mai întâi

stau la umbra genunchiului tău
şi-ţi număr versurile
eşti o poezie care nu se mai termină
începi în fiecare dimineaţă

te mai iubesc din când în când
ca prima dată
într-o sticlă de bere apoi o ceaşcă de cafea
te las să pleci
îţi număr paşii până la ieşirea din bloc
8 jumătate zâmbesc

ai văzut?
iubesc atât de mult castanii
încât mi-au înflorit la fereastră
la fel de mult mă iubeşti tu
iar eu înfloresc la umbra genunchiului tău

în culori

ne mestecă noaptea

când rătăcim ca doi orbi în lumină

căutând o altă reflexie a lumii

ne învelim cu vânt şi linişti

odihnindu-ne durerile pe scânduri

ca mai apoi să ne trezim sub cer de portocală

topim în sărutări intensitatea clipelor

şi ne aruncăm gândurile-n ape

să rămână secrete muşuroaiele din sânge

în parcul unde cocoşii ştiu că stelele se sting

dacă le urmăreşti prea mult cu vederea

descoperim că dragostea se cuibăreşte

mereu în două culori.

Ascuns

ai strâns zâmbete-n ghioc

când nu știam de mine

să-mi amintești mereu începutul.

iar mai apoi

ne-am găsit în furtună căutând lumina

căci prea am rătăcit

când verdele s-a întunecat.

tu știi? sunt mai mică

de fiecare dată când mă strigi

în alternanțe de ritmuri

pentru ca mai târziu să găsesc

crescând în mine aripi.

te rog nu te mai ascunde

în spatele tăcerii

pentru că mă pierzi în înțelesuri.

așa că hai să fim și să ne lăsăm

să nu uităm

să trăim în tine și în mine.

Secret

și s-au scuturat castanii

îngropând rămășițe de copii

pe drumuri de senin

ce se termină în apus

ca niște copaci ciungi

care stau și păzesc

câmpuri aurii.

în așteptarea altei ploi

ne-am pierdut

în fuga verdelui spre mai verde

iar caii pasc întunericul

să ne lase în lumină

pe când noi, în pântece de rău

ne aducem aminte

cum era să fim regi.

așa că… să ne înfășurăm

în fum de uitare,

regăsindu-ne mai frumoși

apoi zâmbind complice.