sâmbata cu sâni frumoși


îmbată-mă să nu pot deschide
dimineața în ochi
ca un orb să rătăcesc deshidratată de dragoste
când fericirea se ascunde după ochelari
iar patului să-i rămână dovadă
trup ostenit de femeie

minte-mă
ascunde-ți tăcerea în carnea mea
să te nasc într-o noapte în care gerul
îmi scrie poezii pe geam

pe piele îmi infloresc amintiri de război
cu miros de bărbat

Între oasele voastre


M-am rătăcit printre cârlionți, plete și farmece de tot felul: umor și râs haotic, mâini frumoase, fine, aspre, voci care-mi rămân în minte, blândețe, mârlănie, atenție prea multă, uneori indiferență și iubire... Uneori prea multă iubire.

M-am pierdut în poezie și muzică, pictură și fotografie. Și m-aș mai pierde încă...

Și mă arăt așa cum sunt, de fiecare dată. Sinceră, naivă, Eu. Fără să-mi pese, fără să mă gândesc că oricare dintre voi m-ar putea judeca și ar putea să mă numească „încă o alta”.
L-am întrebat cândva care dintre femei a contat pentru El. Răspunsul a venit prea simplu: „Toate!”. M-a înfuriat, nu am înțeles... Acum înțeleg pentru că și voi ați contat, Fiecare.
Și mi-ați construit fericirea... de moment sau statornică. Am visat, apoi am lăcătuit vise. Am sperat, apoi m-am întors la realitate, dar cel mai important, am devenit conștientă de cine sunt.

Și trebuie să recunosc...
Între oasele voastre m-am născut.

un nume în buzunarul de la spate


mă ademeneşti ca pe-o virgină prima dată
cu poveşti defecte
naivă
le îndes în sticla de bere
şi te prefac într-o iubire de weekend
eşti ca orice alt nenorocit
te crezi dumnezeu pentru că ai una
împrăştiată în toate femeile

mai bine spune-mi despre buze şi lacăte
să te adun din greşeli a doua zi
să mă găsesc în fiecare os de evă amăgită
iar tu să mă rătăceşti
printre poveştile tale updatate sâmbăta

repetă-mă


mi-am uitat fluturii în stomacul tău
mi-ai dat la schimb un tricou
şi mi-ai spus să nu-ţi scriu versuri

cu lumina stinsă ne-am adunat în ape
înşelătoare calde curgătoare
ca împăcarea după o despărţire
însetându-ne de noi

te hrănesc cu vocale
îmi imprim dorurile în carnea ta
adânc
să nu mă uiţi
să mă trăieşti zi de zi
repetându-mă în tine
după ce pleci

cearşafurile te mai păstrează
şi mă încolăcesc sufocându-mă
cum gura ta mă sufocă marţea

noi
şi schimbul de fluturi nătângi
într-o continuă trăire
într-o continuă zbatere
între a fost este şi viitor

din valiză (poem cu păcate II)


fumez versete din biblie
și număr câte inimi am colecționat
în valiza de păcate
zâmbesc
ai luat resturile de oase din mine
să mă vindec în carnea altora
să pot mesteca iubirea ca pe un orbit
acum altul se adapă din mine
ca dintr-o curgere de voluptate
și-mi desenează alte contururi
în nopțile de marți și duminică
tu rămâi rătăcit
printre absint tequila și bere
părăsindu-mi patul pentru 20 de bani
și-un pod de fier
îmi ascund visele în tricoul lui
și mă trezesc fericită
poveștile se cuibăresc în cafele
și în ferestre de messenger
am greșit din nou
dar e destul loc în valiză

nopți cu un golan

mi-a turnat berea pe gât
ca un dealer care-ți flutură marfa pe sub nas
dragostea trișează imediat ce întorci spatele
ce libertate trebuie să reinventez
să te umplu de mine
tu cauți constelații pe trupul meu cald
când din vene noaptea țâșnește
trezești nebunii
cu poftă
se naște o înfrângere
pentru că ești fantastic ca un vis
dar în subsolul ăla blestemat
care-mi adună toate decepțiile
tu mă uiți în sticle ca și celălalt
și strângi umbre mari în mână
există o noapte când nu vor mai fi
și nu voi mai veni să te beau

steliana


ești fata coborâtă din stele
cu fericire pe buze și dulce în ambalaj de bere
îmi spui despre ce a fost rău când eu fumez prea mult
chiar dacă numai bine caut mă înveți
de când ți-ai adunat pe gene frumusețea
din suferințe
ca rătăcitele să găsească drumul
prin ceață
să adun lacrimile în borcane și să le sparg în trecut
fericită fii printre stele
drumurile s-au bătut în scânduri
să dăruiești din suflet soare
în vindecare ne vei pierde
cu bucuria

spovedanie (poem cu păcate)


ți-ai tatuat mâinile pe țâțele mele
să nu mai știe nici unul să le cânte
să te urăsc în oase
când te găsesc mustind ca un cancer
mă pui să învăț dintr-un an de chinuri
pe care l-am ascuns între scânduri și praf
și în buzunarele bărbaților cu fericiri
ți-ai făcut cuib în mine
tu și toată tristețea

cum să mă vindec de păcate
când îmi umbla prin vene
când blestemat e pământul din care te-am scos
prima oară
și-n care te-am băgat de atâtea ori
tu nu mori
sau învii de fiecare dată când îmi scurg durerea
mai puternic și mai veninos
ca șarpele în eden

și trădarea asta
mi-e ca o soră falsă
mă ademenește mai ceva ca un diavol cu ochi de jasp
când dulce pare mărul
e doar o gutuie
ce-mi seacă gura de orice dorință
și sufletul de viață

doar mama mă înțelege
ca un dumnezeu bun și iertător
și-mi amintește de îngeri
și de cea care am fost înainte de păcat
mă ține în brațe telepatic
și-mi șterge tristețea de pe chip

mă spăl din nou de tine
și mă spovedesc vouă
ești cea mai mare greșeală a vieții mele
mă iertați?

raisza


odată am întâlnit un înger
m-a rugat să-l ajut
să-și care aripile în bagaje
ca un melc
din lume în lume
știa să picteze ochi în suflete
și mi-a promis că mă învață
să tricotez amintiri
gândurile mi-au rămas înnodate în părul ei
cu fiecare ninsoare de dimineață și de noapte
și îi spun rugăciuni la telefon
ca păcătoasele fantezii la linia fierbinte
diminețile în noiembrie
ning îngeri cu bagaje
roagă-te
și ține-ți inima deschisă
ai să-i vezi și tu

maria



azi sfânta e tristă
privește nedumerită păcătoșii
care dau de mâncare îngerilor rugăciuni
nu mai are sânge cald
nici drumul nu-l mai știe
de când cerul stă mototolit în gunoi
e frumoasă
fluviul ăla o înfășoară
o transformă în nimfă și drac
oare e defectă
oare sângele-i nu se dezgheață-n stele
azi sfânta e tristă
a văzut un înger îmbrăcat în negru

renunţare

m-am oprit
vreme
trecea numai prin sticle goale



cuvinte
tot mai multe

dimineţile
culegeai lumina de jos

zici să nu fumez
ce ştii
doar aşa înţeleg ceaţa

între scânduri (ai rămas)

aruncat muz la gunoi
caut altul nou

ultimul poem de tavernă


mă dezbrac de tine
când șerpii adună ispite
într-o toamnă amară
nu ești dumnezeu pentru mine
nici n-ai să fii
ți-am lipit de prea multe ori coastele
când ți le-ai rupt în femei
am cunoscut-o chiar pe aceea
care și-a uitat coasta în tine
și pentru care mărul nu e stricat
nu voi fi niciodată evă
căci mă sperii ca de un străin
când te recunosc
deși am 23 de motive
să te arunc la gunoi cu cerul
te las să bați cuie în scânduri
până durerea se face nai
cuvinte se sting pe rând
să mă anunțe
sfârșitul mâinilor jertfă pe mese


în loc de adio

te părăsesc într-un wc infect
cu târâturile care adună nenorociri în gură
am aflat unde ţi-e locul
când am tras apa după fericire
pe facebook iubirea pare altfel
dar în viaţa reală târfele se fură una pe alta
e un joc tâmpit de-a râsu - plânsu

trăiesc într-o bucătărie pătrată
joc şah cu durerea
din când în când fumez un cui
pereţii plâng cerul de hârtie din gunoi
iar nopţile cu ozn au rămas într-o sticlă de vin
şi-un pall mall

rămân rebela cu aripi
care adună întrebări în oase
când ochii văd târâturi şi sfinte
răpite de ozn

am tras apa după fericire