spovedanie (poem cu păcate)

ți-ai tatuat mâinile pe țâțele mele
să nu mai știe nici unul să le cânte
să te urăsc în oase
când te găsesc mustind ca un cancer
mă pui să învăț dintr-un an de chinuri
pe care l-am ascuns între scânduri și praf
și în buzunarele bărbaților cu fericiri
ți-ai făcut cuib în mine
tu și toată tristețea

cum să mă vindec de păcate
când îmi umbla prin vene
când blestemat e pământul din care te-am scos
prima oară
și-n care te-am băgat de atâtea ori
tu nu mori
sau învii de fiecare dată când îmi scurg durerea
mai puternic și mai veninos
ca șarpele în eden

și trădarea asta
mi-e ca o soră falsă
mă ademenește mai ceva ca un diavol cu ochi de jasp
când dulce pare mărul
e doar o gutuie
ce-mi seacă gura de orice dorință
și sufletul de viață

doar mama mă înțelege
ca un dumnezeu bun și iertător
și-mi amintește de îngeri
și de cea care am fost înainte de păcat
mă ține în brațe telepatic
și-mi șterge tristețea de pe chip

mă spăl din nou de tine
și mă spovedesc vouă
ești cea mai mare greșeală a vieții mele
mă iertați?

raisza

odată am întâlnit un înger
m-a rugat să-l ajut
să-și care aripile în bagaje
ca un melc
din lume în lume
știa să picteze ochi în suflete
și mi-a promis că mă învață
să tricotez amintiri
gândurile mi-au rămas înnodate în părul ei
cu fiecare ninsoare de dimineață și de noapte
și îi spun rugăciuni la telefon
ca păcătoasele fantezii la linia fierbinte
diminețile în noiembrie
ning îngeri cu bagaje
roagă-te
și ține-ți inima deschisă
ai să-i vezi și tu

maria

azi sfânta e tristă
privește nedumerită păcătoșii
care dau de mâncare îngerilor rugăciuni
nu mai are sânge cald
nici drumul nu-l mai știe
de când cerul stă mototolit în gunoi
e frumoasă
fluviul ăla o înfășoară
o transformă în nimfă și drac
oare e defectă
oare sângele-i nu se dezgheață-n stele
azi sfânta e tristă
a văzut un înger îmbrăcat în negru

renunţare

m-am oprit
vreme
trecea numai prin sticle goale

cuvinte
tot mai multe

dimineţile
culegeai lumina de jos

zici să nu fumez
ce ştii
doar aşa înţeleg ceaţa

între scânduri (ai rămas)

aruncat muz la gunoi
caut altul nou

ultimul poem de tavernă

mă dezbrac de tine
când șerpii adună ispite
într-o toamnă amară
nu ești dumnezeu pentru mine
nici n-ai să fii
ți-am lipit de prea multe ori coastele
când ți le-ai rupt în femei
am cunoscut-o chiar pe aceea
care și-a uitat coasta în tine
și pentru care mărul nu e stricat
nu voi fi niciodată evă
căci mă sperii ca de un străin
când te recunosc
deși am 23 de motive
să te arunc la gunoi cu cerul
te las să bați cuie în scânduri
până durerea se face nai
cuvinte se sting pe rând
să mă anunțe
sfârșitul mâinilor jertfă pe mese

în loc de adio

te părăsesc într-un wc infect
cu târâturile care adună nenorociri în gură
am aflat unde ţi-e locul
când am tras apa după fericire
pe facebook iubirea pare altfel
dar în viaţa reală târfele se fură una pe alta
e un joc tâmpit de-a râsu - plânsu

trăiesc într-o bucătărie pătrată
joc şah cu durerea
din când în când fumez un cui
pereţii plâng cerul de hârtie din gunoi
iar nopţile cu ozn au rămas într-o sticlă de vin
şi-un pall mall

rămân rebela cu aripi
care adună întrebări în oase
când ochii văd târâturi şi sfinte
răpite de ozn

am tras apa după fericire