poţi atâta, siluind voinţa?
Iar de-am voit, nevrednic sunt de milă.
Purtat de vânt, în luntrea mea fragilă,
Gonesc pe-o mare rea, lipsit de cârmă,
Cu gândul zbor, greşala mă răstoarnă,
Că nici mai ştiu ce vreau până la urmă,
Şi tremur vara, ard în miez de iarnă.

M-am îmbolnavit...

Da! M-am îmbolnăvit de nostalgie autumnală... şi acum încerc să mă vindec urmând un tratament cu plimbări lungi prin ploaie, ceaţă sau soare dulce-amărui. Nu am să mă vindec, ştiu! Asta până când sufletul meu nu va intra în iarnă şi va îngheţa, ca mai apoi în primăvară să prindă viaţă din nou... intact... Dar iarna e încă departe...
Mi-e dor... de un Vis... pe care îl visez zilnic. Mi-am întipărit adânc chipul lui în suflet şi doar aşa reuşesc să râmân în viaţă... Chiar dacă fericirea mea intră în depresie câteodată... reuşeşte să depăşească momentele, antidotul-speranţă dând rezultate neaşteptate...
"A fost cumva al sorţii har, /Megieş al inimii gingaşe /Să-ţi fie el o clipă doar?"... şi Doamne... cum reuşeste acest Vis să-mi înlănţuiască somnul... şi să mă tortureze cu cioburi de aduceri-aminte... Câteodată mă trezesc... şi doar gândul că voi adormi din nou mă fiinţează...
Culeg silabe de dor din aduceri-aminte... pe care le adun în poezia sufletului... El e stâpân pe sufletul meu... şi-mi citeşte şoptit poezia... încât... vocea lui blândă şi dulce mi s-a tatuat pe auz...
Doamne cum îl iubesc!... din prima clipă în care am îndrăznit să-l visez...
Va rămâne Dulcele Meu Vis, Taina mea... pe care doar copacii şi Luna din nopţile noastre mi-o ştiu şi mi-o veghează...

Dulcele meu Vis,

Mi-as dori sa-ti fiu aer. Aer pur, straveziu, palmuit de vant, spalat de ploi si sarutat de curcubeu. Aer stralucitor si inmiresmat de respiratia apelor, trecut prin plamanii pomilor.
Mi-as dori sa fiu aer liber, nestavilit de porunca nimanui. Sa cutreier in desfatare nevazutul dintr-un capat in altul si sa ajung pana la tine. Sa ma respiri adanc si sa ma pastrezi, iar fiinta mea imateriala sa infloreasca in tine luminandu-te, lecuindu-ti gandurile, alinandu-ti inima. Sa alung din timpul tau tot ce te margineste, ca tu sa poti respira linistit necuprinsul tot si nemurirea.
Buzele mele ti-au furat chipul si te dezmiarda in cantecul necantat al amintirilor.
Ma pregatesc... sa fiu vrednica sa zbor...

Soapta mea marturiseste...

Astazi ti-am simtit mainile... erau mai dulci ca mangaierea soarelui in dulceata trista a toamnei. Erau mainile tale! ...adierea departarilor spre care nu am ajuns niciodata. Mainile tale, mainile-veacuri de dor, liante ale cerurilor intangibile. Si erau atat de simtitoare... ca imi puteau pipai gandurile! Si pietrele au devenit mangaieri de cand pasesc cu tine in suflet. Nu lasa sa se aseze la loc pustiul care exista inainte de-a ne cunoaste, caci mi-am vazut prea multe vise decapitate! Gura mi s-a uscat in somn, negasindu-te, picioarele mele te mai cauta... inca... degetele mele te canta! Fantasmele or sa taca, sa-ti pot prinde soaptele... dimineata a certitudinilor mele... Mi-ai daruit fericire statornica! Astept sa ma ajunga umbra dulcelui tau zambet...

Versuri calatoare pe drumurile dinspre vara...

* Sunt balsamul uitarii pentru tot ce n-ai trait... pentru zadarnicia zbuciumului in care te-ai risipit...
* Am dormit un somn lung si greu si fructul visului meu esti tu!
* Mi-am aflat prea tarziu dragostea sa-i mai dau drumul sa-mi zboare din inima.
* Iubite, strange-ma tare! Vine iarna si sangele meu inca nu s-a descarcat de vara...
* Inchide-ti ochii sa n-ametesc de-atata dragoste citita-n ei.
* Acum ma sperie seninatatea ochilor tai. Adancimea lor e-atat de mare ca sufletu-ti devine de neatins.
* Vorbele tale curg direct in sangele meu si-mi alunga demonii indoielii. Apropierea ta face clipa sa traiasca.
* Ma dor ochii de ochii tai...
* Tu vii de sus, Eu vin de jos...
* Te-am ales din drumurile Intamplarii. Umbra, in trecerea scurt trecatoare, s-a strivit de o piatra.
* Nu mai vorbi, iubite! Gandeste-mi in sange. Vorbeste-mi cu palmele, cu gura, cu-ntreg trupul tau... sa ma mistui, sa ma umplu de tacerea vorbelor tale.
* Mi-ai patruns cu soapta in somn si mi-ai leganat visele...
* Glasul tau si-a culcat soapta in inima mea facand-o sa vibreze ca o vioara...

Meditatie...*

Nu sunt trista pentru ca nu suntem eterni. Ma chinuie gandul ca, atat cat traieste, omul nu este decat rareori fericit, incert, si cauza este iluzorie. Fericirea e iluzorie si viata e realista, dura, construita pe interese care se bat cap in cap. Aveam o vorba... Fericirea adevarata este orgasmul lui Dumnezeu, de aceea este interzisa muritorilor... Un pic cam profanatoare afirmatia mea, dar la momentul respectiv ma exprima...

...

* Fantezia este foarte primejdioasa, in sensul ca tulbura continuu logica existentei, dar fara ea spatiul se ingusteaza.
* Fara fantezie nu sunt posibile schimbarile, dar numai prin ratiune pot deveni accesibile.
* Arta este o punte intre realitate si vis, deci o impletire armonioasa intre ratiune si imaginatie.

Meditatie...

Nu putem renunta la vanitatea de a fi... eterni. Obsesia aceasta devine coplesitor de dramatica in vremea noastra. Iar suferinta, care are gradatii infinitezimale, devine de nesuportat cand nu gasesti puterea de a o depasi. Cel mai crut este atunci cand realizezi ca timpul este doar o fictiune inventata de om pentru a infrunta nimicnicia existentei. Ma gandesc adesea la religii... toate vor nimic altceva decat sa calmeze spiritul omului, creand noi obiective spirituale cu care sa putem infrunta timpul si spatiul.

Soapta Calatorului

Tacere nascand
hrana de fiecare noapte a
Poeziei...

numai pentru EL

Te numesc poezie, ...!
Te nasc si te ucid.
Te renasc si te ucid din nou
pentru ca ai devenit stapanul meu.
Te numesc poezie, ... ,
pentru ca esti inefabil.
Te iubesc si te urasc.
Te alung si apoi te chem
si iar te iubesc,
Poezie a sufletului meu.

Caramizi de gand la inceput de toamna

Vremea era cetoasa, usor imbibata de poezie. Ma lasam mangaiata de ploaia marunta de toamna, priveam asfaltul ud si incercam sa-mi imaginez pe care milimetru a calcat El. Oare eu nu-i urmam pasii? Insa cum as putea sa calc pe urmele unei fantasme?
Ma opresc pe o banca si chipu-mi diform ce se oglindea intr-o baltoaca ma face sa ma rup de lume si sa-mi fac ordine in ganduri si suflet. Acum ma urasc. Ma urasc pentru ceea ce sunt, gandindu-ma la ceea ce as fi putut fi. Ma urasc pentru ca o clipa din mine nu e egala cu o clipa din El. Ma urasc pentru ca sunt Lorena si nimic mai mult.
Si totusi...
Ma iubesc pentru ceea ce sunt si nu pentru ceea ce as fi putut fi. Ma iubesc pentru ca stiu sa traiesc ca nimeni altcineva clipa din mine si pentru ca nu am idee cum ar putea-o trai El. Ma iubesc pentru ca il iubesc si pentru ca stiu sa-i arat acest lucru in mii de feluri, numai cum vrea El sa il iubesc nu o voi putea face vreodata. Ma iubesc pentru ca sunt Lorena si nimic mai mult.
Ma gandeam ca marea mea obligatie e sa fiu eu insami, pentru ca doar atunci voi putea spune ca m-am nascut cu adevarat. Trebuie sa refuz sa joc in viata roluri de figurant si sa trec peste faptul ca cel mai mult ma incomodeaza la altii calitatile pe care eu nu le posed, facand ceea ce imi place si placandu-mi ceea ce fac. Incerc sa ignor snobii din jurul meu, niste costume elegante, dar fara fiinta umana inauntru, care au drept scuza "Sunt si eu om!", in loc sa o foloseasca drept carte de vizita. Poti sa canti si sa joci, insa ma irita de-a dreptul cei care joaca dupa cum li se canta pentru a salva aparentele. In fond, nu toate cuvintele framantate sfarsesc materializandu-se in idei.
Aud o voce:"Fii ceea ce vrei sa devii!", imi continuu meditatia si imi inventariez visele si nu pot pricepe de ce, de fiecare data la numaratoare imi iese unul in plus...

Se-arata zorile

Noaptea nemachiata se-ascunde dupa sarma ghimpata a cimitirului.
Ziua ramane in pielea goala, impietrita, etalandu-si sanii lasati in cascade.
Isi privesc amandoua trupurile colorate in sens invers
Si-si mimeaza nebunia cu nervozitate. Nu pot sa se plimbe prin centru.
Era liniste. Se-auzea doar cantul cocosilor improvizat de gaini.
Au facut schimb de toale... si-au imprumutat si fardurile
... s-au sarutat tremurand si... Buna Dimineata!