îmi cad frunzele iubitule

frunzele mele iubitule
una câte una ca sentimentele
se lasă în pământ
m-ai otrăvit cu iernile astea
blonde brunete crețe
de-au speriat și primăvara
când amândoi înfloream

îmi cad frunzele iubitule
și nici n-am dat în fruct
ce poate fi mai trist pentru mine
decât să mă usuc
înainte ca tu să mă fi cules
nu mai am putere să lupt
cu anotimpurile tale otrăvitoare

îmi cad frunzele iubitule
rămân goală în fața ta
ca un păcat
căci n-am știut să te iubesc
încrengindu-te

știi...
toamna a venit prea devreme

mai întâi

stau la umbra genunchiului tău
şi-ţi număr versurile
eşti o poezie care nu se mai termină
începi în fiecare dimineaţă

te mai iubesc din când în când
ca prima dată
într-o sticlă de bere apoi o ceaşcă de cafea
te las să pleci
îţi număr paşii până la ieşirea din bloc
8 jumătate zâmbesc

ai văzut?
iubesc atât de mult castanii
încât mi-au înflorit la fereastră
la fel de mult mă iubeşti tu
iar eu înfloresc la umbra genunchiului tău

jurnal de februarie

să-ți spun despre fericire și cele nouă milioane de biciclete din cotidian. 
adevărul e că a șaptea zi e magică. 
fără îndoială trăiește clipa pentru că așa a fost scris.


să-ți spun despre fericire

ți-e inima plină de iepe nebune

și o evă

dar tăcerea ai să ți-o vindeci în carnea mea

când mă plictisesc poveștile astea perfecte

de nu pot scrie

cele nouă milioane de biciclete

amintiri dintr-o cafea cu aromă de sărut

mă plimbă prin tramvaie

să găsesc una care bea sprite

și mă privește interesant

îmi imaginez că suferă

vin acasă și scriu despre ea

și despre tine

cotidian

mamele își dau la schimb secretele sexului

bucătăria mea pătrată

privește copii violând o fecioară albă

adevăr

femeia din stele

nenumită

și-a născut fericirea în sicriu

astăzi i-ai dat un nume

acum șase zile ai început să o iubești

de două săptămâni timpul nu mai există

a șaptea zi e magică

oamenii coboară din stele

direct pe zăpada pătrată

alina este un înger

care plânge muzică

noi inventariem sentimente

îndoială

niciun astru nu știe cât va dura veșnicia asta

carpe diem!

diminețile sunt mai frumoase de când tu îmi trezești ochii

nopțile se împart în

noi

prelungiți unul în ființa celuilalt

buze crescute pe buze

trupuri împletite în doi

și minuni

maktub

o tipă s-a dus la baie

și s-a întâlnit cu viitorul

mic dejun

stelele au cazut pe gatul unui drac
ce-si sterge urmele cu mopul
lasand tacere sa-mi adoarma in tample

gerul va spune mereu o poveste
in care dimineata naste verde in priviri
si cele mai frumoase zile se inmultesc
odata cu cerul coborat in bucataria mea patrata

tu stii
sunt defecta ca soarele asta de iarna
si ca scandurile care modeleaza doar sentimente
ciudate

iti pastrez prezenta in ceasca de cafea
sa ma cauti si maine intre chioscurile rosii

film de februarie

sub mormane de libertate imi ascund ranile
de frica unor ochi de piatra

parca ruleaza acelasi film de iarna
cu aceeasi idioata in rol principal
modelata din zbor
de maini care nu spun adevaruri si nici minciuni

de cate ori trebuie sa traiesc o poveste
pana sa-i gasesc taina
cand tu
ma aprinzi ca o lumanare in bratele tale
si topesc albul intre gene
sa-ti fac loc intre oase

februarie a rupt ceva din mine
si mi s-a imbolnavit carnea de privirea ta
somnul vorbeste la telefon cu un barbat
in care mi-am zarit trecutul

trupul imi ninge februarie idiot

filmul asta nu-mi mai place

sâmbata cu sâni frumoși

îmbată-mă să nu pot deschide
dimineața în ochi
ca un orb să rătăcesc deshidratată de dragoste
când fericirea se ascunde după ochelari
iar patului să-i rămână dovadă
trup ostenit de femeie

minte-mă
ascunde-ți tăcerea în carnea mea
să te nasc într-o noapte în care gerul
îmi scrie poezii pe geam

pe piele îmi infloresc amintiri de război
cu miros de bărbat

Între oasele voastre

M-am rătăcit printre cârlionți, plete și farmece de tot felul: umor și râs haotic, mâini frumoase, fine, aspre, voci care-mi rămân în minte, blândețe, mârlănie, atenție prea multă, uneori indiferență și iubire... Uneori prea multă iubire.

M-am pierdut în poezie și muzică, pictură și fotografie. Și m-aș mai pierde încă...

Și mă arăt așa cum sunt, de fiecare dată. Sinceră, naivă, Eu. Fără să-mi pese, fără să mă gândesc că oricare dintre voi m-ar putea judeca și ar putea să mă numească „încă o alta”.
L-am întrebat cândva care dintre femei a contat pentru El. Răspunsul a venit prea simplu: „Toate!”. M-a înfuriat, nu am înțeles... Acum înțeleg pentru că și voi ați contat, Fiecare.
Și mi-ați construit fericirea... de moment sau statornică. Am visat, apoi am lăcătuit vise. Am sperat, apoi m-am întors la realitate, dar cel mai important, am devenit conștientă de cine sunt.

Și trebuie să recunosc...
Între oasele voastre m-am născut.

un nume în buzunarul de la spate

mă ademeneşti ca pe-o virgină prima dată
cu poveşti defecte
naivă
le îndes în sticla de bere
şi te prefac într-o iubire de weekend
eşti ca orice alt nenorocit
te crezi dumnezeu pentru că ai una
împrăştiată în toate femeile

mai bine spune-mi despre buze şi lacăte
să te adun din greşeli a doua zi
să mă găsesc în fiecare os de evă amăgită
iar tu să mă rătăceşti
printre poveştile tale updatate sâmbăta

usca-ți-s-ar limbotele pe migdale!

știi că ești doar un curvar nenorocit?!

ai ridicat fiecare cârpă și ai gustat din migdală

știi că are gust diferit

depinde de cracă sau craci

nu minți!

niciuna nu ți-a făcut rău

le-ai îndesat pe toate în colecția din pantaloni

prietene ți-ai făcut pe fiecare bucățică de lemn

numai să-ți frece moralul bleg

când sfintele pleacă fără a te fi binecuvântat...

la câte colțuri și în câte paturi

ți-ai lăsat nenorocirea?

pun pariu că ți-ai făcut hărți...

să nu te pierzi printre migdali

ești doar un curvar nenorocit

ce va rămâne cu gustul pe buze

când crăcile se vor usca de timp!

sticle și o sfântă

sunt fata cu fluturi
care aprinde focul
și se ascunde în sticle goale
când ne desparte o sfântă
cauți umezeală
când ești singur ca un vierme
și mă trezești cu pilde
să-mi schimb gândurile
ca pe șoșete
nu mai pot fi
cea care îți vindecă durerea
când zgarda te strânge
am stat prea mult închisă
între oasele tale
încât am uitat să fiu
sunt fata cu îngeri
care-ți aprinde viața
și se arată după sticle goale
atunci când sfânta nu mai găsește
drumul.

poem de tavernă III

fumez mult şi...
te văd în toate...
eşti la colţul pădurii
privindu-mi mersul din guri în guri
îmi zâmbeşti cu fericire şi amar
şi te muţi pe coarde
cântând sub felinar.
îmi spui că mă pot îmbăta şi cu lămâie
atât timp cât am grijă de mine
dar eu sunt evadată
din realitate
şi rămâi...
îmi păzeşti traista
cu fericiri nestinse.
dar în liane te încâlceşti din nou
şi uiţi de mine pe drum
eu te păstrez în inimă şi-n toate
sub felinare şi în alte zile
ştiind că apa te va aduce mereu la mine.

în culori

ne mestecă noaptea

când rătăcim ca doi orbi în lumină

căutând o altă reflexie a lumii

ne învelim cu vânt şi linişti

odihnindu-ne durerile pe scânduri

ca mai apoi să ne trezim sub cer de portocală

topim în sărutări intensitatea clipelor

şi ne aruncăm gândurile-n ape

să rămână secrete muşuroaiele din sânge

în parcul unde cocoşii ştiu că stelele se sting

dacă le urmăreşti prea mult cu vederea

descoperim că dragostea se cuibăreşte

mereu în două culori.

reţetă (dragostea trece prin stomac)

îţi despachetezi gândurile din tăceri

şi le presari în zâmbete pe sub mustăţi

aşteptând ca timpul să le rumenească

când iubirea se încălzeşte

şi aproape devine un viciu

se aşează în inimă să încolţească

ne căutăm sentimentele în gusturi

ca nişte gurmanzi

flămânzi de atâta speranţă

eşti?

sunt!

atunci, lasă-mă să te mănânc…

doar dacă mă întinzi pe pâine!

tu dulce şi eu acră

tu un măr

eu o vişină

zărzărel şi corcoduşă necoaptă

rând pe rând

ne transformăm în salate de fructe

compoturi şi dulceţuri

năuciţi de la atâta vis de vară

când toamna îşi va deschide borcanul

să ne păstreze nu-ştiu-câte

anotimpuri

să nu ne uităm…

Eşti?

Da, sunt!

Mă laşi să te iubesc?

Iubeşte-mă!

palmat

ne-am jurat în crenguțe de cireș

iubirea

ca doi copii flămânzi

ce rătăcesc în ploi

ascunzându-și regretele în buzunare.

și ne-am legat unul de altul

cu brățări de nu-mă-uita

să nu ne mai pierdem

printre necunoscuți.

acum când ne găsim

doar în flori de tei

pe asfaltul cald de mai

ne furăm săruturi din priviri

așteptând să fim amanți.

tu crezi în ozn-uri?

am râs isteric

când m-ai chemat într-o dimineață

să căutăm în praf de stele

extratereștri.

nu credeam că poți să te pierzi

printre galaxii desenate.

apoi, mi-ai prins mâna

când rătăceai în noapte

căutând guri

care să-ți potolească dorința

fără să te alini.

mi-ai explicat în cești de cafea

cum stă cu fizica

și mi-ai spus să nu râd

de ceea ce nu știu.

acum când numărăm în beri

începuturi de prietenii

te întreb:

tu mai crezi în ozn-uri?