timpul pe care nu-l avem ne învaţă. Timpul şi Octavian Paler

lui C.

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
...
avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventam,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
...
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
...
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească
...
Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pase.
Am învăţat că durează ani să câştigi încredere
Şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi
...
Am învăţat ca oricum ai tăia
Orice lucru are două feţe
Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi
Am învăţat că poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi
...
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu şi rău
Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă
...
Am învăţat că indiferent cât de bun îţi este un prieten
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi
Am învăţat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
...
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit
...
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te striga un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.

Ca după ploaie...

Când eşti între patru pereţi şi toate uşile şi ferestrele ţi s-au închis şi simţi că nu mai ai cale de scăpare, închide-ţi ochii, deschide-ţi inima şi mintea, apoi aruncă-te ca-ntr-o gaură neagră. Surprinzător cum găseşti soluţii şi rezolvări pentru toate. 

Sau vin ele la tine. 

Spuneam duminică noapte că abia aştept să treacă timpul ăsta care doare. Ştiam că tu nu mă vei ajuta şi că nu vei ezita să mă loveşti mai mult decât ai făcut-o până acum. Dar nu m-am lăsat pierdută. Eu cred în Cineva, iar El nu mă lasă singură. 

Şi mi-am lăsat durerea să se risipească în cuvinte, uneori în lacrimi, am plimbat-o pe toate străzile oraşului şi am lăsat-o să se rătăcească, mi-am ascuns urmele, să nu mă găsească cel puţin până data viitoare când din preaplinul inimii mele va trebui să vărs. 

Aminteşte-ţi cât de fericită eram! Cea mai! Dar am adunat atât de multă fericire în mine încât nu mai încăpea viitorul. Acum am înţeles de ce a trebuit să se întâmple aşa. Trebuia să fac loc altor bucurii. 

Şi ele au început să apară timid. 

Întâi vorbe frumoase spuse din suflet care m-au făcut să vreau să merg înainte, cu inima sus! 

Apoi un cântec care m-a făcut să zâmbesc de se uitau oamenii chiorâş la mine.



O plimbare lungă prin ploaie cu cea care m-a învăţat că zâmbind necazului îl voi ucide.

O colecţie de replici care nu dau greş niciodată :D

Şi ca ziua să fie întreagă: s-a ţinut de cuvânt, m-a sunat şi a venit exact în momentul în care aveam mai multă nevoie de el. M-am trezit şi am fost atât de fericită. Şi am râs şi ne-am băut cafeaua împreună în parc, din cănile mele faine.

Şi septembrie e aproape. Şi ca totul să fie perfect. A început să plouă exact când am vrut eu! Şi zâmbesc şi acum şi nu mai sunt tristă. Pentru că Cineva acolo sus mă iubeşte!